Gânduri

miercuri, aprilie 25, 2007

Tufisul - ultima strigare!

...sau ultima pozare, ca nu cred ca va "creste" mai mult de atat.

Saptamana trecuta, cand s-a implinit sorocul de mers la banca, am fost cat pe ce sa trec pe langa "subiect". Adica nu mi-am mai recunoscut boschetul. Imi ramasese in minte imaginea asta. Cel mult asta. In nici un caz nu ma asteptam la asa ceva:


A fost ca-n zicala celebra: n-am vazut padurea de copaci (in sensul propriu). Dar mi-am revenit. Si-am mai tras si-un prim-plan, ca prea era frumos, proaspat si verde!

joi, aprilie 12, 2007

Doi pe-un balansoar

Sunt lucruri pe care, oricat de mult as incerca sa le inteleg, nu reusesc. Dar zau ca as vrea sa mi le bag in cap "din auzite", inainte sa ma lovesc eu cu capul de pragul de sus.
Din ciclul: "va cred, dar nu pricep", astazi despre locuitul cu cel drag.

Daca mi-ar fi spus doar mama, as fi zis ca mai e loc de indoiala (desi am depasit varsta la care refuzi din principiu orice vine de la parinti). Dar mi-au spus si prietenii care fie au trecut prin experienta asta, fie se afla drept in mijlocul ei. Toate partile sunt de acord: sa locuiesti cu cineva e greu.

Mi s-a povestit "over and over again" despre tabieturile celuilalt care ajung sa te calce pe nervi, despre capacul lasat ridicat la toaleta, despre faptul ca celalalt nu duce gunoiul niciodata si nici nu cumpara paine. Despre cum ea nu mai poate sta la palavre cu orele la telefon sau la o cafea in living cu prietena cea mai buna si nici el nu-si mai poate vedea meciurile cu baietii tolaniti pe canapea. Daca o fac, se lasa cu frustrari la celalalt. Daca nu o fac, se lasa cu frustrari la ei. Fiindca spatiul nu mai e al ei sau al lui, ci al lor.

Cumva, insa, am indoieli. Nu pot sa cred ca acolo unde exista un drag mare de cel de langa tine lucrurile astea marunte de zi cu zi chiar sapa incet-incet la temelie.
N-as vrea sa fiu acuzata de idealism. Nu zic ca odata ce-ai deschis usa traiului in doi curge rau de lapte si miere, ci doar ca versiunea asta care mi se tot povesteste n-are nicio rezonanta in sufletul meu.

Sincer, cred ca multi dau dovada de egoism si-un soi de intoleranta.
Nota bene! Sunt copil unic, deci stiu ca egoismul "is not a foreign country". Cu toate astea, asa cum eu am hachitele mele si vreau sa-mi fie acceptate, la fel inteleg ca si cel de langa mine are tabieturi, indispozitii ori chef de ceva care nu ma include.

Am mai auzit si ca solutia fericirii in cuplu ar fi ca ambii parteneri sa aiba propria casa si fiecare sa vina , pe rand, in vizita la celalalt.
Nu-s de acord. Fiindca unul din marile castiguri ale vietii in doi este intimitatea. Aia adevarata, nu dreptul (presupus) de a te spala pe dinti in timp ce "jumatatea" face dus, de a te plimba agale cu castravetii pe ochi cand el se uita la telvizor ori de a-i folosi ID-ul de mess - "pentru ca poti".

Intimitatea "noastra" nu anuleaza intimitatea fiecaruia, ci o face sa aiba sens. Si de-aia merita construita cu rabdare.
Ori asta nu se poate daca esti "musafir". Pentru ca musafirii sunt intotdeauna primiti cu argintaria pe masa si vesela "aia buna". In fata lor nu te doare capul si nici nu ai frisoane de oboseala. In fata strainilor "iti tii fata".
Aceeasi fata pe care intimitatea iti permite s-o ingropi la pieptul celui drag si sa te-arati asa cum esti: temator, obosit, racit, trist. Daca nu te simti in largul tau s-o faci, inseamna ca nu imparti balansoarul cu cine trebuie.

miercuri, aprilie 11, 2007

Dilema chinezeasca...

(primita de la Traian)

Ca tot mi s-a spus ca prea multe ganduri "grele" cad greu la stomac, mai ales dupa excesele cozonac-fripturist-pascale, iaca un panseu usor de tot. Usuratic de-a dreptul!

In timp ce noi punem linistiti capul pe perna, unii din semenii nostri traiesc dileme chinuitoare, care le macina zilele si nu-i lasa sa lipeasca geana de geana. In lipsa de sfatuitori, o...con-sora (ca-i de sex feminin) de origine chineza se confeseaza unei reviste, cerand, in disperare de cauza, un sfat:
Impresionata maxim de necazul fetei, m-am pus pe meditat (fara bile in mana, ca sunt in timpul programului).
N-am eu o minte prea matematic structurata, dar zic asa: pentru miros urat si ciorap lipicios s-au inventat apa si sapunul; pentru chestii mici si prost folosite nici macar chinezii n-au gasit inca o solutie.
Problem solved!

Cronica de vacanta

Anul asta, pentru mine, "Hristos a inviat!" la Sinaia. In noaptea cu pricina mai putin (ca statia de amplificare de la manastire n-a functionat), a doua zi la slujba de Paste mai mult, in inima mea - atunci cand a trebuit!
Iepurasul (da, stiu ca unii nu-i inteleg legatura cu Pastele, dar eu cred in oricine aduce cadouri...) a venit si a adus fix ce-mi doream (nici n-apucasem sa cer decat in gand). Si ca bonus, am primit si 3 zile in care telefonul de serviciu a fost mut.

Cand eram mai mica si trebuia sa citesc cate-o ceva care avea in titlu cuvantul "cronica", deja cascam preventiv. Asa ca o sa fiu scurta si la obiect(iv).

Zilele astea....am mancat (nu pe toti!):
si m-am plimbat. Iaca un rezumat la ce-am vazut:

Niste stelute cazute la radacina unui brad...
Si pentru curajosi....putin mov!

Si s-a facut marti!
Dar, desi au fost doar 3 zile jumate, n-am sa-i spun "mini-vacanta", ca prea-i zice asa toata lumea! Si mie nu-mi plac chestiile...meschine!

miercuri, aprilie 04, 2007

De primavara (II)

Tuturor le plac inceputurile. Ei bine, mie de mica mi-au placut si...continuarile (cred ca de-aici pasiunea pentru "Cei 3 muschetari" si multele volume care-au urmat celor 2 initiale - probabil un precursor al telenovelelor de azi...).
Cu alte cuvinte, am fost genul ala de copil (spaima oricarui parinte responsabil, care citeste povesti progeniturii) care la finalul basmului, exact dupa "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti", voia sa stie "si dup-aia ce s-a mai intamplat?"

A mai trecut vremea, am inteles cum sta treaba cu basmele, am inceput sa ma lamuresc si ce-i cu viata....dar continuarile imi plac si acum.

Din ciclul "ce-au mai facut de cand nu ne-am mai vazut" (adica de atunci), astazi gardul viu pe langa care trec in fiecare luna, cand platesc oaresce la banca. Dupa cum am anticipat, rabufnirile de frig, vant si ploaie n-au avut nici o putere. Si dupa cum "what doesn't kill you, makes you stronger", iata-i:Si mai la prim-plan...

marți, aprilie 03, 2007

Putina politichie

Da' putina de tot! Una la mana, ca e un subiect care-mi e profund antipatic si doi la mana, ca ma baga in pacat in Saptamana mare!
Cica sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Pe mine ma tolerez. Da' pe astia nu-i mai suport!

Daca nu vorbeste Tariceanu, tine conferinta de presa Basescu.Daca astia au alta treaba (de scris biletele si de pus rezolutii cu pixu' pe cate-o petitiune...), atunci vorbeste Voiculescu (care-a scos una de pomina azi : "Fiica mea, Camelia, e la fel de cinstita ca mine!" Culmea e ca parea convins de ceea ce spune. Si i se parea ca zice "de bine"!)

De obicei, evenimentele politice trec pe langa mine. Adica eu si ele suntem paralele. Doar ca acum, dupa ce mi-au mai montat si in fata ochilor un monitor pe care, prin job description, tre' sa urmaresc emisia statiei, paralelele (serios, e cu trei de "le"!), sfidand legile matematicii, s-au intersectat.

Nu stiu ce-si inchipuie onor prim-ministrul ca va obtine prin ciondaneala cu Basescu. De votat presedinte sper ca nu-si face iluzia (mi se pare suficient de inteligent). Ce-o crede seful statului ca obtine prin atitudinea vesnic Gica-contra? Re-confirmare in functie? Cred ca si poporul roman e suficient de inteligent ca sa nu mai repete "experimentul".
Ce obtin toti, cu siguranta, e o scarba nationala.

Ma bucur macar c-am avut dramul de intuitie sa nu-i votez. Mai trist e c-am inceput sa-i regret p-ailalti. Macar erau uniti in furaciune si "operau" in liniste!

Am zis.

luni, aprilie 02, 2007

Amintiri...inspirate

Am un nas "periculos". Din punctul asta de vedere, sunt "soacra" inca de pe acum. Nu ma refer aici la intuitie, ci chiar la...adulmecat. Simt cea mai anemica unda de parfum si cel mai indepartat iz de "ceva bun" (mare ghinion, caci sunt si-o pofticioasa fara pereche).

Nici nu stiu daca-i un dar sau o intamplare mai putin fericita (parca as vrea sa pot ignora, la o adica, un miros de parfum strain pe hainele celui drag....).
Dar pana una-alta, ma bucur de asta ca de-un privilegiu: privilegiul de a inspira adanc...amintiri. E de ajuns un pic de "miros de ceva" ca sa re-traiesc senzatii, sa revad chipuri or sa simt emotii din trecut.
Mirosul de....
-lemn imi aminteste de casuta de la munte;
-cocos ma face sa vad cu ochii mintii Dacia in care am invatat sa conduc (si care-avea un odorizant cu aroma de...);
-copac inflorit mi-aduce in suflet primavara;
-parfum Magie Noire ma face s-o simt aproape pe mama;
-cacao cu lapte inseamna imaginea duminicilor din copilarie, cand mancam in pat, cu ochii la televizor
-glicerina (s-o mai gasi?) mi-aduce aminte de mainile bunicii;
-zapada mi-aduce-n suflet dor de vacantele la schi din copilarie;
-porumb fiert mi-aminteste de verile la tara;
-chiftelute ma duce cu gandul la blocul bunicilor (la sfarsit de saptamana);
-magazin de mobila inseamna "acasa" (la cat de tare miroase a nou la mine acum...)

Am ales doar un "snop" din amintirile mele parfumate.
Mai sunt cu duiumul. Stau cuminti prin colturile mintii si prin suflet, asteapta o...inspiratie mai adanca si ies la lumina. De cele mai multe ori, ma bucur de revedere!