Gânduri

luni, august 28, 2006

Unde se duc gandurile nerostite?

Gandurile (cine are, sa-i traiasca, cine nu....) nu-s de capul lor. Corect, ar zice unii, sunt de capul celui care le-a produs! Aici incepe dezbaterea...
Gandul ia nastere in urma unor procese complexe, prea complexe pentru ca o multime din semenii nostri sa le duca pana la capat. Trebuie sa vrei, sa speri, sa crezi. Si-atunci vibratia atator simtiri puternice se transforma-n gand. Cateodata, propriile noastre ganduri ne iau prin surprindere, ne rusineaza chiar, suntem tentati sa le renegam (cum adica? eu, licentiata, cu intretinerea la bloc la zi, cu abonament pe fiecare stagiune la Opera si ma uit cu priviri...licentioase...dupa unul si altul pe strada?).
Si asta pentru ca, dupa cate se pare, gandurile astea au o viata a lor, se conduc dupa reguli interne proprii, independente de mintea-n care au luat nastere (si bine fac, ca altfel ne-am plictisi groaznic pe lumea asta!). Asa ca poti sa fii si presedintele tarii, ca tot poti sa te-apuci de fluierat femei pe strada, cu doua conditii:
1. sa te fi lovit gandul
2.SPP-ul sa n-aiba nimic impotriva
Ei bine, adevarata distractie cu gandurile astea nu-i pana se nasc, ci dupa!(intocmai ca la aia mici: sa-i concepi e o placere, sa-i "gazduiesti" 9 luni e o joaca, dar ce te faci DUPA?)
Din pacate, gandurile nu vin la pachet cu "Manualul de utilizare si intretinere a productiilor mintale", asa ca fiecare se descurca cum poate. In principiu, sunt doua posibilitati de actiune: faci gandul public sau ii dai "reject".
Sa "spui ce gandesti" e anevoios si cei care stau bine cu productia de ganduri la hectar stiu acest lucru. Ai nevoie de curaj (mult!), dar si de cineva, tip "AA" (capabil sa te "asculte & accepte"). Altfel, e ca si cand n-ai impartasi nimic.
Si asa ajungem la a doua optiune, mult mai la-ndemana, mult mai folosita, dar pervers de periculoasa pentru minte si suflet. Un gand se naste ca sa fie spus si spune, la randul lui, ceva despre tine, cel care, constient sau nu, l-ai creat. Desigur ca pe lumea asta sunt ganduri si...ganduri. Ca vecina si-a vopsit parul rosu-"tranta" (cum, nu stiti nuanta?), ca prietenul si-a luat o camasa fistichie, ca sefului i-a ramas un bob de mac intre dinti....sunt mostre ale faptului ca puterea noastra de observatie functioneaza si procesele cognitive sunt pe drumul cel bun...dar rezultatul lor e mai bine sa fie trecut sub tacere (mai ales in ultimul exemplu!). Nu face rau nimanui. Si (pe verificate!) pe cat de repede ni s-au itit in minte, pe-atat de repede vor disparea, fara urma, intr-un soi de "masina de spalat" a mintii. Igienic si nepericulos.
Dar mai e un alt tip de ganduri....gandurile ADEVARATE. Care se nasc din vise, din dorinte, din sperante. Ingredientele astea se amesteca in malaxorul mintii si "produsul" isi face aparitia, alnecand voios pe circumvolutiuni. De multe ori, fie fiindca e prea intim, fie fiindca n-am gasit persoana tip "AA" (sunt rare), oprim gandul undeva prin gat, inainte sa se izbeasca de coardele vocale. Adica il lasam nerostit.
Si-ncepem o fugarire pe cinste, doar-doar l-om prinde, sa-l azvarlim, cu putin dero si-un pic de balsam, la "masina de spalat", sa-i piara izul care ne-a speriat fie si pentru o clipa. Dar gandul e parsiv. Isi gaseste ascunzis prin cotloanele cele mai ascunse ale mintii, ale sufletului, in varful nasului, sub unghie sau in scobitura cotului. Impanzesti corpul cu afise de genul "WANTED", propui recompense substantiale....dar tu nu te poti trada pe tine...
La un moment, obosit de atata cautare, te potolesti si-ti zici ca poate ti s-a parut, ca poate nici n-a fost acolo...Si timpul trece...si nu mai auzi nimic de gandul cu pricina ani intregi...doar te mai doare, din cand in cand, aparent fara motiv, in capul pieptului, in dreptul inimii, in scobitura cotului...Si, dupa un timp, cand aproape uitasei de vechea nalucire, revine. In forta. Cu toata puterea adunata in timpul hibernarii prin cotloanele tale. Iti taie respiratia si nu-ti mai lasa alternativa: il spui sau te sufoci. Alegi sa traiesti. Si, de cele mai multe ori, o faci mult mai bine, mai implinit, mai fericit. Dar, smecher mare, un alt gand incearca sa te atraga in cursa nebuna pe circuitul Marelui Premiu al Mintii: "De ce-am tacut atata timp?"

4 Comments:

Blogger Adrian said...

E frumos, e un exercitiu bun. Imagini bune (dom' preşedinte, perfidia gîndurilor cu personalitatea lor proprie etc)
Nu-ţi pot decât sugera un exerciţiu pe care-l fac mereu (şi nu intotdeauna îmi iese): Poţi spune acelaşi lucru în jumătate de spaţiu? Dar în jumătate de jumătate de spaţiu? (ăsta nu-mi iese niciodata. poate ţie...)
Iar sinceritatea gîndurilor... mi-a amintit uneori de mine.

3:28 p.m.  
Blogger Adrian said...

Credeam ca numai mie mi se intampla lucruri. Uite ca nu e asa, uite ca si altii simt la fel ca mine. Surpriza? Pentru mine, Da. Dar placuta. Poate si pentru tine.

3:33 p.m.  
Anonymous Radu said...

Oameni care gandesc sunt multi ...doar ca nu e la moda asa ceva...si nici nu stiu daca a fost vreodata la moda. Motivul ... oamenii...sunt prea multi care nu apreciaza un gand (AA) astfel ca omul se adapteaza cel care gandeste ia problema si o diseca...o intoarce o invarte...cei care au tarie de caracter raman niste Anatemizati pentru oamenii simpli(cei non AA), prin oameni simpli ma refer la cei care sunt prinsi in banalul lor joc numit viata..adica mers la servici ca sa fac bani sa platesc chiria, dat bani la copii, dormit...de aici vine si faptul ca nu sunt AA din imposibilitate lor de a vedea mai mult decat mica lor poza ...de a vedea ansamblul...Cei care insa nu au puterea si curajul sa treaca peste "neajunsul" unei minti mai adanci trec de partea celor nonAA se resemneaza ...iar acestia sunt multi din pacate...acum eu unul stiu un lucru omul traieste pentru a murii ...diferenta intre oameni e cum a trait.

10:28 p.m.  
Anonymous Anonim said...

M-au fascinat toate articolele tale!(le-am citit pe toate in seara asta)
Recunosc, sunt un carcotas...era corzile vocale, nu?

3:07 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home