Gânduri

vineri, martie 16, 2007

Varstele sufletului

Varsta e o inventie venita din dorinta omului de a ordona o intamplare : viata.
Adesea, in loc sa ne rezumam s-o traim din plin, insirandu-i cu nesat firul de mirare si bucurie, o irosim incurcand "ghemul" prin obstacolele pe care tot noi le-am nascocit si le-am trecut in buletin la rubrica "data nasterii".

Am cunoscut tineri de 60 de ani si batrani de 20. E dovada vie ca sufletul traieste dupa legile proprii si nicidecum dupa prejudecatile inguste ale mintii omenesti. El are o existenta ritmata diferit. Poate intineri si-mbatrani, si-ntineri iar si iar. Poate trai o copilarie vesnica. Doar sa-l lasi.

Sunt oameni care se sperie de navalnicul din ei. Sau se lasa speriati de privirile dezaprobatoare ale celor din jur. Dezaprobarea asta nu-i decat expresia unei neputinte. Si a unui fel de invidie. Invidia fata de cel care mai poate visa, mai poate chicoti, care-si aminteste copilaria de parc-a fost ieri si nu-i e rusine sa se dea in leagan sau sa se sarute in vazul lumii, daca-i da inima ghes.

Ridurile sufletului nu se dreg cu creme. Cei care, in ciuda timpului care-a trecut peste ei cu bune si (mai ales) cu rele, si-au pastrat entuziasmul, bucuria si o o sinceritate cu parfum de candoare, nu se pot ascunde. Au o sclipire rara in ochi. Si raritatile nu-s pe placul celor multi.

Nici eu nu mi-am ascultat sufletul intotdeauna. Am avut "30 si" de ani la 19 si 16 la 25. M-am lasat coplesita de griji, si ganduri, si temeri care nu erau ale varstei mele. Si nici macar nu-mi apartineau.
Sufletul ma tragea de maneca sa traiesc, iar eu confundam dorul de viata cu extrasistolele si luam pastile ca sa-mi treaca.
Pana la un moment in care-am inteles ca sufletul nu poate fi tradat decat cu pretul...vietii. Pentru ca traiul altfel decat "din suflet" nu se numeste viata, ci supravietuire.

Stiti desenele animate in care eroul - fie el Donald ori Tom, ori Jerry - paseste prin aer intre doua cladiri si cade doar in momentul in care privirea partenerului ramas "on the safe side" ii atrage atentie asupra haului de dedesubt?
Ei bine, vreau sa fiu surda toata viata la vocea "rationalilor" care-mi spun ca "nu mai am varsta potrivita ca sa..." si sa ignor privirea care ma trage spre pamant. Fericirea nu e data de traiul aprobat de "gura lumii".

Nu cred ca fusta deasupra genunchiului e scandaloasa la 50 de ani. Nici ca trebuie sa ai "o varsta" ca sa poti emite o opinie pertinenta. E o bucurie sa vezi cupluri de 60 de ani mergand de mana prin parc si-mi plac oamenii in toata firea care fac vara, la mare, castele de nisip.

Viata adevarata e cea in care pasesti pe calea sufletului. Da, aia impletita din vise, sperante, iluzii si incredere. Ochii celorlalti o vad fragila. Dar ochii tai sclipesc. Fiindca o simti mai trainica decat orice drumeag batatorit de milioane de pasi.

3 Comments:

Anonymous Anonim said...

Cu greu am reusit sa ma dezlipesc de al 5-lea paragraf...

Ok, so... let's put things like this... "Tom! I can't hear you, but, see... I'm walking through thin air here, confident I'll get on the other side, and there is nothing that you or anyone else could ever do to convince me I don't deserve getting there..."

What do you think? Am I still young enough?

7:55 p.m.  
Blogger elenita said...

Din pacate, multi uita sa traiasca cu adevarat, in prezent, uita ca nu banii, timpul, viteza sau orgoliile sunt reperele unei vieti normale, ci natura, iubirea, fericirea sau copii. Uitam deseori, de mult prea multe ori, si e pacat...pentru ca s-ar putea sa trecem pe langa (si nu prin) ..VIATA ADEVARATA!

1:16 p.m.  
Blogger Paula said...

Din pacate, nu toti oamenii au norocul sa traiasca viata asa cum simt. Am vazut oameni in care bucuria si lumina din ei sunt undeva in adincul lor ingropate...si ca sa iasa la suprafata au nevoie de circumstante mai speciale. Iar cind simt caldura si dragoste, brusc se transforma si ei intr-un fior de lumina.

Ce frumos ai zis: "sa pasim pe calea sufletului". Cred ca de aceea e important cum ne formam si cred ca si simtirea poate fi educata. E mare lucru sa poti sa nu te lasi coplesit de lucruri marunte sau mai mari, sa ai puterea sa ignori raul si sa vezi binele, sa te bucuri chiar si atunci cind plingi(caci... deh, se mai intimpla!). In fond viata e facuta de o serie de momente pe care daca nu incercam sa le facem "pretioase"...noi suntem aceia care pierdem. Atunci viata trece pe linga noi!
Si sunt complet de acord ca fericirea mea nu depinde de gura lumii...Nu lumea ma face fericita, ci felul in care eu vad lumea si modul in care eu ma raportez la ea.

4:50 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home