Iubire, bibelou de portelan

Eram destul de mica atunci cand era in voga romanta asta. Mie romantele nu mi-au placut niciodata. Mi se par mult prea triste. Ori iubirea e un motiv de fericire. Nu vad de ce am "jeli-o" in felul asta.

Dar, desi forma de prezentare nu era, poate, cea mai nimerita, ideea mi-a ramas in minte. Mai intai, ca expresie memorata mecanic. Suna bine, pentru copilul de mine, care nu-i putea patrunde sensul.

Mai apoi, adolescenta care nu stia ca din dragoste se mai si plange, se gandea ca asemanarea dintre iubire si bibelou e frumusetea (deh, era perioada de glorie a mileurilor, a pestelui de pe televizor si a balerinei....)

De cand "m-am facut mare", stiu ca-i vorba despre fragilitate. Pare paradoxal. Cum o simtire atat de puternica, ce devasteaza-n urma inimi, linisti, nopti, respiratii, poate sa se faca tandari daca-n loc de mangaiere strecori o atingere pripita si neindemanatica....

Nu-s o fire pesimista de felul meu. Dar adesea ce vad, ce aud, ce simt, ma pune pe ganduri. In ultima vreme, in jurul meu, ca un facut, s-au tot spart bibelouri...unele din ele nici macar nu pareau de portelan...puteai sa juri ca-s din beton-armat. Ca nu le-ar darama nici o furtuna.

Motivatii din cele mai diverse: nu mai vorbim decat despre serviciu, a intervenit rutina, ma sufoca, nu mai am timp de mine....
Cineva imi spunea ca rutina vine doar daca vrei. N-as merge pana acolo. Vine doar dac-o lasi.

Asta-i o lectie importanta, pe care-adesea ne-o insusim tarziu. Multa vreme am crezut ca iubirea e suficienta ca o relatie sa dureze. Mi-au trebuit mai multe mici esecuri si unul "mai de proportii" ca sa ma trag putin deoparte, sa stau stramb si sa judec drept.

Si sa-mi dau seama ca nu-ajunge sa te uiti la o floare si sa te minunezi de frumusetea ei, ca ea sa infloreasca an dupa an. Mai e nevoie s-o uzi, s-o cureti de uscaturi, sa-i stergi frunzele de praf, sa fii atent cand creste, ca sa-i schimbi vasul cu unul mai mare...

Adesea nu observam cand celalalt "creste" si are nevoie de mai mult spatiu ori de...altceva. Tindem sa-l "inghesuim" in continuare cu acelasi fel de mangaieri, cu aceleasi pretentii si vesnica intalnire cu prietenii in week-end.

Si el incepe sa se fereasca, dandu-se in fiecare zi cate un pas inapoi. Pana cand bibeloul cade de pe masuta si se sparge. S-atunci te uiti lung la cioburi si te gandesti ca nici macar nu observasei ca si-a schimbat pozitia. Dar e tarziu. Bibelourile astea nu se lipesc cu super-glue.