De primavara

Eram prin Dorobanti saptamana trecuta. Mergeam grabita de ora diminetii si de intepaturile matinale ale iernii asteia ciudate: fara zapada, dar rece.

Adesea trecem pe langa lucruri frumoase, dar asa marunte, ca-n goana noastra dupa...viata, nu le mai bagam in seama.

Eu ma duceam sa platesc o rata la banca. Dar m-au oprit din drum. Si nu era unul, ratacit intr-un boschet. Tot gardul viu era inmugurit.

Frunzulite mici, abia iscate, dar atat de...verzi. O nuanta care, pur si simplu (desi la semafor e altfel...)nu te lasa sa treci mai departe. As fi vrut sa am un aparat de fotografiat cu o diafragma mare-mare, care sa-i cuprinda pe toti. Toata explozia aia de nou.

Am chicotit in gand cand mi-am dat seama ca nu sunt singura nerabdatoare. Ca si pe natura au luat-o mugurii pe dinainte. Cateva zile caldute si-au zis ca-i primavara.

Cumva sunt sigura ca n-o sa-i inghete ultimele racoreli ale iernii. Erau prea multi, prea frumosi, prea adevarati...

E drept, poate primavara mai intarzie un pic. Poate si ei o sa tremure putin in noptile inca reci, dar vor fi tot acolo, la fel de verzi, cand soarele o sa faca uitat frigul.

Au mai patit-o si anul trecut si iata-i...vii si nevatamati. Nu cred ca mugurii se schimba de la an la an. Nici primavara. Sunt aceeasi.