Gânduri

joi, aprilie 12, 2007

Doi pe-un balansoar

Sunt lucruri pe care, oricat de mult as incerca sa le inteleg, nu reusesc. Dar zau ca as vrea sa mi le bag in cap "din auzite", inainte sa ma lovesc eu cu capul de pragul de sus.
Din ciclul: "va cred, dar nu pricep", astazi despre locuitul cu cel drag.

Daca mi-ar fi spus doar mama, as fi zis ca mai e loc de indoiala (desi am depasit varsta la care refuzi din principiu orice vine de la parinti). Dar mi-au spus si prietenii care fie au trecut prin experienta asta, fie se afla drept in mijlocul ei. Toate partile sunt de acord: sa locuiesti cu cineva e greu.

Mi s-a povestit "over and over again" despre tabieturile celuilalt care ajung sa te calce pe nervi, despre capacul lasat ridicat la toaleta, despre faptul ca celalalt nu duce gunoiul niciodata si nici nu cumpara paine. Despre cum ea nu mai poate sta la palavre cu orele la telefon sau la o cafea in living cu prietena cea mai buna si nici el nu-si mai poate vedea meciurile cu baietii tolaniti pe canapea. Daca o fac, se lasa cu frustrari la celalalt. Daca nu o fac, se lasa cu frustrari la ei. Fiindca spatiul nu mai e al ei sau al lui, ci al lor.

Cumva, insa, am indoieli. Nu pot sa cred ca acolo unde exista un drag mare de cel de langa tine lucrurile astea marunte de zi cu zi chiar sapa incet-incet la temelie.
N-as vrea sa fiu acuzata de idealism. Nu zic ca odata ce-ai deschis usa traiului in doi curge rau de lapte si miere, ci doar ca versiunea asta care mi se tot povesteste n-are nicio rezonanta in sufletul meu.

Sincer, cred ca multi dau dovada de egoism si-un soi de intoleranta.
Nota bene! Sunt copil unic, deci stiu ca egoismul "is not a foreign country". Cu toate astea, asa cum eu am hachitele mele si vreau sa-mi fie acceptate, la fel inteleg ca si cel de langa mine are tabieturi, indispozitii ori chef de ceva care nu ma include.

Am mai auzit si ca solutia fericirii in cuplu ar fi ca ambii parteneri sa aiba propria casa si fiecare sa vina , pe rand, in vizita la celalalt.
Nu-s de acord. Fiindca unul din marile castiguri ale vietii in doi este intimitatea. Aia adevarata, nu dreptul (presupus) de a te spala pe dinti in timp ce "jumatatea" face dus, de a te plimba agale cu castravetii pe ochi cand el se uita la telvizor ori de a-i folosi ID-ul de mess - "pentru ca poti".

Intimitatea "noastra" nu anuleaza intimitatea fiecaruia, ci o face sa aiba sens. Si de-aia merita construita cu rabdare.
Ori asta nu se poate daca esti "musafir". Pentru ca musafirii sunt intotdeauna primiti cu argintaria pe masa si vesela "aia buna". In fata lor nu te doare capul si nici nu ai frisoane de oboseala. In fata strainilor "iti tii fata".
Aceeasi fata pe care intimitatea iti permite s-o ingropi la pieptul celui drag si sa te-arati asa cum esti: temator, obosit, racit, trist. Daca nu te simti in largul tau s-o faci, inseamna ca nu imparti balansoarul cu cine trebuie.

4 Comments:

Blogger Anda said...

De acord...Asta pentru ca, asa cum mereu ne dorim ceea ce nu avem, nu imi pot inchipui fericire mai mare decat aceea de a-ti imparti intimitatea, si asteptarile, si visele, cu cel drag...Nu mi s-a intamplat prea des si nici nu a durat prea mult...dar imi amintesc ca suradeam mereu, cu sufletul, la gandul ca va adormi la mine in brate si ca a doua zi il voi gasi tot acolo...fara telefoane, fara probleme, fara "poate" sau "data viitoare"...si asta era de ajuns sa ma faca fericita...Si cred ca cei care au parte de acest dar pretios al vietii nu stiu sa il aprecieze cum se cuvine, de multe ori...

10:51 p.m.  
Anonymous Anonim said...

It's nice to see for yourself and believe it's going to be different for you... You are right… two people visiting each other are just two people, that’s not “living together”…

PS: I don’t watch football, I hate it :P
But I agree that taking the trash out would be a big compromise :D (you know… I have an ambassador of selfishness here to help me)

11:14 a.m.  
Blogger elenita said...

Eu traiesc asa ceva, nu neaparat pentru ca "trebuie", ci pentru ca asta am simtit din prima clipa cand s-a uitat cu adevarat in ochii mei. Si nu e chiar asa cum spune lumea...E adevarat, tabieturile, firea adevarata a celuilalt iti ies si mai mult in evidenta decat atunci cand doar va plimbati prin parc de mana...Insa, merita!E un mod, nu numai de cunoastere reciproca, de suportare a caracterului partenerului, ci mai mult un mod de a te cunoaste pe tine insuti, de a te redescoperi, de a reusi cu adevarat sa te cunosti si sa il iubesti si mai mult pe cel de langa tine. Eu reusesc asta in fiecare zi, si nu e o corvoada, crede-ma, e cu adevarat dragoste!

11:15 a.m.  
Anonymous petronela said...

musette....imi place mult comentariul tau...de parca ar fi fost spus/scris de mine..as vre s stiu numele tau real pt k dak imi dai voie as vrea sa-l prezint la examenul meu d licenta in repertoriu(aa....snt o studenta la acorie din galati)

9:16 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home