Dragostea, piedestalu' si pretentiile

La inceput este "indragosteala". Cu totii am trecut pe-acolo, macar o data (desi se zice ca mai sunt si nefericiti de-astia, care n-au parte....). Unii s-au mai intors, ca le-a placut. Altii, dupa ce s-a risipit fumul "parjolului", si-au facut cruce de "Doamne fereste" si au fugit ca dracu' de tamaie.

Eu sunt o recidivista. Am zburatacit de cateva ori pe langa flacara asta ( m-am si ars "de cateva ori-1") si am tras concluzii. Despre ce se-ntampla atunci cand locul organelor interne e luat de roiuri de fluturasi multicolori si atat de agitati...Si despre felul in care, de cele mai multe ori fara sa ne dam seama, alungam nebunia asta de culori si senzatii...Si dup-aia aratam cu degetul in curtea "vecinului".

Am citit odata, demult, ca atunci cand "eu" devine "noi", fiecare trebuie sa aiba grija de "capatul sau de relatie". Pe vremea aia, n-am inteles mare lucru (eram incepatoare...si credeam ca orice lucru are un singur capat...intre timp am aflat ca exista si exceptii, cea mai notabila fiind crenwurstul!). Si, in multe randuri, nu mi-am ingrijit cum se cuvine "capatul" meu... fiindca mama mi-a dat de toate acasa (inclusiv sfaturi), dar n-a stiut sa-mi puna in mana un tom de referinta: "Cum sa-ti ingrijesti capatul de relatie - a user's guide"

S-o luam cu inceputul. Inceputul lui "noi". E momentul in care fiecare crede ca si-a gasit jumatatea. Celalalt este investit cu toate calitatile din lume, defecte ioc, iar idealizarea merge pana acolo incat partenerul este urcat aproape cu forta pe un piedestal (cand el s-ar fi multumit cu un loc cald la tine-n suflet....), pentru a fi venerat in voie.

Si timpul trece....si de unde nu stiai cum sa dai mai mult (chiar daca nu ti s-a cerut) , sa faci mai mult, sa oferi si luna de pe cer (macar in poza...), CEVA se schimba. De unde pana mai ieri considerai un privilegiu faptul ca cel de langa tine te lasa sa-l iubesti, ajungi sa crezi ca cel privilegiat e el ca ti-ai coborat privirea asupra crestetului sau.

De unde iubeai "matzaielile" lui si-i faceai cu drag ceai cand era racit, ajungi sa te-ntrebi "adica cum e bolnav? Acu' cand aveam si eu chef sa merg in parc.... sa ia un paracetamol si sa lase vaicareala..." Cu alte cuvinte, incep pretentiile. Si-un soi de lupta muta pentru..."piedestal"!

Pentru majoritatea e inceputul sfarsitului. Putini se intreaba "de ce". Raspunsul e acolo, doar sa lasi orgoliul la o parte si sa-l vezi: atunci cand ti se pare ca nu esti pretuit "la justa valoare", atunci cand ai impresia ca n-ai mai primit demult o floare, o vorba frumoasa, o surpriza, incepe prin a te-ntreba cand a fost ultima oara cand le-ai daruit, la randul tau.

Dar nu automat, fiindca stii ca "trebuie" si ca celalalt "asteapta" (impostura in dragoste se simte!), ci fiindca sufletul ti-a dat branci. Iar daca nu ti-a mai dat demult, inainte sa dai vina pe celalalt, arunca o privire si vezi daca n-au crescut balariile cat casa in "ograda" propriului suflet.

Si daca da, aduna-le pe toate si da-le foc fara prea multe ezitari. Relatiile adevarate renasc din propria cenusa!