Leapsa pe secrete, si anume 5!

N-am fost niciodata prea buna la leapsa. Poate de-asta m-a si "prins" Andreea si-acu', vreau - nu vreau, trebuie sa zic "din casa". Asadar:

1. Am intrat ultima la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (sub mine s-a "tras linie"). Fusesem vreo 400 si ceva de candidati pe 80 de locuri. Cand s-au afisat rezultatele, ochii imi alergau haotic peste liste (admisi si respinsi de-a valma) si nu ma vedeam...Am strans convulsiv mana mamei si i-am zis: "N-am intrat, sa vezi ca n-am intrat". Mama (nu vreau sa ma gandesc ce-o fi fost si-n sufletul ei...), s-a lasat usor pe vine (ca listele erau pana-n podea...) si n-a zis decat atat: "Alina..." Inflexiunea vocii ei n-am s-o uit niciodata. Am stiut inainte sa vad: eram studenta.
Peste 4 ani, am terminat sefa de promotie.

2. Mi-am luat permisul de conducere "pe pile". La sala, nu-mi faceam probleme, dar la traseu...mi-era groaza. Initial, ai mei n-au vrut. Mai ales tata zicea: "Cum sa-ti pun pila ca sa te sinucizi?" Noroc cu instructorul, care i-a lamurit ca mai bine de atat n-am sa invat sa conduc nici daca pic de 3 ori examenul (oricine stie ca nu scoala te face sofer, ci practica). Ori riscul era mare, fiindca eram fata, iar examinatorii - in mare parte misogini. Faptul ca stiam ca "sunt bazata" nu m-a scutit de "tremurici", dimpotriva. Dupa ce politistul mi-a zis cand sa ma duc sa ridic permisul, de emotie, era sa ma dau jos din masina cu tot cu scaun. Uitasem sa-mi scot centura.

3. Pe la 16 ani am urmat Scoala de Moda Venus. Mama Zina ne-a invatat niste lucruri importante: cum sa mergi cu spatele drept (cate cozi de matura am tinut intre umeri...) si cum sa mergi pe tocuri (cui, de 12 cm). Foarte important pentru o femeie.
In plus, faceam exercitii fizice " la sange". Si, cine intarzia la antrenamente - 200 de genoflexiuni....cu pantofii cu toc in picioare, in vazul nostru, ca sa luam aminte! Nostime vremuri. In urma experientei asteia m-am ales si cu o prietena foarte buna, Ana.

4. In facultate, cursul meu preferat a fost cel de Initiere TV. Un profesor...bestial. In ambele sensuri. Afurisit de-l umilea si pe Uciga-l Toaca, dar din cauza lui m-am indragostit de televiziune (eu care intrasem in facultate decisa sa fac presa scrisa), el ne-a invatat a-b-c-ul filmarii, al montajului si-al povestirii in imagini.
Ne puneam sa facem ceva ce nu se mai practica in realitate, din lipsa de timp: montam imaginile si-apoi textul trebuia sa completeze doar ceea ce filmul nu spunea. Nu invers. Iar daca atunci cand oprea sunetul, nu intelegea povestea numai din imagini, te pica. A fost ambitia mea cea mare sa fiu foarte buna la cursul asta. Imi spunea "Dusmanul". Dar mi-a dat 10. Nu cred ca am fost la fel de mandra de vreo alta nota in toata viata mea scolara....

5. Desi am fost scutita de sport inca din clasa a -V-a (deh! Mama medic, era floare la ureche! Aveam o spasmofilie cu crize manifeste, ceva de speriat!), schiez de la 3 ani jumate si sunt dependenta. Daca nu prind macar doua zile de schi intr-un an, intru-n sevraj...
Schiul iti curata mintea si sufletul de griji si face stresul uitat intr-o...coborare! In plus, viteza pompeaza adrenalina in tot corpul (da, da, sunt o micutza vitezomana) si te simti...the king of the world (sau queen, dupa caz).
Ii sunt recunoscatoare tatalui meu care mi-a inoculat microbul si a fost surd la plansetele mele de copil temator.

Acum, ca ma uit, am scris enorm....dar ma consoleaza gandul ca cei interesati vor citi pe nerasuflate, iar ceilalti...o sa treaca, oricum, mai departe!
Se pregatesc: Adrian, Catalina si Vero

Eu si Ea

Ea....adica mintea mea. E o entitate aparte, cu propriile idei, vise, temeri si mai rau, dorinte! De multe ori, ne intelegem bine. Cateodata, o admir.

De si mai multe ori suntem " la cutite". Ba mai mult, ajung s-o detest fiindca imi complica viata cu fiecare nazbatie care i se nazare. Si, har Domnului, pare ca n-are alta treaba decat sa nascoceasca. Tot felul de lucruri. Dintre care cele mai periculoase sunt...gandurile. De-asta m-am si apucat sa le impartasesc. Am sperat sa fie un fel de...terapie. Ca deja se calcau in picioare pe-acolo pe la...etaj.

Dar, nimic! Am zis-o eu de mai multe ori si, credeti-ma, nu-i o lauda: gandesc prea mult. Una la mana, ca in lumea in care traim asta-i o carte necastigatoare. Doi la mana, sunt femeie. Cu atat mai putin recomandabil sa faci parada cu nelinistea neuronilor tai.

Parca niciodata nu-s mai inversunata impotriva ei decat atunci cand "naste" o idee si o despica in mii de fire pentru ca mai apoi sa se-apuce sa croiasca o realitate paralela, impletind miile de fire dupa modele de ea imaginate, cu indemanarea unui lucrator la razboiul de tesut. Modele in care, daca nu-s atenta, ma pierd, le confund, ajung sa le cred...reale.

Si-atunci, un timp, stau prinsa in capcana asta a propriei mele minti. Dupa care ma dezmeticesc. Si rup dintr-o data toata urzeala asta mestesugit facuta si jur ca n-o sa ma mai las prinsa si ma dezic de mintea mea....

Nu pot, pe de alta parte, sa o reneg...de tot. M-a ajutat de multe ori, m-a scos cu bine din examene la care nu invatasem cine stie ce, m-a facut preferata unor profesori, mi-a adus prieteni (si nu numai), m-a facut....cam tot ce sunt. Mi-a fost iubita mintea si-am fost iubita pentru mintea mea. Si m-am si mandrit cu ea de multe ori (n-as putea spune daca-i reciproc).

In perioadele noastre bune, stam de vorba "ca fetele" (daca te gandesti bine: o minte-doua minti - e la feminin, indiferent daca iei pluralul ca substantiv ori ca verb...). Ea zice, eu zic, ne dam cu parerea, si contrar cutumei la palavrageala feminina, mai tragem si concluzii.

In perioadele rele, eu sunt bosumflata, ea e in "silentio stampa", , cu efecte cel putin neplacute pentru mine si pentru cei din jur. Mama imi mai zice: Ce Dumnezeu, parca nu gandesti!" Eu ce sa raspund? "Pai nu eu...ea"?

Si, dupa o vreme, intr-o zi, vorbim din nou. Ea promite ca nu mai face (deh, femeie!), eu stiu ca minte, dar ma fac c-o cred. Pentru ca, una peste alta, am impresia ca ne iubim. Cu nabadai.

Credibilitate vs. orice altceva

La Netoo #5 s-a vorbit despre adoptarea unui cod de "bune practici" pe blog. Despre ce ar insemna codul asta, cat ar ingradi libertatea de exprimare si cam ce-ar trebui sa contina el.

Destul de "Bau-bau" pentru multi, neatenti ca una din ideile sustinute de cei care au initiat discutia a fost faptul ca NU (oare trebuie scris mai mare?) este un cod obligatoriu pentru toata lumea, ci DOAR pentru cei care fac jurnalism pe blog si, mai mult , pentru cei care-si asuma acest statut.

Dar romanul are inca o problema legata de cuvantul asta: "asumare". Altfel nu-mi explic reactiile cateodata violente pe care le-a produs discutia asta pe unele bloguri. Punctul culminant a fost o afirmatie (teatrala, daca vreti parerea mea, cu trei puncte de suspensie pentru efect) din finalul unui post de-al lui blegoo: "Nu vrem decat sa fim lasati in pace..." (via piticu - via arhi).

Dar revenind... personal (si-am mai spus asta) consider oportuna adoptarea unui astfel de cod. Asta desigur, in cazul in care obiectivul tau este credibilitatea (si nu, dragul meu Bobby Voicu, credibilitatea NU vine din numarul cititorilor avuti!).

Daca ti-ai facut blog ca sa-njuri, sa scrii ce visezi noaptea, sa faci schimb de retete de bucatarie sau sa-nveti sa fotografiezi, n-ai nicio treaba cu codul asta, e evident ca obiectivele tale sunt altele (ca si ale mele, dealtfel).

Bref, daca iti asumi statutul de blogger-jurnalist, iata care sunt cele 6 principii propuse de Iulian si sustinute de Adrian:

1. Informaţia publicată pe acest blog se conformează legilor şi uzanţelor generale ale comunicării publice. Informaţia va fi pe cât posibil verificată. Fiindcă blogerii sunt persoane şi nu redacţii, verificarea este mai dificilă, dar, atunci când ea nu este posibilă, informaţia va fi marcată explicit ca neverificată/incertă/zvon, în funcţie de caracterul ei şi forma proprie a fiecărui blog.

2. Acuzaţiile formulate pe acest blog vor fi susţinute factual. Poziţia persoanei sau entităţii incriminate va fi solicitată şi preluată atunci când este obţinută. Dacă entitatea incriminată nu formulează un răspuns, acest lucru va fi menţionat.

3. Acest blog descurajează atacurile la persoană. Vor fi criticate idei, stări de lucruri, acţiuni şi nu persoanele de la care toate acestea emană.

4. Acest blog descurajează violenţa de limbaj, obscenitatea, certurile din subsolul posturilor, ura personală, de rasă, confesională, discriminările de orice tip. Acest blog nu va promova astfel de modalităţi de creştere a traficului.

5. Acest blog precizează, în măsura posibilului, sursa primară a conţinuturilor text, foto, audio şi video preluate. Acest blog îşi protejează sursele (datele personale autorilor de postări care folosesc pseudonime), atunci când sursele respective formulează opinii critice sau difuzează informaţii care le-ar atrage represalii în organizaţiile din care fac parte sau altundeva.

6. Acest blog îşi rezervă dreptul de a opri reacţiile despre care consideră că alterează logica discuţiei din subsolul postului, ca şi cele care i se par formulate numai pentru sporirea numarului de linkuri ale celui care le postează.

Aceste principii nu se vor altceva decat un punct de pornire pentru dezbatere, pe doua fronturi: e cazul sa adoptam un astfel de cod (ca noi, la netoo # 5 n-am tras inca o concluzie) si daca da, ce-ar trebui el sa contina.

Daca ideea vi se pare provocatoare, lansati si voi dezbaterea pe blogul propriu. Ca cei interesati sa poata urmari discutia, puneti tag-ul Technorati BunePractici, iar daca aveti de-a dreptul idei despre ce ar trebui sa contina acest cod, trimite-ti-le la netoo@gmail.com, pana la sfarsitul lui februarie, cand vom trage linie, vom aduna si vom vedea ce-a decis blogosfera.

Tag Technorati: BunePractici

Netoo #5

M-am dus aseara la Netoo, curioasa cum se vor desfasura discutiile despre codul deontologic, netiquette sau ghidul micului blogger incepator, ziceti-i cum vreti.
Personal, nu-mi propun sa fac jurnalism pe blog, ci sa-mi scrijelesc visele, gandurile, impresiile - pe scurt "emanatiile", intr-un spatiu in care sa fie accesibile si altora (macar ca sa-i convinga ca sunt altii mai zapaciti ca ei...) . Asadar, privesc codul asta din postura de observator. Dar daca as intentiona nu sa scriu opinie pura, ci sa prezint informatii de stricta actualitate, nu m-as teme deloc de codul asta.

Multi din cei prezenti aseara se temeau. Exista inca reminiscente triste in mintea unora si altora ca un set de reguli (de bun simt, de altfel), inseamna ca "li se baga pumnul in gura". Multi confunda libertatea de exprimare cu dreptul de a injura. Asta a fost o revelatie pentru mine: faptul ca o gramada par (cel putin din ce spuneau aseara) ca si-au facut blog ca sa poata sa se descarce de frustrarile acumulate in relatia cu institutii ale statului, cu furnizori de diverse servicii, cu terti care-i enerveaza. Ce-i drept, asta nu mi-a trecut prin cap cand mi-am facut blog. Si ma bucur ca nu mi-a trecut.

Lasand vorbaria la o parte, din punct de vedere organizatoric, intalnirea de aseara a fost destul de...slaba. E clar ca nu-i o solutie sa ne adunam intr-un spatiu in care sa nu ne putem privi toti in ochi si in care sa se poata forma "bisericute"(ca dovada, berea - sau limonada - de dupa, cand am stat toti in jurul unei mese, a fost o reusita).

Din punctul meu de vedere, cei prezenti aseara se imparteau in trei categorii: cei veniti sa sprijine o idee in care credeau, cei veniti sa fie "contra" (ca, deh, are si atitudinea asta de vesnic revoltat farmecul ei...) si cei veniti ca sa se vada, nicidecum interesati de tema in discutie. Si din punctul asta de vedere mai avem de crescut...

Ca o concluzie, ma asteptam ca acest cod "sa nu treaca" din prima. Si asta pentru ca blogosfera romaneasca se afla inca in faza de care amintea Kogalniceanu pe la inceputurile literaturii romane originale (nu mai stiu anul, dar profesoara de romana din liceu sigur nu-mi citeste blogul): "scrieti baieti, orice, numai scrieti". Pana la Maiorescu, cu principiile lui estetice si cu jaloanele OBLIGATORII in orice domeniu care pretinde ca evolueaza calitativ, mai e insa, cale lunga....

Ca sa aflati ce parere au altii, vizitati cu incredere:
Adrian, Florin, Christiansen , Ariel , Piticu , Netboy , Bobby , Ana
(de la ei, cu siguranta veti ajunge si la cei care au fost, au scris, dar la care eu inca nu am ajuns...)

When you wish upon a star....

Aseara am avut bucuria unei imagini cum nu credeam ca poti vedea in realitate. Cel putin, nu in realitatea Bucurestiului.

Conduceam spre Plaza Romania, la inganarea zilei cu noaptea. Era cam 17.30. Si, printre blocuri, am zarit-o. Luna noua si Luceafarul deasupra. Coplesitor tablou. Clipeam des, sa ma asigur ca-i aievea, ca Luceafarul n-o fi vreo scama pe parbriz, ca firul sclipitor de planeta exista cu adevarat...

Se spune ca asa cum esti cand vezi Craiul nou, asa vei fi toata luna.
Luna. Un fir subtire, ca de panza de paianjen. De el mi-am aninat o dorinta: sa fiu ASA toata viata.

Iubire, bibelou de portelan

Eram destul de mica atunci cand era in voga romanta asta. Mie romantele nu mi-au placut niciodata. Mi se par mult prea triste. Ori iubirea e un motiv de fericire. Nu vad de ce am "jeli-o" in felul asta.

Dar, desi forma de prezentare nu era, poate, cea mai nimerita, ideea mi-a ramas in minte. Mai intai, ca expresie memorata mecanic. Suna bine, pentru copilul de mine, care nu-i putea patrunde sensul.

Mai apoi, adolescenta care nu stia ca din dragoste se mai si plange, se gandea ca asemanarea dintre iubire si bibelou e frumusetea (deh, era perioada de glorie a mileurilor, a pestelui de pe televizor si a balerinei....)

De cand "m-am facut mare", stiu ca-i vorba despre fragilitate. Pare paradoxal. Cum o simtire atat de puternica, ce devasteaza-n urma inimi, linisti, nopti, respiratii, poate sa se faca tandari daca-n loc de mangaiere strecori o atingere pripita si neindemanatica....

Nu-s o fire pesimista de felul meu. Dar adesea ce vad, ce aud, ce simt, ma pune pe ganduri. In ultima vreme, in jurul meu, ca un facut, s-au tot spart bibelouri...unele din ele nici macar nu pareau de portelan...puteai sa juri ca-s din beton-armat. Ca nu le-ar darama nici o furtuna.

Motivatii din cele mai diverse: nu mai vorbim decat despre serviciu, a intervenit rutina, ma sufoca, nu mai am timp de mine....
Cineva imi spunea ca rutina vine doar daca vrei. N-as merge pana acolo. Vine doar dac-o lasi.

Asta-i o lectie importanta, pe care-adesea ne-o insusim tarziu. Multa vreme am crezut ca iubirea e suficienta ca o relatie sa dureze. Mi-au trebuit mai multe mici esecuri si unul "mai de proportii" ca sa ma trag putin deoparte, sa stau stramb si sa judec drept.

Si sa-mi dau seama ca nu-ajunge sa te uiti la o floare si sa te minunezi de frumusetea ei, ca ea sa infloreasca an dupa an. Mai e nevoie s-o uzi, s-o cureti de uscaturi, sa-i stergi frunzele de praf, sa fii atent cand creste, ca sa-i schimbi vasul cu unul mai mare...

Adesea nu observam cand celalalt "creste" si are nevoie de mai mult spatiu ori de...altceva. Tindem sa-l "inghesuim" in continuare cu acelasi fel de mangaieri, cu aceleasi pretentii si vesnica intalnire cu prietenii in week-end.

Si el incepe sa se fereasca, dandu-se in fiecare zi cate un pas inapoi. Pana cand bibeloul cade de pe masuta si se sparge. S-atunci te uiti lung la cioburi si te gandesti ca nici macar nu observasei ca si-a schimbat pozitia. Dar e tarziu. Bibelourile astea nu se lipesc cu super-glue.

Si la un caz....pac la Razboiu' !

In general, sunt insensibila la chestiunile care se petrec in viata politica. Am impresia ca sunt multe alte lucruri pe lumea asta cu care merita sa-mi bat capul.

Nu ma uit la talk-show-uri, nu dau ochii peste cap in extaz la "Dan Diaconescu in direct" si nici nu sunt o fana infocata a lui Paler (desi omu' are un umor nebun).
Dar toata afacerea cu "biletelul" m-a zgandarit intr-un mod atat de acut, incat iaca si primul meu text...oarecum cu iz politic.

Ascultam de dimineata la un post de radio parerile diversilor ascultatori care intrau in direct ca sa "arbitreze" meciul dintre premier si presedinte. Inca mai sunt naivi (si multi) care cred sincer ca "gestul presedintelui e fara precedent", ca e o mostra de "onestitate". Ti se face....si mila si sila.
Si te scutura un fior cand ti-aduci aminte de "scrisorica" lui Caragiale si de spiritul sau vizionar....doar ca "urbea X" e Bucurestiul, iar pe Joitica o cheama Elena! In rest, suntem plini de Catavenci si Trahanachi si Dandana...chi/le?.

Intriga-i, dupa cum se vede, veche de cand lumea (cand isi mai baga si femeia coada....), iar replica lui "papa Dandanache", zdrobitoare: "Si la un caz, pac la Razboiul!". Asa si la noi! Am asteptat sa ne integram (ca cica de-aia era "nepotrivit" momentul 2005) si-acu'....liber la "ba pe-a ma-tii".

Asta ma face sa ma gandesc la cum devine cazul de cele mai multe ori intr-o relatie care se transforma-n casnicie. In perioada "dinainte", fiecare se poarta "cu manusi", mama soacra-i o scumpete, toanele celuilalt sunt dovezi de personalitate puternica, iar faptul ca nu te suna de sapte ori pe zi e semn ca-ti respecta independenta!
"Dupa"....lucrurile se vad dintr-o perspectiva diferita. Cu 180 de grade. Incepi sa-ti arati "piciorul de lemn" si "ochiul de sticla" (va mai amintiti bancul?), pe principiul ca "acu' m-a luat, sa-i fie de bine!"

Asa si Romania. Ne-am vazut cu "sacii in caruta" si-am si inceput sa ne scotocim prin buzunare dupa...biletele!

Replica

Gandurile de azi sunt o replica. Adresata unei prietene care are blog, dar ezita sa si-l faca "public". Deocamdata.

Textul care m-a rascolit atat de tare incat, desi am comentat pe blogul ei, am simtit nevoia unei replici mai ample, se numeste "Multi si orfani". E despre noi, despre oameni. Si despre neputinte. Sau, mai degraba, despre limitarile noastre, despre toate conventiile, nevoile si obinuintele care ne tin prizonieri. Ca "ne facem" ca traim, ca ne zbatem si "transpiram" in lanturile conventiilor sociale si pretindem ca traim viata la maxim. Dar, de fapt, orbecaim intr-o "masa vascoasa".

Dar poate ceea ce m-a revoltat cel mai tare a fost ca ea, o fata tanara, cu toate calitatile necesare pentru a iubi, spera, visa, mai ales la varsta pe care o are, tragea doua concluzii cumplite: ca libertatea e un cuvant inventat pentru pasari, fiindca doar ele pot zbura. Iar iubirea e "obligatie, necesitate, tentatie, obisnuinta".

Ii mai spun odata si aici: e adevarat, se intampla intr-o viata sa aluneci in masa aia vascoasa...in care sa simti ca te sufoci si dincolo de care sa ai impresia ca nu mai e nimic.

Dar, de fapt, deasupra mocirlei asteia (formata din rutina, nemultumiri mai mici sau mai mari, singuratate - nu neaparat "fizica", cat "sufleteasca" si altele asemenea) e cerul albastru si soarele....Nu trebuie sa te resemnezi niciodata sa traiesti in "ape tulburi". Viata e una singura (re-incarnarea nu-i demonstrata inca), scurta (in ciuda aparentelor) si, dac-o lasi sa te duca unde vrea ea, destul de anosta.

Tine ochii larg deschisi, ca sa vezi mana care ti se-ntinde. N-ai voie s-o ratezi, fiindca nu se stie daca vor mai fi si altele.
Si eu am bantuit printr-o mocirla de-asta destul timp....cumva-cumva simteam ca "dincolo" poate fi altceva....dar ma complaceam in starea calduta si insipida. Poate-mi era si-un pic teama de nou....de un joc ale carui reguli nu le cunosteam.

Schimbarea a intrat cu o pirueta in viata mea si treptat am inteles ca iubirea n-are nimic de-a face cu obisnuinta, conventiile sau obligatia si ca, oricat ar suna de prozaic sau, si mai rau de..."comercial", iti desface aripile si-ti "da liber" la zbor!
Tot ce trebuie sa faci e sa ai curaj. Curajul sa dai obisnuinta din mana pe...inefabilul de pe gard!

3,2,1....Am inchis Capsula!

Se zice ca toate lucrurile bune se termina la un moment dat. A venit si pentru Capsula Timpului clipa "sigilarii".

Tare drag mi-a fost si-mi este proiectul asta. Poate si fiindca a fost primul meu contact cu blogosfera romaneasca (si exista o fascinatie pentru "primele" initiative in orice domeniu, cum va spuneam eu mai demult...).
Datorita lui am avut ocazia sa vad o data-n plus ca o idee frumoasa poate sa coalizeze indivizi intr-un efort comun.

Mi-aduc aminte cu usoara nostalgie de inceptul oarecum ezitant al proiectului, de propriile mele temeri ca in afara de noi, cei patru entuziasti, n-o sa gasim rezonanta in prea multi, de lacrimile care mi-au impaienjenit ochii dupa doua sau trei zile de la lansare, cand am vazut primele contributii...Si nu erau putine!

Apoi, prima mentiune intr-un cotidian, aparitia pe fluxul de stiri al unei agentii de presa....si celelalte ziare, toate m-au facut sa inteleg ca ce indrageam noi, placea mult si altora!

Si de-atunci s-au adunat si s-au tot adunat...vreo suta de participanti. Carora le multumesc din suflet ca ne-au fost alaturi si, prin contributiile lor, au facut ca ideea noastra sa se materializeze atat de frumos.
Le multumesc si lui Adrian si lui Carmen, care, pe langa numeroasele idei avute, au fost neobositi in a urmari toate postarile cu tag-ul Capsula Timpului si in a le pune pe blogul central, si lui Cristi care, desi nu a avut timpul sa se implice poate atat cat ar fi vrut, a oferit proiectului din vizibilitatea lui in blogosfera.

Ce urmeaza? Sa sigilam Capsula si s-o punem la loc sigur, unde sa ne astepte peste 5 ani...
Si fiindca nu-mi plac finalurile, vreau sa cred si eu ca: "In my end is my beginning..."

Tag Technorati:capsulaTimpului

Pe unde-ajunge mandria integrarii....

Sunt un om normal. Ma duc sa fac cumparaturi si la Mall, dar si de pe tarabele din Obor. Si trebuie sa marturisesc ca ipostaza a doua nu-mi displace. Are, asa cum citeam eu printr-o carte (mai fac si de-astea, chiar daca ma duc la shopping in Mall!), "patina autentica"!

Ei bine, eram la cumparaturi inainte de Sarbatori si forfoteam pe "aleile" "Mall-ului" din Obor, in cautare de ceva ce vazusem la o prima trecere, dar cand am revenit parca intrase in pamant!

Si cand am dat ochii peste cap de exasperare (parcurgeam a treia oara aleea, eram sigura ca pe aia trebuie sa fie si totusi...nimic!), am dat de ELE!

Steagurile "infratite" deja ale Romaniei si Uniunii Europene. In motul bazarului!

Oare inocentii care le arborasera, cu atata mandrie "integrata", au idee ca, cel mai probabil, Uniunea Europeana va pune capat rapid, prin reglementarile ei, acestui timp de comert ?


Tag Technorati:capsulaTimpului

"Incapsularea" Presedintelui Traian Basescu

Capsula Timpului va pastra pentru posteritate imaginea Romaniei la 1 ianuarie 2007, adica tocmai zestrea cu care intra in Comunitatea Europeana.

Pana acum franturile de realitate depuse in ea au reprezentat viziunea si punctul de vedere al oamenilor obisnuiti. Pentru echidistanta si, mai ales, pentru completarea perspectivei, se simte si nevoia unor participanti din zona VIP, factori de decizie importanti din Romania de astazi.

Adrian a avut o idee demna de "Capsula Timpului". Sa-l "incapsulam" pe presedintele Traian Basescu. Cu o prognoza, o parere, o amintire sau orice altceva considera Domnia Sa ca merita pastrat din Romania de azi pentru Romania de...peste 5 ani.

In consecinta, la adresa http://petitiononline.com/1ian2007/petition.html se gaseste o Invitatie catre presedintele Romaniei, Domnul Traian Basescu, de a contribui la proiectul "Zestre pentru Europa - Capsula Timpului".

Daca sunteti de acord cu ea, semnati-o.
Daca sunteti de acord cu ea, publicati acest anunt pe blogul personal.

Cu cat mai multe semnaturi, cu atat mai multa greutate va capata aceasta invitatie.
Vreti sa il avem alaturi pe Presedintele Romaniei din acest moment istoric? Semnati invitatia.

Tag Technorati:capsulaTimpului

Tendinte din Romania

E titlul unui pictorial aparut in editia din luna decembrie a revistei "The One". Si e vorba de exact ceea ce ne lipsea din "zestrea" Romaniei: o "defilare" de costume traditionale romanesti, din diverse zone ale tarii.

Totul re-interpretat in viziunea proprie unei reviste pentru femei: rolul "tarancutei" e detinut de un fotomodel. Blonda, cu bujori in obrajori, exact prototipul frumusetii de prin basmele si baladele populare!
Fotografiile au fost realizate de Adi Dinu, pentru revista "The One". Multumiri pentru acest frumos pictorial!

Costumul de mireasa din Oas.

Costum din Sibiu.

Mireasa din Muscel.

Costum de mireasa din Banat.

Costum din Vlasca.

Mireasa aromanca.

Tag Technorati:

capsulaTimpului

Ce faceati in timp ce ne integram?

....adica in noaptea dintre ani? Mancati, beati sampanie, va uitati la artificii, incercati s-ajungeti in Piata Universitatii si v-a prins "integrarea" pe drum? Nu-i asa c-ati vrea sa v-aduceti aminte peste ani cum v-ati petrecut aderarea?

Pai atunci scuturati lenea din degetele si descarcati odata pozele alea pe care le-ati facut de Revelion, scrieti doua cuvinte explicative (pentru noi cei ce n-am fost de fata), adaugati tag-ul Technorati (daca nu stiti cum, va spune Adrian) si sigilati-le in Capsula Timpului, care se inchide cu sapte lacate la sfarsitul saptamanii (pe 12 ianuarie).

Ganditi-va mai ales ce-ati facut intre ora 0.00 si 01.00, cand, din cauza diferentei de fus orar dintre noi si restul Europei (chiar, oare acum, ca ne-am integrat, ne-om alinia si...fusul?), noi ne bucuram ca suntem "de-ai lor" si ei nu stiau inca!

Ca-s fotografii "de grup", ca-s instantanee haioase cu voi sau cu pisica vecinului, speriata de artificii, o sa va bucurati cu siguranta sa le revedeti peste 5 ani, cand desigilam Capsula!

In plus, asa cum zic statisticile (ne-oficiale, inca!) proiectul asta care-a inceput cu 4 entuziasti, a ajuns la 95 de participanti! Ajutati-ne sa "batem suta"!

Eu (desi, statistic, nu mai pot contribui la rotunjirea numarului de contribuabili), faceam conversatie - la doua telefoane simultan (deh, deformatie profesionala!).

Tag Technorati: capsulaTimpului

Ultima strigare

Dragi prieteni,
Este seara de 5 ianuarie 2007, ziua cand, in mod normal, ar fi trebuit sa inchidem Capsula Timpului. Contributiile insa continua sa soseasca. Trebuie sa ne reamintim ca la mijloc au fost si Sarbatorile de Iarna si ca inca oamenii isi mai sorteaza amintirile. In consecinta, mai prelungim termenul limita cu inca o saptamana (pana pe 12 ianuarie), dar intarziatii sunt atentionati sa se grabeasca.
Una peste alta, cat timp noi trecem la capitolul “Evaluarea proiectului”, nu uitati ca pe net, la adresa http://capsulatimpului.wordpres.com se gaseste o adevarata expozitie.O expozitie virtuala in care fiecare dintre noi am pus ca exponate cate o farama din vietile, sperantele, amintirile sau gandurile noastre. Poate ca acum ar fi momentul sa le mai privim o data, pe indelete, sa le intelegem pe deplin resorturile pentru care au fost puse acolo. Vizitati deci, comentati unde credeti de cuviinta si, mai ales, reamintiti si cititorilor vostrii ca Expozitia “Zestre pentru Europa - Capsula Timpului” este inca deschisa.Va mai fi deschisa abia peste 5 ani!
In rest, fiecare participant va fi recompensat cu o diploma pe care o va primi personalizata prin mail.

Suntem din toata Romania si, privind harta, vedem ca nu numai. Impresionant! Pentru final, chiar si fara o evaluare amanuntita, va impartasesc un gand:
Cu proiectul asta, am reusit! Am reusit sa facem din idei realitate.

Tag Technorati: capsulaTimpului

Ne apropiem de happy-end!

Dragi prieteni,

Ne apropiem de finalul fazei de strangere de marturii in proiectul Zestre pentru Europa - Capsula Timpului.

S-au primit atatea ganduri sincere, amintiri, sperante, prognoze, imagini, clipuri, dovezi legate de obiceiurile, istoria noastra.

Doar cateva dintre contributiile recente:

• Ruxx a facut gestul atat de emotionant de a incredinta file din jurnalul de razboi al bunicului,
• Andreea a pregatit imagini cu mandrul Maramu’,
• Eu am strans imagini cu un brand romanesc de top, Dacia,
• Simona a venit cu clipuri cu talentatii copii din Fratautii Noi si cu frumoasa Bucovina.

Sunt participanti din multe colturi din tara, dar si din afara ei - a se vedea cele 130 de marturii de pana acum in statistici si pe Google Maps.

Multumiri sincere tuturor!

Rezervati-va putin timp sa rasfoiti cele stranse, sa lasati comentarii, sa vizitati blogurile participantilor.

Poate veti mai gasi in blogul propriu ceva ce ar putea completa Capsula.

Insemnarile stranse sunt desigur doar farame din bogatia noastra spirituala, culturala, sunt doar crampeie din viata sociala, economica, din invatamant, sperantele, prognozele reusesc sa atinga doar cateva laturi.

Reprezinta insa un esantion purtand pulsul acestor zile din preajma aderarii Romaniei la UE, un punct de plecare ce ne va permite sa continuam proiectul, prin rememorari, evaluari anuale ce vor avea loc in diferite localitati, de unde sunt participantii.

Toti cei care au contribuit la proiect vor primi o diploma.

Dar despre ce va urma, mai discutam zilele urmatoare.

Pana atunci, se va gasi un loc in Capsula Timpului pentru fiecare din cei care vreti sa va alaturati.

Va asteptam,

Carmen, Alina, Adrian & Cristi

Tag Technorati: capsulaTimpului

Masina nationala

Stiu si eu replica aia rautacioasa: "Ai masina sau Dacie?". Dar, dincolo de glume, ca ne convine sau nu, e a noastra.

Indiferent daca aderarea va aduce dupa ea un "face-lift" total al masinii noastre nationale, ma gandesc ca n-ar trebui sa uitam prin ce "faze" a trecut ea de-a lungul vremii.

Faze, care, dupa cum puteti vedea, inca mai exista pe drumurile (ca "soselele" e mult spus!) Romaniei...

Asa a inceput totul....

A urmat 1300 (pe modelul asta a invatat mama sa conduca; a noastra era alba, cu "motor frantuzesc").

Si mult-imbunatatita varianta 1310 (a avut bunicul - rosie- cand a venit cu ea acasa, nu mai incapea in...garaj de mandrie!).

Avem si "combi" (prima masina "de dupa '89 " a tatalui meu; zdranganea portbagajul ceva de groaza....)

Hibridul cu Citroen.....(ce le-a mai iubit mama...a avut doua!)

Ne-am modernizat: Super Nova!

Dupa fuziunea cu Renault.

Tag Technorati: capsulaTimpului

Zapada de azi

Cand m-am trezit azi dimineata, era liniste. Mult prea liniste. Linistea aia aparte a zapezii. Asa ca am stiut, am simtit ca ninge inca dinainte sa dau jaluzelele la o parte si sa ma uit pe geam.

Cernea des si alb si m-am bucurat de zapada asta ca de-un cadou mult-asteptat care soseste atunci cand nu te mai gandesti la el.

Nu m-am gandit la nebunia din trafic sau la baltile uriase din oras.

Fulgii mari mi-au umplut sufletul de...sarbatoare. Fiindca am invatat de curand ca nu conteaza data din calendar sau ora pe care-o arata ceasul, ci ca e Craciun sau Anul Nou atunci cand inima ta le simte.

Un obicei care mi-e drag: "plantatia"

De cativa ani, in familia mea s-a "adoptat" un obicei pe care nu vreau sa-l las uitat prin vreun colt de suflet . De Sfantul Andrei, pe 30 noiembrie, plantam grau (asa cum plantam cu totii fasole prin clasele primare pentru laboratorul de botanica) pentru fiecare membru al familiei (de cand avem motan, are si el recipientul dedicat).

Pe fiecare castronas cu grau pus pe vata udata zilnic din belsug punem o eticheta cu numele "proprietarului". Eu ii spun "plantatia". Avem grija de "cultura de grau", o tundem periodic si de Anul Nou se evalueaza "productia".

Se spune din mosi-stramosi ca asa cum creste graul, asa va fi anul urmator pentru "proprietar". Mai exista o explicatie conform careia vigoarea graului si frumusetea lui ar fi "dupa sufletul celui care l-a plantat". Mie imi convin ambele interpretari!

Tag Technorati:capsulaTimpului

Bine ne-am gasit intr-un an mai....UE!

A batut si ceasul integrarii, am lasat un 2006 romanesc in spate si am baut sampanie in 2007 european.
N-au aparut cainii cu covrigi in coada pe strazi, nici nu curg euro la robinet in loc de apa calda. Politicienii de varf s-au batut in discursuri "integrate" in noaptea dintre ani, programele TV au fost la fel de slabe ca intotdeauna.

Probabil cele mai "rasarite" transmisiuni au fost cele din "Pietele" Bucurestiului...desi, personal, nu traiesc nicio bucurie sa-i vad pe altii cum se distreaza (singura activitate pe care-mi plaaaaace s-o urmaresc de la distanta fiind...munca...altora).

In rest, dupa "credit doar cu buletinul", acuma avem plimbare prin familia comunitara doar cu actul de identitate. S-au inghesuit si romanii sa "iasa" in voie din tara in prima zi a lui 2007, ca asta-i printre singurele efecte vizibile rapid ale aderarii. Au avut, n-au avut treaba, "ai nostri" s-au inghesuit la vama (deh! avem slabiciune ancestrala pentru cozi!). De ce? Nu stiau nici ei....A, ba da! D-aia!

Din punctul meu de vedere, treaba cu integrarea are doua fete. Depinde de perspectiva din care o privesti: daca te uiti la avantaje, e....de aur (cum se vede-n fotografia de mai sus). Daca ne uitam pe partea cealalta, la cat o sa ne coste toata distractia asta....situatia e...albastra, cel putin inca o vreme.