Sunt lucruri pe care, oricat de mult as incerca sa le inteleg, nu reusesc. Dar zau ca as vrea sa mi le bag in cap "din auzite", inainte sa ma lovesc eu cu capul de pragul de sus.
Din ciclul: "va cred, dar nu pricep", astazi despre locuitul cu cel drag.
Daca mi-ar fi spus doar mama, as fi zis ca mai e loc de indoiala (desi am depasit varsta la care refuzi din principiu orice vine de la parinti). Dar mi-au spus si prietenii care fie au trecut prin experienta asta, fie se afla drept in mijlocul ei. Toate partile sunt de acord: sa locuiesti cu cineva e greu.
Mi s-a povestit "over and over again" despre tabieturile celuilalt care ajung sa te calce pe nervi, despre capacul lasat ridicat la toaleta, despre faptul ca celalalt nu duce gunoiul niciodata si nici nu cumpara paine. Despre cum ea nu mai poate sta la palavre cu orele la telefon sau la o cafea in living cu prietena cea mai buna si nici el nu-si mai poate vedea meciurile cu baietii tolaniti pe canapea. Daca o fac, se lasa cu frustrari la celalalt. Daca nu o fac, se lasa cu frustrari la ei. Fiindca spatiul nu mai e al ei sau al lui, ci al lor.
Cumva, insa, am indoieli. Nu pot sa cred ca acolo unde exista un drag mare de cel de langa tine lucrurile astea marunte de zi cu zi chiar sapa incet-incet la temelie.
N-as vrea sa fiu acuzata de idealism. Nu zic ca odata ce-ai deschis usa traiului in doi curge rau de lapte si miere, ci doar ca versiunea asta care mi se tot povesteste n-are nicio rezonanta in sufletul meu.
Sincer, cred ca multi dau dovada de egoism si-un soi de intoleranta.
Nota bene! Sunt copil unic, deci stiu ca egoismul "is not a foreign country". Cu toate astea, asa cum eu am hachitele mele si vreau sa-mi fie acceptate, la fel inteleg ca si cel de langa mine are tabieturi, indispozitii ori chef de ceva care nu ma include.
Am mai auzit si ca solutia fericirii in cuplu ar fi ca ambii parteneri sa aiba propria casa si fiecare sa vina , pe rand, in vizita la celalalt.
Nu-s de acord. Fiindca unul din marile castiguri ale vietii in doi este intimitatea. Aia adevarata, nu dreptul (presupus) de a te spala pe dinti in timp ce "jumatatea" face dus, de a te plimba agale cu castravetii pe ochi cand el se uita la telvizor ori de a-i folosi ID-ul de mess - "pentru ca poti".
Intimitatea "noastra" nu anuleaza intimitatea fiecaruia, ci o face sa aiba sens. Si de-aia merita construita cu rabdare.
Ori asta nu se poate daca esti "musafir". Pentru ca musafirii sunt intotdeauna primiti cu argintaria pe masa si vesela "aia buna". In fata lor nu te doare capul si nici nu ai frisoane de oboseala. In fata strainilor "iti tii fata".
Aceeasi fata pe care intimitatea iti permite s-o ingropi la pieptul celui drag si sa te-arati asa cum esti: temator, obosit, racit, trist. Daca nu te simti in largul tau s-o faci, inseamna ca nu imparti balansoarul cu cine trebuie.
