Gânduri

duminică, februarie 11, 2007

Clanta

Ieri am fost in vizita la ai mei. De cand m-am mutat singura, mai apuc sa-i vad, pe fuga, si in timpul saptamanii, dar week-endul ramane "de baza" pentru flecareli cu mama, rasfat si indopat cu toate bunatatile.

Ei bine, ieri, de cum am intrat pe usa, mi-am dat seama ca ceva nu e cum trebuie. Am stat 25 de ani (dintre care macar 20 constienti) in casa aia, stiu unde se depune fiecare fir de praf si cati franjuri are covorul din sufragerie.

Ceva se schimbase si nu-mi dadeam seama ce.


Am stat, am povestit, am mancat, m-am alintat...mai-mai ca uitasem de senzatia incercata la intrare.

Eram in hol, gata sa ies pe usa, am pus mana pe clanta si.....probabil ca am realizat in acelasi moment in care mama a zis, cu vadita mandrie in glas: "A schimbat taica-tu clanta asta, ca demult trebuia".


Usa de la intrare a avut aceeasi clanta de cand m-am nascut: era santarlie, jumate scoasa din lacasul ei, un model care acum nu se mai face, dar, elementul care o definea, nu opunea niciodata rezistenta la apasare. Era....(suna aiurea pentru o clanta, dar...) docila.


M-am uitat la "intrusa". Nou-nouta, bine montata si plina de tafna....abia se lasa apasata. Am avut un sentiment ciudat. Mi-era greu sa cred ca preferam clanta...defecta.


Si mi-am adus aminte de bancul celebru: doi tineri, proaspat casatoriti; ea, gospodina la inceput de cariera, se dadea mereu peste cap sa gateasca cele mai mancaruri dintre tocanite, cele mai supe dintre ciorbe, cele mai prajituri dintre deserturi; el, mereu stramba din nas la masa si ofta; ea nu mai stia cum sa faca bucatele mai apetisante. Pana intr-o zi, cand, o clipa de neatentie , si s-a ars mancarea. Sa mai faca alta, exclus, sotul tocmai suna la usa. Toata numai lacrimi, sotia prezinta mancarea consortului si asteapta, moarta de spaima, verdictul. El ia o lingura, gusta, si deodata se lumineaza la fata: "In sfarsit, ai invatat sa gatesti ca mama!"

5 Comments:

Blogger elena said...

Eu cred ca a mai fost ceva, pentru care ai avut tu un "cui" contra noii clante: era noua, a inlocuit-o pe aia veche cu care erai tu obisnuita de mica fiind in acea casa. Si atunci, intervine senzatia aceea stranie, pe care toti cei plecati de acasa am trait-o, senzatia ca locul acela, usor, usor, nu ne mai apartine sau noi nu-i mai apartinem, ca ne desprindem de "cuib", ca lucrurile se schimba in lipsa noastra...

3:48 p.m.  
Blogger musette said...

Sigur ca a mai fost ceva....exact ceea ce ai intuit tu. Doar ca n-am vrut sa dezleg eu misterul in vorbe si v-am lasat pe voi sa cititi printre randuri si sa intelegeti.

3:57 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Cred ca ne enerveaza cand constatam ca exista viata si dupa noi.
O clanta schimbata acasa la parinti, dupa plecarea la casa ta, te face sa scrii un post pe blog.
Alta eleva in banca in care ai stat tu anul trecut te enerveaza.
O prietena noua pentru fostul de care te-ai despartit de o vreme te face sa-i rupi stergatoarele la masina...
E stresant ca lumea nu se termina odata cu noi.

9:20 p.m.  
Anonymous NetBoy said...

Mie mi se intampla de fiecare data cand plec cateva zile... gasesc curat in camera mea... e oribil, toate urmele existentei mele, sterse!

Intrebarea este daca te-ai fi opus loviturii de stat organizate de clanta din vitrina daca ai fi avut ocazia...

12:52 a.m.  
Blogger Paula said...

Mi s-a intimplat exact la fel cu ceva timp in urma...si, ai dreptate, cita diferenta poate face o clanta! Timpul care trece iute isi pune amprenta si peste oameni dar si peste locurile dragi...si ma gindeac ca singurul loc in care le mai putem gasi intacte e insasi sufletul nostru. Sunt locuri pe care le-am iubit si nu vreau sa le mai revad din teama ca le-as gasi schimbate, degenerate...si atunci, atunci nu stiu ce-as simti.

3:36 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home