Plictis, rutina, singuratate... (si alti "monstri" cu care convietuim)

Singuratea nu inseamna sa locuiesti singur. Ci sa ai sufletul pustiu.

Nu te plictisesti atunci cand n-ai ce face, ci atunci cand nu poti face ceea ce-ti doresti.

Granita dintre rutina si "obiceiuri" e fragila. "Obiceiurile" iti sunt dragi si-ti ancoreaza existenta. Cand obiceiul nu-ti mai face placere, a ajuns rutina.

Invidia nu-i o dovada de rautate, ci de neputina. Neputinta de a fi ca cel invidiat.

Saracia n-are a face cu lipsa banilor, ci cu lipsa ideilor.

Prostia e o boala incurabila. Din fericire, nu e contagioasa.

Gelozia e termometrul unei relatii. Dincolo de "40 de grade" se termina iubirea si-ncepe neincrederea in sine.

Orgoliul e ca usturoiul: in doze mari, ii indeparteaza pe toti din jurul tau.

Nepasarea nu-ti asigura o viata mai linistita, ci doar mai goala.

Minciunile proaste au picioarele scurte. Minciunile bune poarta fuste lungi.

Egoismul este propria sa pedeapsa: egoistul pretinde mult si nu da nimic. N-ar trebui sa fie uimit ca nu capata: viata are prostul obicei de a cere "plata" in avans.

Neincrederea nu-i un efect al maturizarii, ci al dezamagirii.

Ura e o povara grea pentru suflet. E ca si cand ai umple o caseta de bijuterii cu moloz.

Cumpatarea nesupravegheata poate degenera in zgarcenie. Zgarcenia, in mod paradoxal, te saraceste: de prieteni, de bucurie, de...omenesc.

De ce vorbesc femeile mult?

N-am un raspuns, dar caut. Cele mai multe femei vorbesc (prea) mult: la telefon, pe mess, la 12 noaptea cand consortul vrea sa doarma, iar ele vor sa aiba o discutie "despre relatie", cu ele insele, in general. Nu tine de nivelul IQ-ului. Ci doar de structura cromozomiala: esti XX, esti vorbareata.

Unii autori/ganditori/cercetatori sau 'ce-or-fi-ei" (probabil femei), incearca sa explice faptul ca sexul frumos, cu suflet sensibil, simte nevoia sa se exteriorizeze mai mult, sa-si exprime sentimentele, etc, etc (ne-necam intr-o baie de sirop...).
Altii (probabil barbati) zic ca e o treaba legata de dezvoltarea emisferelor (mai mult sau mai putin) cerebrale. Si ca, in timp ce barbatii parcurg procesele mentale "in gand", femeile "gandesc" in gura mare.
O a treia categorie (cine ne-a mai ramas? Aha, misoginii!) sunt de parere ca femeile vorbesc mult fiindca...n-au altceva mai bun de facut.
Precum rabinul chemat sa imparta dreptatea, mi-e greu sa-mpac...toate caprele si toate verzele!
Nici eu nu aplic stravechiul precept care zice ca "tacerea e de aur" (ci poate doar intr-o varianta...adaugita: "da' nici logoreea n-a omorat pe nimeni!"). Desi stiu ca, cu cat numarul de cuvinte debitate intr-o conversatie creste, cu atat "sansa" sa se strecoare si prostii printre ele e mai mare (din propria-mi experienta, creste exponential). Cu toate astea, refuz sa "stick to the point".
Imi place sa dau detalii, sa fac paranteze, mi-amintesc de alte chestii (mai mult sau mai putin relevante). De fapt...nici macar nu-mi place, dar...imi iese!
De-asta, m-am gandit sa fac un exercitiu: sa-ncerc sa aplic regula "piramidei inversate" (defecte profesionale, ce sa-i faci!) in discutiile de fiecare zi. Sa incep cu "lead-ul" foarte concentrat (doar "cine" si "ce"), urmat de un prim paragraf cu restul intrebarilor "W" (unde, cum, de ce). Ei, si, desigur, daca mi se cer si informatii de "background", va fi placerea mea...(si ce placere!)
Incep de maine! Sau...de luni? Sau...mai bine de la 1 octombrie?

A fi sau a nu fi...prieten

Zice vorba aia batraneasca: Fereste-ma, Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur! Si nu zice rau deloc.
Prietenii sunt rari. Cunostinte avem cu gramada. Adesea, incurcam categoriile si ne repezim sa trantim "reportul" de la categoria a doua, la prima. Si, culmea, in loc sa castigam, pierdem.
Nu oricine are stofa de bun prieten. Baloturile din stofa asta sunt marfa de contrabanda, iar "blocada"micimii sufletesti (un fel de panza ordinara din care sunt croiti multi..) e greu de spart...
Pe de alta parte, nu oricine stie sa-si faca prieteni. Si, de prea multe ori, in loc sa cautam solutia nefericirilor din viata (printre care si tristetea de a nu avea prieteni) in interiorul nostru, o cautam acolo unde nu-i: in altii. Vedem paiul, dar barna ni se pare un fleac...asteptam intelegere, dragoste, acceptare, rasfat, dar uitam ca orice relatie "is a game of give and take"...Si ne minunam cand "celalalt" (ca-i prieten, ca-i iubit, ca-i partener de afaceri) pleaca sau, mai rau, nici macar nu se opreste pe strada noastra...
Daca ti-ai facut un prieten e ca si cand ai cumparat o floare: e a ta, iti infrumuseteaza casa si viata dar cere in schimb atentie, dragoste si..putin timp. O prietenie trebuie ingrijita ca sa rodeasca. Neglijeaz-o si ea se va "usca".
Viata te invata ca niciodata nu-i prea tarziu sa pierzi sau sa castigi un prieten. Trebuie doar sa-nveti sa recunosti "la pipait" stofa cea buna de panza cu aspect comercial, dar putreda in interior.
Personal, inca ma mai chinui sa invat diferentele. Si, cu toate ca atunci cand o prietenie imi parea ca a trecut demult probele necesare, chiar si pe cea a timpului, ea s-a dovedit a fi un...ciulin, in loc de trandafirul pe care-l vazusem - doar eu, se pare, atata timp-, inca mai visez la prietenia adevarata.
Am multe cunostinte, pentru care, cel mai probabil, figurez in categoria "prieteni": imi plang pe umar, imi destainuie cele mai adanci framantari, stiu ca la mine gasesc "o usa deschisa si o mana intinsa"....dar cand le merge bine, fiecare isi vede de viata lui. Si ma-ndoiesc ca ar intelege ceva din framantarile mele, daca le-as povesti....sau daca m-ar asculta macar (se zice ca toata lumea aude ce spui, dar numai un prieten adevarat ASCULTA).
Nu, nu sunt dezamagita de oameni. Suntem asa cum suntem, iar eu nu-s mai buna decat majoritatea.
Dar visez la acea legatura pe care cineva a definit-o frumos si adevarat: prietenia e o minte in doua trupuri.

Despre fericire....in toate felurile

Fericirea e un lucru foarte mare. Asa de mare, ca nu incape in sufletele..."mici".
Si mai cu seama are un comportament...atipic : vine cand nu te astepti, sta putin si, de cele mai multe ori iti dai seama nu ca "e", ci ca "a fost".
M-am gandit de multe ori ca celebra expresia "fericirea e in lucrurile mici" e o gogoasa coapta de cei care n-au suficient curaj sa aspire cat mai sus si varata pe gatul celor mult prea preocupati de visele de marire ca sa observe cand au inflorit teii, cand au cazut primii fulgi de zapada si cand primul ghiocel ti-a zambit umed din cosuletele (kitchoase, dar asteptate-o iarna intreaga) florareselor.
Ei bine, de-atatea ori mi s-a servit si mie 'gogoasa" asta, incat, pana la urma, am mancat-o. Si dupa ce-am vazut ca-i buna si dulce, am stat putin stramb si-am judecat drept. Si mi-am dat seama ca refuzasem atata timp sa inghit...adevarul.
Majoritatea oamenilor isi petrec jumatate din viata muncind si cealalta jumatate, plangandu-se ca sunt obositi. Muncesc, nadajduind ca ajungand mai sus, mai bine, mai bogati, vor dobandi fericirea. Si, cand ajung in varf, se mira ca acolo, sus, nu-i asteapta nimic. Si ca nu mai au nimic, fiindca s-au "lepadat" pe anevoiosul drum al mariririi de tot ce-i...incurca: familie, prieteni, dragoste.
Asa-mi marturisea cineva acum cateva zile. Si tot atunci am fost intrebata: "la ce ai putea sa renunti, ca sa-ti implinesti ambitiile?". Si stiu sigur la ce nu as renunta niciodata: la fericire.
Dar ce-o fi fericirea asta, de-i tot dau in sus si-n jos cu ea? E o stare de gratie. Precum spun copiii, "fericirea e atunci cand..."
- nici macar ploaia insistenta si rece nu-ti poate sterge soarele din priviri,
- suna telefonul si la capatul celalalt e...insasi fericirea,
- primesti o floare fara motiv
- in albastrul cerului vezi nuanta unei priviri
- te trezesti dimineata cu o raza de soare ce-ti mangaie chipul
- te atinge pe nas primul fulg de nea
- printre e-mailurile oficiale gasesti un gand ce-astepta, cuminte, sa te bucure
- zaresti marea prima data intr-un an
- "miau-ul" tau iti toarce-n brate, cu ochii-n ochii tai
- asculti melodia preferata
- bei o ciocolata calda, cand afara sunt -15 grade
- picotesti in cada plina de spuma
- iubesti
Lista e deschisa...Doar ca multi uita s-o completeze. O viata-ntreaga.

Dreptul femeii (~ 38) egal cu dreptul barbatului (~44) ?

De cand doamnele voteaza si Florence Nightingale, secondata de mai neaosa Ecaterina Teodoroiu au dovedit ca femeile pot face mai mult decat mancare si copii, a trecut ceva vreme.
Expresia "emanciparea sexului frumos" (ma tem ca si expresia asta-i i discriminare...), cu varianta sa extrema - feminismul- mai umple, insa si azi damele de mandrie proletara si barbatii de spume ca "lor cine le mai calca pantalonii-spala sosetele-raceste berea"?, acu' ca pe consoarta au apucat-o fumurile egalitatii?
Numai ca, pe principiul misogin la origine, dar cumplit de realist in fapt, ca femeia una zice si-alta face, ajunge sa radiografiem putin, chiar si superficial, mediul inconjurator.
Ei da, femeia vrea egalitate, dar in conditiile impuse de ea, ca un invingator (desi in razboiul sexelor, avocatii sunt singurii castigatori). Treburile casnice e musai sa fie impartite. Da' sa te puna sfantu' sa nu-i platesti consumatia la restaurant sau sa nu-i dechizi usa/tii haina/tragi scaunul, ca esti trecut la categoria "pierderi" fara drept de apel. Ea e egala, dar tu esti un mitocan!
Dar cel mai mult imi plac revistele "pentru femei". Daca au o medie de 100 de pagini, in 20 te-nvata cum sa ajungi o "biznisuaman" de succes, independenta, "mama lor", (ba chiar si tatal lor), in timp ce-n alte 60 de pagini iti descriu cu lux de amanunte (cu poze si scheme explicite) cum sa te spoiesti pe fata, cum sa te parfumezi, epilezi, impaiezi, ca sa-L dai gata, sa-L furi alteia, sa-L duci independent de vointa lui in fata altarului. Cum pe cine? Pe el, "- L", ala de se presupunea ca e egalul ei sau ea, al lui...
In replica, am avut curiozitatea sa rasfoiesc o revista "pentru barbati". Muream sa stiu daca si ei sunt chinuiti de grija ultimelor aparitii in materie de spuma de ras, daca si pe ei ii invata cineva cum sa prepare o cina romantica, o baie cu spuma, sa cumpere un buchet de flori sau macar cum sa asorteze sosetele cu cravata ca sa-i placa "egalei". Nici pomeneala. Revistele "lor" sunt cu capul pe umeri, cu mainile-n buzunare, fluierand golaneste dupa vreo "bucatica buna"(de-aia... egala).
Asa ca bine le mai zicea La Fontaine, saracul, (nu, nu-i portarul de la Paris Saint Germain, cel mult rezerva la F.C. Fabula!). Egalitatea nu-i pentru toata lumea...
Toti (si mai ales TOATE) vrem drepturi egale...dar nu si "stanguri"!

Nuntas de serviciu

N-am mai fost la o nunta de vreo 5 ani...pana vara asta. Cand am bagat "foc continuu'!Una asa, de deschidere de sezon (de nunti) si inchidere de sezon (la mare), dup-aia "2 dintr-o lovitura" (una sambata, una duminica, intr-un singur week-end, fara pauza de respiratie) si mai urmeaza una, cand "rugineste frunza-n vii", mai prin octombrie.
Pe de-o parte, e de bine...lumea se mai ia, inca, deci institutia casatoriei n-a devenit o forma golita de orice continut. Desi traim in secolul care a patentat "uniunea consensuala".
Pe de alta parte, poate-s eu carcotasa, dar am privit nuntile astea si cu "ochiul soacrei". Si nu mi-a placut intotdeauna ce-am vazut!
Poate ca traiesc intr-o lume paralela cu realitatea. Dar chiar cred cu tarie ca, desi dragostea nu-i suficienta ca o casnicie sa reziste, e musai-musai necesara! Si sa fie reciproca!
Am vazut trei nunti cu trei "modele" diferite: la una parea ca "ingredientul-minune" nu mai e deloc (sau poate, foarte putin , pe fundul paharului...), la alta era balanta clar inclinata in partea...ei, doar la una singura se sorbeau din priviri, le stralucea fata si au umplut sufletele tuturor cu fericirea lor curata, neprefacuta si...multa! (si mai erau si de 5 ani impreuna, ca sa n-aud glasuri mai experimentate cum ca "totu-i trecator in lume...").
Incepusem sa scriu despre nunti cu un cu totul alt scop....ca sa spun lumii intregi ca NU MAI SUPORT baloanele, cocul miresei, scaunele de la restaurant imbracate in matase, cu funda la spate, si cu atat mai putin "gustarea-pestele-sarmalele-cafeaua-friptura" (la tort n-am ajuns la nici una!).
Recunosc, am oroare de retetele prefabricate, textele gata digerate (stiu, am mai spus!), drumurile din greu batatorite...sunt convinsa ca lucrurile se pot face si altfel...cu o singura conditie: sa nu-ncerci sa ascunzi cu baloane (oricat de multe) si funde de matase (oricat de lucioase) LIPSA!

Scoala de Fetite (extended version)

Baietii poarta bleu si fetitele, roz. Baieteii se joaca cu masinute, iar fetitele cu papusi. Fetitele pot sa planga (e chiar indicat, uneori), dar un barbat...niciodata.
Personal nu cred ca barbatii-s de pe Marte si femeile de pe Venus. Practic, toti venim din acelasi loc, "tranzitam" o "gazda" cu parametri asemanatori si venim pe lume printr-un procedeu- din maxim doua posibile.
Ce se intampla "dupa", face diferenta. Eu nu stiu ce invata baietii la scoala lor (sau ma rog, banuiesc, si de-aia prefer sa fac pe niznaiul), dar stiu cam ce materii se predau la "scoala de fetite" (o institutie virtuala, la care prezenta nu-i obligatorie, dar, la care, paradoxal, urmam cursuri toata viata!).
Profesori sunt multi: mama, sora, revistele, o prietena mai "emancipata", un barbat care te-a ranit, viata insasi (da' mai bine sa n-ajungi la aceasta ultima "profesoara"; zice-se ca nu iarta...). Iar materiile sunt diverse: "Cumsalfacisateinviteinoras" (asta e o "serie", care culmineaza cu "Cumsalfacisatecearadenevasta"), "Cumsafacipemisterioasa", "Cumsazicinusisaparada".
Oricum, "seria" e de baza! Restul, mizilicuri adiacente, care sunt tot in scopul propasirii...
Barbatii stiu. Iar alea care cred ca au descoperit apa calda cand dau raspunsuri monosilabice la telefon si-si trimit singure flori, ca sa vada El ca ele-s solicitate, tata, nu gluma si mai stau si altii la coada la felia de tort, sunt tute! Nu-i vorba, ca si aia care "pun botul" la vraji din astea (ca orice sac isi are petecul), sunt tuti!
Dincolo de exceptiile astea, scoala asta de fetite te pregateste pentru un joc social. In limite "decente" (acu' trebuie sa definesc decenta?), nu face rau nimanui. E ca la dans. Pasii se completeaza si asta-i farmecul lui "noi".
Problema intervine cand din dans o dam in bal mascat. Una e sa nu-ti prezinti pe tapet toate "gaurile", dar nici s-ajungi sa le deghizezi in modele cusute cu fir de aur, cand ele-s gauri in toata regula, si-nca multe, si-nca mari! Ca n-ai sa poti tine masca toata viata pe fata. Si nici nu-i bine: tine cald, nu te lasa sa respiri si strange pe la urechi.
Eu am ramas corigenta la scoala asta. Si nu fiindca n-am invatat tot ce s-a predat (am avut profesori buni!). Ci fiindca, la "examen" am oroare sa reproduc chestii gata digerate. Si las, de cele mai multe ori, foaia goala.
Urasc in special faza cu "misterul". Ei bine, misterul adevarat (si putine il au) e sa spui tot, cu maxima sinceritate, dar sa ramana mereu "ceva"...inefabil. Restul, sunt "falsuri".
Cat despre materia de baza "Cumsafacisatecearadenevasta", o stiu pe de rost. Dar n-am nevoie de barbatul pe care sa-l obtin prin metodele astea....Si cred ca nici el de mine!