Cine sunt eu?

"Ce vrei tu sa te faci cand o sa fii mare?". E acea intrebare care umple parintii de mandrie cand odrasla raspunde "Doctor"si de groaza impletita cu rusine cand cel mic ingaima plin de importanta: "Taxator" (noroc c-a disparut profesia!).
E acea intrebare care iti bantuie noptile adolescentei cand mai mult iti arde sa visezi decat sa te "faci" ceva. Simti ca ai puterea sa inversezi formele de relief, numai o parghie sa ti se dea...

Eu visam sa ma fac scriitoare. Ai mei mi-au spus ca imaginatia, in orice cantitati, nu se accepta la alimentara ca moneda de schimb. Si-am deviat gratios de la traseul iluziei la cel al realitatii. Ce-i drept, am ricosat tot in vecinatate...Dar n-au toti bafta mea.

De cele mai multe ori, soarta amesteca tacticoasa zarurile, tie ti se pare ca alegi, 6-5, si te-ai facut...mare. Incui cu grija unui lacatus iscusit cufarul in care-ai inghesuit de-a valma vise, sperante, iluzii de adolescent sturlubatic... termini facultatea, muncesti (adesea in cu totul alt domeniu), te casatoresti, faci copii, platesti rate, te muti intr-un apartament mai mare, iti schimbi masina,...si timpul trece. Vorba aceea: viata e acel lucru care ni se intampla, in timp ce noi suntem ocupati sa facem planuri!

E adevarat: viata are vocatie de carusel! Te prinde-n iuresul ei nebun, te-ameteste mai abitir ca un agent de vanzari bine-instruit, de nu mai stii de unde-ai plecat si unde-ai fi vrut s-ajungi. Si cand ii vine ei bine, te-arunca afara, cazi gramada, si inainte sa apuci sa te feresti din calea leaganelor ce continua sa danseze bezmetic, te loveste necrutatoarea intrebare, deghizata sub forma de bancuta: "Cine sunt eu?".

Nu li se intampla tuturor. Ci doar celor care, la un moment dat in existenta lor, au facut un compromis. Care-a parut mic. Precum achizitionarea unui obiect in rate: dai putin la inceput, dar pe masura ce timpul trece, platesti de trei ori cat ar fi meritat.
Nu-i vorba aici de compromisurile care fac parte din traiul de zi cu zi (cine sa duca gunoiul, unde mergem in concediu, un proiect nesuferit pe care ti l-a trantit seful in brate si tu n-ai avut curajul sa-l refuzi...). Ci de cele care-ti schimba, intr-un fel sau altul, cursul existentei. E precum la testele de tipul: ai raspuns "amic", mergi la intrebarea 4; ai raspuns "bmic", intoarce-te la intrebarea 2! Unele alegeri, pur si simplu se razbuna!

Din punctul asta de vedere, viata e un camatar cu care-i bine sa n-ai de-a face: daca-i lasi gaj visele tale in schimbul unui trai comod dar searbad, care neaga multe din adevaratul "tu", o sa-ti ceara socoteala exact atunci cand ti-o fi lumea mai draga! Iar 'dobanda" perceputa o sa-ti zguduie din temelii toti anii (aparent) tihniti pe care i-ai petrecut fiind vietii dator cu...propria fericire.

Nu sunati! Iesim noi din cand in cand!

La poarta sufletului celui drag, nu se bate cu pumnii, nu se suna insistent. Ciocanesti discret, cel mult iti dregi vocea...si-astepti. Sigur te-a auzit. Si, daca vrea, o sa deschida. N-are rost sa insisti, sa plangi, sa te zbati, sa implori. Daca iti doresti dragoste, n-ai ce sa faci cu mila.

Lumea zice ca in dragoste orgoliul nu-si are locul. Discutabil. Daca orgoliul asta te impiedica sa devii un scaiete pentru cel iubit, e foarte bun!
N-am stiut niciodata sa alung mandria ca pe-o musca insistenta si sa ma tavalesc de durere, de dor si de prea multa dragoste la picioarele celui iubit. Decat sa plang, sa implor, sa cer...mai bine nopti nedormite, ochi incercanati fardati migalos si un zambet adunat cu truda, evident fals, dar care nu lasa loc de intrebari si de compatimire.

Odata ce-am avut mult, nu ma mai pot multumi cu putin. Cred ca, de fapt, sfidez legea aia a fizicii cu actiunea si reactiunea. Daca ma impingi, plec. Si adesea mult mai departe decat ti-ai fi dorit. Poti doar sa te foiesti un pic pe locul tau si mie sa mi se para ca n-ai destul spatiu.
Decat sa-mi fie mie bine, prefer sa-i fie celui de langa mine. Si asta nu din vreun altruism demn de toata stima, ci din orgoliu...si poate-un dram de neincredere in mine.

Recunosc ca am obsesia reciprocitatii. Daca nu sun mereu, nu inseamna ca n-as face-o. Daca nu propun mereu intalniri, nu inseamna ca nu vreau. Daca nu spun zilnic "mi-e dor", nu inseamna ca nu simt. Doar ca am obiceiul sa fac un pas si sa-l las si pe cel de-alaturi sa m-ajunga. Nu ca sa-mi mangai orgoliul, ci ca sa fiu sigura ca dansam in continuare pe acelasi ritm, aceeasi melodie.

As minti sa spun ca n-am primit, adesea, fara sa cer. Poate de-aia m-am obisnuit asa. Am ramas in amintirea unuia si altuia ca "o doamna" (care s-a retras "in plina glorie"). N-am sa stiu niciodata cum ar fi fost dac-as fi lasat "domnia" la o parte si-as fi cerut sa fiu fericita. Poate ca "unii si altii" asta asteptau. Asta asteptam si eu...dar de la ei.

Pana la urma, am inteles ca de la asta ni se trage. De la asteptari diferite. Pentru ca o relatie sa functioneze, partenerii trebuie sa ajunga la cel mai mic numitor comun. Adica nevoile relatiei sa devina cele ale partenerului cu....nevoi mai mici (licenta poetica a conceptului matematic!). Din simplul motiv ca valvataia mare poate fi domolita, dar flacara mica se sufoca de la prea multe lemne!

Baietii rai

Despre fetele rele stim cu totii ca ajung unde vor ele...Fetele bune ajung, de regula, unde vor...baietii rai! Cat despre acestia din urma...ei bine....e tare greu sa-ti dai seama unde vor ajunge din clipa in care au iesit pe usa!

Baiatul rau: portret-robot

E frumusel. Stie. Il duce capul. La mascari. Stie si asta. Habar n-ai cu ce se ocupa. Cu multe. Nu suna niciodata dupa o intalnire. Nici atunci cand promite. Daca-l suni tu, are telefonul inchis. Sau nu raspunde. Nu aduce flori. Nu vrea sa-ti cunoasca parintii. Nici pe tine nu te prezinta alor lui. Si cu toate astea....are o lista de fete (bune) care nu asteapta decat un semn ca sa se prezinte la intalnire, sa-i gateasca, sa-i spele, sa-i...tot ce-o mai vrea el (si ele, ce-i drept). Si dup-aia sa dispara, fericite nevoie mare ca "Maria Sa Hahalera" le-a binecuvantat cu...prezenta.

Baiatul rau + fata rea = NEVER!

N-ai sa vezi o astfel de combinatie niciodata. Aceste doua categorii au instinctul de conservare foarte bine dezvoltat, isi respecta unul altuia calitatile si abilitatile de "pradatori", se saluta de la distanta, dar...atat. Cum nici unii, nici altii n-au potential de victima, lasa locul liber pentru cei mai slabi de inger. Care nu intarzie sa apara, precum musculitele in jurul becului, si sa se arda.

Baiatul rau + fata buna = LOVE

Tocilara clasei e intotdeauna indragostita "perdidamente" de chiulangiul de frunte al liceului. Cea mai sefa dintre sefe (intelectuala rasata!) viseaza in taina sa ramana in pana in cel mai pustiu camp, cu soferul institutiei pe care-o conduce. Si exemple...sa tot fie.
Aerul rebel (fara cauza), de..."vagabond" (spus in sensul..."bun") taie respiratii, provoaca stari paroxistice si intuneca pana si ratiunea celei mai severe duduci. Ori somnul ratiunii naste...pasiuni naucitoare!

Baietii buni vs. baietii rai

De ce oare n-au succes baietii buni? Aia care trimit un mesaj prin care-ti multumesc pentru minunata intalnire (chiar daca i-ai tarat prin parc la -10 grade sau chiar daca ai vrut musai la filmul ala siropos, fara pic de actiune, dar cu multe pupaturi si cu nunta la final), care suna de doua- trei ori pe zi, care sunt mereu la dispozitia ta (chiar si pentru cumparaturi nesfarsite in sezonul reducerilor), care lasa in plata Domnului meciul ca sa stea cu tine-n varful patului si nu intarzie niciodata la "o bere cu baietii".

In schimb, coada e intotdeauna apreciabila la usa (dormitorului, ca la aia a inimii lor n-ai sanse s-ajungi) "railor".
De ce? Ei bine, fiindca FIECARE femeie (chiar si cele mai destepte, de la care te-ai astepta sa fi coborat de ceva timp cu picioarele pe pamant) crede ca ea o sa fie mai cu mot si ca va reusi ceea ce n-au reusit cele "jde" (consemnate cu poza si autograf pe lista de pe usa dormitorului Hahalerei) dinaintea lor: sa-i schimbe, sa-i aduca pe calea cea buna (eventual, aia a altarului sau macar a Primariei), sa-i transforme, pana la urma intr-un soi de...baiat bun , care, evident, sa nu le mai placa! Daca aveti dubii, iata marturia unui..."convertit"!