Cand celalalt te conduce

Relatiile in care ambii parteneri au depturi si puteri egale sunt rare. Atat de rare incat, statistic, nu prea exista. (99% sunt "inegale", in timp ce 1 % e eroarea de esantionare). Lucru care nu-i de mirare.

Cand se-ntalnesc proverbialele jumatati, rezulta un intreg. Problema apare cand ne dam seama cu uimire ca avem...un cap in plus. Ca din frumoasa poveste sa nu rezulte un...monstru, unul din capete trebuie redus la tacere.

Ca-n orice stat, puterea se poate lua treptat sau printr-o revolutie, urmata de ghilotinare, ceea ce e dureros pentru "decapitat" si mai cu seama pentru relatie. Si fiindca am stabilit de la inceput ca democratia "nesistematizata" nu-i o optiune, relatia poate avea doua tipuri de conducere: republica prezidentiala si republica parlamentara.

In republica prezidentiala, "prezidentul" (adica ala al carui cap a fost mai tare!) are puteri discretionare: el hotaraste ce , cum, unde, de cate ori, si mai ales DACA! El nu conduce numai viata comuna, ci si viata celuilalt. Dreptul de "veto" este anulat din start.

In multe cazuri, acesta e barbatul. In la fel de multe cazuri, femeia nu comenteaza. Fie ca asa i se pare normal ("mostenire de familie"), fie ca e atat de bine "dresata" (a se citi "terorizata" - barbatii sunt capabili sa instaureze cu mare succers teroarea psihologica!), ca nu mai gaseste putere sa se opuna. Unele pot s-o duca asa o viata. Si sa aiba impresia ca sunt mai fericite, cu fiecare palma (nu neaparat fizica) primita. Si astea-si merita soarta.

In republica parlamentara, presedintele propune, dar pentru ca propunerea sa devina norma, Parlamentul trebuie s-o aprobe. Unde mai pui ca pot exista si "initiative parlamentare", se poate face lobby pentru destinatia de concediu, pentru biletele la meci sau pentru achizitionarea unei noi perechi de pantofi, ce sa mai, e aproape democratie in toata regula!

Personal, am condus si-am fost condusa. Cu riscul de a le umple de groaza pe feministele emancipate (alea "egale" despre care am scris zilele trecute), recunosc ca atunci cand glasu-mi cristalin de gainusa s-a auzit mai tare decat vocea consortului cu creasta, m-am plictisit. Repede. Vesnicele "cum vrei tu" si "da" mi se par mai degraba lipsa de personalitate decat dragoste netarmurita. Da, imi place sa particip la luarea deciziilor....dar nu singura!

Cand am fost condusa...abuziv si absurd, m-am revoltat mai devreme sau mai tarziu, chiar daca asta a-nsemnat sfarsitul relatiei. N-am putut sa ma neg pe mine la nesfarsit. Pretul mi s-a parut prea mare.
La domniile...discrete, dar "rightful", am facut elegant un pas in spate si o reverenta gratioasa...din care am fost ridicata in brate . Si-atunci mi-a fost drag sa ma las condusa- de mana, la dans, prin viata (de data asta feministele cred ca si-au facut cruce-n cerul gurii cu varful limbii).

Concluzia? Nu-i de ajuns sa porti pantaloni si 44 la picior ca sa stii cum se conduce (o masina, o relatie...) Dar daca demonstrezi ca stii cum sa faci ca greul sa devina floare, lacrima, zambet si relatia o poveste ale carei file ai vrea sa nu se termine niciodata, atunci poti sa...treci la volan. O sa-mi placa sa stau "in dreapta", fiindca stiu ca, indiferent daca port sau nu centura, voi fi in siguranta.