Gânduri

joi, februarie 15, 2007

Ai putintica rabdare, stimabile....

Eu n-am. Nu ca "putintica", n-am deloc. Cand imi doresc ceva, vreau sa se intample, ca prin magie, ACUM.
Cand eram mai mica si-mi doream o jucarie sau o carte, tropaiam de nerabdare pana o aveam in mainile mele. Si simteam ca lumea mea de copil se sfarseste atunci si acolo, in cazul in care gaseam libraria inchisa....

Am crescut, dar nerabdarea nu s-a maturizat. Cand am ceva de spus cuiva, de impartasit o bucurie sau de dat o veste proasta, simt nevoia s-o fac imediat ce ideea m-a lovit. 'Geaba mi s-a intamplat de multe ori sa-mi dau seama ca tocmai graba asta m-a facut sa nu am rezultatul dorit, 'geaba mi-au spus ai mei si mi-au confirmat si prietenii ca toate lucrurile se intampla la timpul lor....Eu le doresc in continuare la "timpul meu".

Ei, si cum viata e un bun profesor, desi, cateodata cam aspru, atunci cand, orice-ar face, nu pari a pricepe mesajul, lectia mea de capatai e cea a rabdarii. Altele le-am mai deprins, la unele am luat chiar note mari, la altele...am rupt de-un cinci, dar am ramas mereu corigenta la studiul materiei care spune ca atunci cand ai impresia ca mori daca nu faci/spui/capeti un lucru, e mai bine sa te dai un pas inapoi, sa tragi aer in piept si sa mai vezi odata "the big picture".

Asa incat, stiu inca de la inceput atunci cand imi doresc cu ardoare ceva, ca va dura. Ca, cel mai probabil, vor fi si piedici. Dar asta nu ma impiedica sa simt aceeasi ameteala si tremur interior atunci cand dau de-un obstacol. Pentru ca n-am niciodata certitudinea ca voi putea sa-l dau la o parte, ca-i doar un alt capitol din lectia neinvatata. Cateodata, nici macar nu depinde doar de mine.

Eu si viata aveam, insa, semnul nostru. Daca atunci cand am impresia ca ma indrept cu toata viteza spre un zid de care ma voi zdrobi, exact in ultima clipa ( aia in care-ti trece intreaga viata prin fata ochilor...) , portile aparute de nicaieri se deschid larg in fata mea, inseamna ca am mai trecut un test al rabdarii. Sper de fiecare data sa fie ultimul.

8 Comments:

Blogger elenita said...

Nu va fi ultimul, nu spera degeaba..viata in sine este un test al rabdarii, putintica rabdare pana te nasti, pana cresti iti mai trebuie ceva rabdare(genul de replica a parintilor "lasa ca vezi tu cand o sa cresti mare"), rabdare sa termini scoala, rabdare sa vina Fat Frumos calare pe un cal alb (sau Zana Zanelor dupa caz), rabdare muuuulta in casnicie, rabdare cu soacra....etc.
Dar, stii ceva? Poate ca nerabdarea asta continua, agitatia, freamatul dinaintea unui "mare eveniment", toate astea fac viata sa merite traita!

3:46 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Patience is a virtue...

It's better for something to happen in due time rather than not at all, or not as one wishes...

PS: No, i don't have it, but i can mimic if needed :D

5:04 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Trebuie sa fie ceva dincolo de fiecare poarta, nu? E cale de cateva porti intre "a dori" si "a avea", desi ar fi muuuult mai simplu daca as putea si la varsta asta sa fac galagie si sa bat din picior. Tendinta mea a fost multa vreme sa "dau cu capul", dar tu m-ai invatat intai sa bat respectuos si apoi sa apas, usor, pe clanta.
Anda

11:34 p.m.  
Blogger Paula said...

Ce dovada mai concludenta ca rabdarea e o virtute! :) Si pentru ca e o virtute, trebuie sa lucrezi la ea. Unii(mai norocosi) par sa se nasca cu ea.
Nici eu nu o am, dar pot sa-ti zic ca in timp se mai imbunatateste pe ici pe acolo. Am o colega de servici(simpatica de altfel) care si ea traieste intr-un ritm al ei. Si din ritmul ei nu o scoate nimeni oricit de mult freamat ar fi in jur. Intotdeauna ma mir de oamenii astia care pot trai viata in viteza melcului..sau mai degraba in acord cu viteza normala la care lucrurile din jur se desfasoara. Oamenii astia traiesc fara ardoare dar si fara drame. Uneori mi se par interesanti si suspectez eu ca ascund ceva valoros. Dar ma gindesc ca n-am sa aflu niciodata ce...caci nu am rabdare suficienta. :)

12:19 a.m.  
Blogger silentzios said...

Cand esti mic iti doresti sa fii mare, cand esti mare iti doresti sa fii si mai mare si cand esti prea mare iti dai seama ca a trecut viata pe langa tine... Nerabdarea e un sentiment din pachetelul cu care care se naste fiecare si nu e tocmai rau sa-ti doresti ceva cu ardoare, cateodata te face sa crezi ca ai un scop in viata...

5:30 p.m.  
Anonymous NetBoy said...

Silentzios are dreptate, cateodata as vrea ca timpul sa treaca diferit pentru mine, chiar m-ar ajuta mult...

7:37 p.m.  
Anonymous Anonim said...

ai grija sa nu te bucuri prea devreme si sa te trezesti cu portile alea trantite in nas!
De fapt, chiar m-ar distra, ca prea crezi ca totul ti se cuvine si ai merita s-o mai iei si peste bot.

10:26 a.m.  
Blogger elenita said...

Am mai scris despre gandaci, nu-i asa?
Dar nu ma pot abtine deloc...si cum sa te poti abtine daca citesti comentariile unora care, daca nu ajung niciodata la struguri(la fel ca vulpea din poveste) ii considera incapabili si pe altii care deja au bursa plina de struguri? Pacat de padurea in care ne aflam....ca-i rabda pe toti...

3:52 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home