It's a million to one chance...it might just work!

Imi plac provocarile. Lucrurile care nu-s la indemana tuturor. Nu stiu daca tine de orgoliu sau de dorinta de a-mi demonstra o data-n plus ceea ce cu totii credem in adancul sufletului: ca suntem altfel decat cei din jur. Ca picatura de divinitate din noi e alta pentru fiecare.

Sunt o fire emotiva, ma framant mult, am abilitati tehnice deosebite (despic firul in 444444...), dar atunci cand aud: "Nooo, nu se poate" , "N-ai cum sa faci aia sau ailalta", "E prea tarziu", atunci cand ceasul ticaie spre un termen strans, atunci cand multi au abandonat lupta, nu ma pierd. Dimpotriva.

Cred sincer ca norocul e de partea celor curajosi, ca e usor sa te resemnezi si infinit mai greu sa rastorni o lume si s-o construiesti pe-a ta. Si tocmai de-aia e frumos. Fiindca riscul in viata se poate doar aproxima si niciodata prevedea cu exactitate, fiindca nu stii ce-o sa aduca ziua de maine si fiindca intr-o clipa, dupa cum au cazut zarurile, poti sa pierzi sau sa castigi toata miza de pe masa de joc a vietii.

Nu vreau luna de pe cer. Nici macar o stea. Nu cred ca mi se cuvine totul. Prea putini primesc de la viata totul pe tava, doar sa intinda mana si sa ia. Pentru cele mai multe lucruri trebuie sa lupti si sa crezi in sansa ta.

Cand ma trezesc ca visez prea mult, prea sus, prea arzator, ca-i putin probabil (desi intre "putin probabil" si "imposibil" e o diferenta de....999.999 de posibilitati) sa-mi implinesc plasmuirile mintii, ma gandesc cati artisti, cati presedinti, cati milionari, cati inovatori au crezut in sansa lor de a cuceri publicul, de a conduce popoare, de a stapani imperii financiare, de a inventa...o lume mai functionala. Si cati i-au aratat cu degetul pentru nebunia de a indrazni sa mearga cu mintea, si-apoi cu fapta, dincolo de limitele general acceptate.

Au avut o sansa la un milion. Poate de-asta le-a iesit.