Gânduri

V-astept in "casa noua"!

2007-05-24T13:51:00.000+03:00

Mutarea inca nu s-a definitivat. Template-ul e-n lucru, "cutiile" cu posturi sunt inca in mijlocul "sufrageriei", commenturile inca nu le-am "adus" la noua locuinta, dar m-am apucat de scris si m-am gandit ca poate vreti sa vedeti....

Asa ca, cei care nu-s in lista mea de mess (unde statusul spune tot), dar ar vrea sa afle pe ce "strada" m-am mutat, sa-mi scrie la adresa de mail consacrata: alina_hodovanu@yahoo.com. Promit reply rapid cu noul "brand"!

I'm moving!

2007-05-22T11:48:00.000+03:00

Nu, nu! Nu inchid blogul. Nici nu m-a lasat inspiratia. Doar ca ma mut la o alta "gazda". Si asta-mi consuma cam tot timpul dedicat bloggingului : mutat posturi dintr-o parte in alta, (ca, precum zice Murphy, de ce sa fie simplu, cand poate fi complicat....), ales template, "customizat", de-astea....
Dar sunt prin preajma! Si dovada o veti avea cat de curand!

Cum mi-am petrecut "UNU MAI"

2007-05-07T12:58:00.000+03:00

Mi-am dat seama de cand n-am mai scris azi dimineata, cand n-am mai gasit "www.blogger.com" in lista de site-uri accesate recent. Si m-am speriat.
Am avut o motiv intemeiat. Am fost la mare de 1 mai. Un lucru care nu mi s-a mai intamplat de 9 ani. Atunci am fost la Costinesti, a fost cumplit de frig si de urat, a plouat, dar parca mai conta? Eram cu o gasca in care era si "Fat-Frumos"-ul de pe vremea aia...asa ca, spre deosebire de restul, cerul nostru a fost senin!

Am mai cochetat in anii astia multi cu ideea mersului de la mare de ziua proletariatului, dar fie n-am avut eu concediu, fie n-au avut altii, fie m-am trezit prea tarziu ca sa mai gasesc locuri....Anul asta mi-a iesit! Asa de bine incat toata lumea intreaba daca am fost la solar, ori daca mi-am dat cu vreo crema. Nt! Nici vorba! "Tutto naturale!"

Am fost in Vama Veche. N-am sa ma apuc acum sa desfiintez parerile unora si altora care hulesc locul : ca s-a stricat, ca sunt manele (personal, de-astea n-am auzit, in schimb, dintr-un jeep urla ..."Bolero" de Ravel), ca sunt betivi (or fi, da' culti: unul cersea, si cand i-am dat 1 leu s-a holbat la el si-a strigat fericit: "Now I can retire!"), ca sunt drogati, ca fac sex oral pe plaja....
O fi! E o tara libera. Fiecare poate face ce vrea, atata timp cat nu deranjeaza pe cei din jur. Ori pe mine nu m-a deranjat nimeni, niciodata, acolo.

Dimpotriva. Cred ca are locul ala o...vibratie pozitiva. Imi incarc bateriile ca nicaieri in alta parte!
E drept, a fost mare aglomeratie (am vazut inclusiv blocaj in trafic in singura intersectie din satuc: soseaua nationala cu aleea spre plaja!), putin mai multi "boemi" decat vara (cand stau in doua locuri bine determinate: "La pirati" si 'La Epava" - acum erau peste tot), dar mult-mult aer curat. De vacanta.

Si cum am invatat in facultate, ca o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte, luati de aici...vreo 8000 de vorbe:

Soare, senin, barcuta si masini cu casuta-n spinare (intr-un cuvant: Vama Veche!)

O pasiune care nu m-a parasit (mostenita de la tata): constructia castelelor de nisip

"Bastinas" din Vama

Vreme schimbatoare, dar poza frumoasa

Am revazut Costinestiul la ceas de seara....vorbele sunt de prisos

Ne-am bucurat cu artificii de 1 Mai

Tufisul - ultima strigare!

2007-04-25T12:10:00.000+03:00

...sau ultima pozare, ca nu cred ca va "creste" mai mult de atat.

Saptamana trecuta, cand s-a implinit sorocul de mers la banca, am fost cat pe ce sa trec pe langa "subiect". Adica nu mi-am mai recunoscut boschetul. Imi ramasese in minte imaginea asta. Cel mult asta. In nici un caz nu ma asteptam la asa ceva:

A fost ca-n zicala celebra: n-am vazut padurea de copaci (in sensul propriu). Dar mi-am revenit. Si-am mai tras si-un prim-plan, ca prea era frumos, proaspat si verde!

Doi pe-un balansoar

2007-04-12T13:01:00.000+03:00

Sunt lucruri pe care, oricat de mult as incerca sa le inteleg, nu reusesc. Dar zau ca as vrea sa mi le bag in cap "din auzite", inainte sa ma lovesc eu cu capul de pragul de sus.
Din ciclul: "va cred, dar nu pricep", astazi despre locuitul cu cel drag.

Daca mi-ar fi spus doar mama, as fi zis ca mai e loc de indoiala (desi am depasit varsta la care refuzi din principiu orice vine de la parinti). Dar mi-au spus si prietenii care fie au trecut prin experienta asta, fie se afla drept in mijlocul ei. Toate partile sunt de acord: sa locuiesti cu cineva e greu.

Mi s-a povestit "over and over again" despre tabieturile celuilalt care ajung sa te calce pe nervi, despre capacul lasat ridicat la toaleta, despre faptul ca celalalt nu duce gunoiul niciodata si nici nu cumpara paine. Despre cum ea nu mai poate sta la palavre cu orele la telefon sau la o cafea in living cu prietena cea mai buna si nici el nu-si mai poate vedea meciurile cu baietii tolaniti pe canapea. Daca o fac, se lasa cu frustrari la celalalt. Daca nu o fac, se lasa cu frustrari la ei. Fiindca spatiul nu mai e al ei sau al lui, ci al lor.

Cumva, insa, am indoieli. Nu pot sa cred ca acolo unde exista un drag mare de cel de langa tine lucrurile astea marunte de zi cu zi chiar sapa incet-incet la temelie.
N-as vrea sa fiu acuzata de idealism. Nu zic ca odata ce-ai deschis usa traiului in doi curge rau de lapte si miere, ci doar ca versiunea asta care mi se tot povesteste n-are nicio rezonanta in sufletul meu.

Sincer, cred ca multi dau dovada de egoism si-un soi de intoleranta.
Nota bene! Sunt copil unic, deci stiu ca egoismul "is not a foreign country". Cu toate astea, asa cum eu am hachitele mele si vreau sa-mi fie acceptate, la fel inteleg ca si cel de langa mine are tabieturi, indispozitii ori chef de ceva care nu ma include.

Am mai auzit si ca solutia fericirii in cuplu ar fi ca ambii parteneri sa aiba propria casa si fiecare sa vina , pe rand, in vizita la celalalt.
Nu-s de acord. Fiindca unul din marile castiguri ale vietii in doi este intimitatea. Aia adevarata, nu dreptul (presupus) de a te spala pe dinti in timp ce "jumatatea" face dus, de a te plimba agale cu castravetii pe ochi cand el se uita la telvizor ori de a-i folosi ID-ul de mess - "pentru ca poti".

Intimitatea "noastra" nu anuleaza intimitatea fiecaruia, ci o face sa aiba sens. Si de-aia merita construita cu rabdare.
Ori asta nu se poate daca esti "musafir". Pentru ca musafirii sunt intotdeauna primiti cu argintaria pe masa si vesela "aia buna". In fata lor nu te doare capul si nici nu ai frisoane de oboseala. In fata strainilor "iti tii fata".
Aceeasi fata pe care intimitatea iti permite s-o ingropi la pieptul celui drag si sa te-arati asa cum esti: temator, obosit, racit, trist. Daca nu te simti in largul tau s-o faci, inseamna ca nu imparti balansoarul cu cine trebuie.

Dilema chinezeasca...

2007-04-11T15:56:00.000+03:00

(primita de la Traian)

Ca tot mi s-a spus ca prea multe ganduri "grele" cad greu la stomac, mai ales dupa excesele cozonac-fripturist-pascale, iaca un panseu usor de tot. Usuratic de-a dreptul!

In timp ce noi punem linistiti capul pe perna, unii din semenii nostri traiesc dileme chinuitoare, care le macina zilele si nu-i lasa sa lipeasca geana de geana. In lipsa de sfatuitori, o...con-sora (ca-i de sex feminin) de origine chineza se confeseaza unei reviste, cerand, in disperare de cauza, un sfat:
Impresionata maxim de necazul fetei, m-am pus pe meditat (fara bile in mana, ca sunt in timpul programului).
N-am eu o minte prea matematic structurata, dar zic asa: pentru miros urat si ciorap lipicios s-au inventat apa si sapunul; pentru chestii mici si prost folosite nici macar chinezii n-au gasit inca o solutie.
Problem solved!

Cronica de vacanta

2007-04-11T13:17:00.000+03:00

Anul asta, pentru mine, "Hristos a inviat!" la Sinaia. In noaptea cu pricina mai putin (ca statia de amplificare de la manastire n-a functionat), a doua zi la slujba de Paste mai mult, in inima mea - atunci cand a trebuit!
Iepurasul (da, stiu ca unii nu-i inteleg legatura cu Pastele, dar eu cred in oricine aduce cadouri...) a venit si a adus fix ce-mi doream (nici n-apucasem sa cer decat in gand). Si ca bonus, am primit si 3 zile in care telefonul de serviciu a fost mut.

Cand eram mai mica si trebuia sa citesc cate-o ceva care avea in titlu cuvantul "cronica", deja cascam preventiv. Asa ca o sa fiu scurta si la obiect(iv).

Zilele astea....am mancat (nu pe toti!):
si m-am plimbat. Iaca un rezumat la ce-am vazut:

Niste stelute cazute la radacina unui brad...
Si pentru curajosi....putin mov!

Si s-a facut marti!
Dar, desi au fost doar 3 zile jumate, n-am sa-i spun "mini-vacanta", ca prea-i zice asa toata lumea! Si mie nu-mi plac chestiile...meschine!

De primavara (II)

2007-04-04T16:38:00.000+03:00

Tuturor le plac inceputurile. Ei bine, mie de mica mi-au placut si...continuarile (cred ca de-aici pasiunea pentru "Cei 3 muschetari" si multele volume care-au urmat celor 2 initiale - probabil un precursor al telenovelelor de azi...).
Cu alte cuvinte, am fost genul ala de copil (spaima oricarui parinte responsabil, care citeste povesti progeniturii) care la finalul basmului, exact dupa "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti", voia sa stie "si dup-aia ce s-a mai intamplat?"

A mai trecut vremea, am inteles cum sta treaba cu basmele, am inceput sa ma lamuresc si ce-i cu viata....dar continuarile imi plac si acum.

Din ciclul "ce-au mai facut de cand nu ne-am mai vazut" (adica de atunci), astazi gardul viu pe langa care trec in fiecare luna, cand platesc oaresce la banca. Dupa cum am anticipat, rabufnirile de frig, vant si ploaie n-au avut nici o putere. Si dupa cum "what doesn't kill you, makes you stronger", iata-i:Si mai la prim-plan...

Putina politichie

2007-04-03T13:08:00.000+03:00

Da' putina de tot! Una la mana, ca e un subiect care-mi e profund antipatic si doi la mana, ca ma baga in pacat in Saptamana mare!
Cica sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Pe mine ma tolerez. Da' pe astia nu-i mai suport!

Daca nu vorbeste Tariceanu, tine conferinta de presa Basescu.Daca astia au alta treaba (de scris biletele si de pus rezolutii cu pixu' pe cate-o petitiune...), atunci vorbeste Voiculescu (care-a scos una de pomina azi : "Fiica mea, Camelia, e la fel de cinstita ca mine!" Culmea e ca parea convins de ceea ce spune. Si i se parea ca zice "de bine"!)

De obicei, evenimentele politice trec pe langa mine. Adica eu si ele suntem paralele. Doar ca acum, dupa ce mi-au mai montat si in fata ochilor un monitor pe care, prin job description, tre' sa urmaresc emisia statiei, paralelele (serios, e cu trei de "le"!), sfidand legile matematicii, s-au intersectat.

Nu stiu ce-si inchipuie onor prim-ministrul ca va obtine prin ciondaneala cu Basescu. De votat presedinte sper ca nu-si face iluzia (mi se pare suficient de inteligent). Ce-o crede seful statului ca obtine prin atitudinea vesnic Gica-contra? Re-confirmare in functie? Cred ca si poporul roman e suficient de inteligent ca sa nu mai repete "experimentul".
Ce obtin toti, cu siguranta, e o scarba nationala.

Ma bucur macar c-am avut dramul de intuitie sa nu-i votez. Mai trist e c-am inceput sa-i regret p-ailalti. Macar erau uniti in furaciune si "operau" in liniste!

Am zis.

Amintiri...inspirate

2007-04-02T14:54:00.000+03:00

Am un nas "periculos". Din punctul asta de vedere, sunt "soacra" inca de pe acum. Nu ma refer aici la intuitie, ci chiar la...adulmecat. Simt cea mai anemica unda de parfum si cel mai indepartat iz de "ceva bun" (mare ghinion, caci sunt si-o pofticioasa fara pereche).

Nici nu stiu daca-i un dar sau o intamplare mai putin fericita (parca as vrea sa pot ignora, la o adica, un miros de parfum strain pe hainele celui drag....).
Dar pana una-alta, ma bucur de asta ca de-un privilegiu: privilegiul de a inspira adanc...amintiri. E de ajuns un pic de "miros de ceva" ca sa re-traiesc senzatii, sa revad chipuri or sa simt emotii din trecut.
Mirosul de....
-lemn imi aminteste de casuta de la munte;
-cocos ma face sa vad cu ochii mintii Dacia in care am invatat sa conduc (si care-avea un odorizant cu aroma de...);
-copac inflorit mi-aduce in suflet primavara;
-parfum Magie Noire ma face s-o simt aproape pe mama;
-cacao cu lapte inseamna imaginea duminicilor din copilarie, cand mancam in pat, cu ochii la televizor
-glicerina (s-o mai gasi?) mi-aduce aminte de mainile bunicii;
-zapada mi-aduce-n suflet dor de vacantele la schi din copilarie;
-porumb fiert mi-aminteste de verile la tara;
-chiftelute ma duce cu gandul la blocul bunicilor (la sfarsit de saptamana);
-magazin de mobila inseamna "acasa" (la cat de tare miroase a nou la mine acum...)

Am ales doar un "snop" din amintirile mele parfumate.
Mai sunt cu duiumul. Stau cuminti prin colturile mintii si prin suflet, asteapta o...inspiratie mai adanca si ies la lumina. De cele mai multe ori, ma bucur de revedere!

Snurul

2007-03-21T15:54:00.000+02:00

Povesteam prin iarna (aia calendaristica) cum ca printre bagajele cu care-am plecat de la ai mei, se numara si-un obicei drag numit "Plantatia".
Ei bine, nu e singurul. Alaturi de el, in "zestre", mai am unul. La fel de important, la fel de iubit, cu un iz de "ca prin farmec". E vorba de snur. Snurul de Martisor.

Pe 1 martie nu-mi mai pun martisor in piept din copilarie. In schimb, imi leg la incheietura mainii drepte snurul alb-rosu. La noi in familie se spune ca il pui in primul copac pe care-l vezi inflorit (anul asta am facut o mica....abatere, fiindca inflorisera pomii inca de pe 1 martie...), iti pui o dorinta si faci trei noduri.
C-o fi superstitie, c-o fi copilareala, greu de spus. Eu stiu una: ca toate dorintele puse 'la snur" mi s-au implinit. E drept ca n-am cerut niciodata castele, printi, munti de bani sau altele asemenea. Fiindca nici macar nu cred ca m-ar face fericita. M-am limitat la lucruri marunte, omenesti, dar dorite din tot sufletul.

Ieri am legat in pom "new entry-ul" de anul asta, in acelasi loc in care l-am innodat pe cel de anul trecut:... asta dupa ce in week-end, am descoperit ca nu sunt singura "dependenta" de snur:
...suntem mai multi!

Varstele sufletului

2007-03-16T13:33:00.000+02:00

Varsta e o inventie venita din dorinta omului de a ordona o intamplare : viata.
Adesea, in loc sa ne rezumam s-o traim din plin, insirandu-i cu nesat firul de mirare si bucurie, o irosim incurcand "ghemul" prin obstacolele pe care tot noi le-am nascocit si le-am trecut in buletin la rubrica "data nasterii".

Am cunoscut tineri de 60 de ani si batrani de 20. E dovada vie ca sufletul traieste dupa legile proprii si nicidecum dupa prejudecatile inguste ale mintii omenesti. El are o existenta ritmata diferit. Poate intineri si-mbatrani, si-ntineri iar si iar. Poate trai o copilarie vesnica. Doar sa-l lasi.

Sunt oameni care se sperie de navalnicul din ei. Sau se lasa speriati de privirile dezaprobatoare ale celor din jur. Dezaprobarea asta nu-i decat expresia unei neputinte. Si a unui fel de invidie. Invidia fata de cel care mai poate visa, mai poate chicoti, care-si aminteste copilaria de parc-a fost ieri si nu-i e rusine sa se dea in leagan sau sa se sarute in vazul lumii, daca-i da inima ghes.

Ridurile sufletului nu se dreg cu creme. Cei care, in ciuda timpului care-a trecut peste ei cu bune si (mai ales) cu rele, si-au pastrat entuziasmul, bucuria si o o sinceritate cu parfum de candoare, nu se pot ascunde. Au o sclipire rara in ochi. Si raritatile nu-s pe placul celor multi.

Nici eu nu mi-am ascultat sufletul intotdeauna. Am avut "30 si" de ani la 19 si 16 la 25. M-am lasat coplesita de griji, si ganduri, si temeri care nu erau ale varstei mele. Si nici macar nu-mi apartineau.
Sufletul ma tragea de maneca sa traiesc, iar eu confundam dorul de viata cu extrasistolele si luam pastile ca sa-mi treaca.
Pana la un moment in care-am inteles ca sufletul nu poate fi tradat decat cu pretul...vietii. Pentru ca traiul altfel decat "din suflet" nu se numeste viata, ci supravietuire.

Stiti desenele animate in care eroul - fie el Donald ori Tom, ori Jerry - paseste prin aer intre doua cladiri si cade doar in momentul in care privirea partenerului ramas "on the safe side" ii atrage atentie asupra haului de dedesubt?
Ei bine, vreau sa fiu surda toata viata la vocea "rationalilor" care-mi spun ca "nu mai am varsta potrivita ca sa..." si sa ignor privirea care ma trage spre pamant. Fericirea nu e data de traiul aprobat de "gura lumii".

Nu cred ca fusta deasupra genunchiului e scandaloasa la 50 de ani. Nici ca trebuie sa ai "o varsta" ca sa poti emite o opinie pertinenta. E o bucurie sa vezi cupluri de 60 de ani mergand de mana prin parc si-mi plac oamenii in toata firea care fac vara, la mare, castele de nisip.

Viata adevarata e cea in care pasesti pe calea sufletului. Da, aia impletita din vise, sperante, iluzii si incredere. Ochii celorlalti o vad fragila. Dar ochii tai sclipesc. Fiindca o simti mai trainica decat orice drumeag batatorit de milioane de pasi.

De pe langa casa....

2007-03-15T12:59:00.000+02:00

Nu orice casa. Casa Presei. Oricat ar parea de ciudat, lucruri frumoase sunt peste tot...Da, da, chiar si la serviciu. Numai sa-ti lasi ochii sufletului sa le vada si sa se bucure de ele.
Mult timp am fost cam... oarba. Nu faceam poze aproape niciodata. Nu-mi placea. Dar, paradoxal (si tipic feminin, as zice) voiam sa am surprinse clipele magice din viata mea. Dar sa le faca altcineva.

De un timp am invatat ca nimeni nu poate vedea lumea prin ochii tai....decat tu. Emotia pe care-o simti in fata unui instantaneu de viata n-o poate surprinde altcineva. Si n-as mai da privilegiul asta pentru nimic in lume.

Ma intreb daca am putut sa "prind" vraja apusului pe care l-am vazut acum cateva zile, chiar daca nu-i grozava calitatea imaginilor (atata poate telefonu'...):

La inceput, un pic, si...de departe:

M-am apropiat atat de mult incat simt si-acum arsura...
Promisiunea unui "maine" la fel de frumos....

Umbla vorba prin targ...

2007-03-14T14:22:00.000+02:00

...ca a venit primavara. Sau, cel putin, asa mi-a spus mie cineva. De incredere.
Si a avut dreptate. Iaca niste dovezi:

In Herastrau a crescut nivelul apei....suficient cat sa fie destula de baut!

Si la munte au aparut primele vestitoare:

Dar astea m-au amutit pur si simplu (sa fi fost numarul? ori...culoarea?)

....Din cauza asta, le-am mai facut o poza, mai de aproape...ocazie cu care, am bagat de seama, printre atatea stelute albastre, una...mai altfel. Ce sa fie? Ce sa fie?

Uite ASTA era:

Ma gandesc sa-i cant...M-o auzi dintre pixelii intre care s-a ascuns?

Ziua (Barbati)LOR

2007-03-09T12:45:00.000+02:00

Nu zic ca toate pe lumea asta sunt drepte, desi mi-ar placea. Dar la zile dedicate, ma bucur ca lucrurile sunt cate de cat puse in ordine. Desi, la cat PR se face pentru 1 si 8 Martie, ziua de azi trece oarecum neobservata....

Dar ea exista. Si e a barbatului. Fiindca, oricat ar parea de ciudat, mucenicii (aia 44) n-au fost dintotdeauna niste....covrigei dulci (si nici cifra n-a reprezentat un numar de....pahare).
Eu ma bucur sa-i sarbatorim. Fiindca mie-mi plac.

Da, si atunci cand lasa capacul ridicat la toaleta (lor le trebuie ridicat, noua coborat - poate si pe ei ii deranjeaza ca-l gasesc mereu jos....), si cand se duc la beri prelungite, si cand injura la meciuri. Chiar si atunci cand pun sosetele murdare langa canapea. Tineti minte ca, daca le-ar pune in cosul de rufe, ar fi femei. Ceea ce nu ne dorim!

La multi ani, domnilor!

The game of give & take

2007-03-08T13:08:00.000+02:00

Sa dai si sa primesti. Asta nu-i numai jocul dragostei, ci si definitia vietii.
Asta facem in fiecare zi, din prima clipa. Luam viata de la parinti si o dam, la randul nostru, copiilor nostri. Primim dragoste, atentie, tandrete si, mai tarziu, le daruim. Si-atunci e bine sa fie din suflet.

Imi place sa dau. Cred ca tot dintr-un motiv egoist: fiindca ma bucur de doua ori - de bucuria mea si de cea a "destinatarului". Entuziasmul care ma cuprinde cand pregatesc un dar, o surpriza, cand pun la punct toate detaliile, cand simt cum planul se tese incet-incet, nu se compara cu nimic.
Poate doar cu senzatia resimtita atunci cand primesc, la randul meu, ceva. Dar nu orice. Nu ma impresioneaza buchete enorme de flori, bijuterii scumpe, invitatii la restaurante exclusiviste. Cel mult ma flateaza. Pentru ca simt ca, pe undeva, scopul lor a fost sa ma "dea pe spate". Ma topesc, insa, micile nimicuri. Lucruri marunte, care pentru altii n-ar avea, probabil, nici o insemnatate, dar care, intr-un limbaj stiut doar de suflet, inseamna TOT.

Oricat ar parea de ciudat si de paradoxal, nu toata lumea stie sa primeasca. Desi te-ai gandi ce poate fi mai simplu de-atat...Ei bine, cateodata, poate deveni infinit mai complicat decat sa dai. Sufera de asta toti cei care n-au primit dintotdeauna. Cei de la care s-a pretins mai mult decat li s-a dat. Cei care, intr-un fel sau altul, s-au simtit "folositi".

Oamenii astia dezvolta, in timp, un comportament de catel de pripas care-a luat o data in viata o bataie sora cu moartea de la cineva care, initial, se apropiase sa-l mangaie si "maraie", mai tarziu, la toate vocile prietenoase. Fiindca sunt patiti.
Dar ar vrea cu disperare putina afectiune. Numai ca se tem cumplit ca pentru putinul asta dupa care sufletul lor jinduieste, o sa primeasca o "nota de plata" din care n-o sa-si mai revina niciodata.
Din cauza asta, atunci cand primesc ceva, sunt uimiti. Uimirea asta genereaza stangacie. Si agresivitate, uneori. E ca atunci cand primesti in maini o...paine fierbinte: iti lasa gura apa dupa ea, n-ai vrea sa cada pe jos, dar nici nu stii cum s-o "manevrezi'. Cu grija, as zice eu.

Lucrurile venite din suflet se simt. Ca si cele din obligatie. Sau cele "la schimb". Poti cel mult sa te prefaci ca nu observi, dar de fapt stii. E si asta o conventie. Dar dincolo de ea, sunt lucrurile adevarate. Cele care conteaza. Si care-ti sunt daruite cu un singur scop: ca tu sa te bucuri de ele. Ai grija s-o faci asa cum trebuie: din toata inima.

Roblogfest 2007

2007-03-05T16:18:00.000+02:00

Abia am asteptat Roblogfestu'. Trecuse ceva timp de la ultima intalnire "tovaraseasca" si eram nerabdatoare sa revad o gramada de lume. De fapt, asta a si fost: o ocazie sa ne vedem, sa bem (sucuri - eu, ca eram cu masina), sa povestim, sa ne pozam si sa ne simtim bine.

Locul mi s-a parut bine ales (suficient de mare si de aerisit), tricourile si ideea "etichetelor" din piept foarte nimerite. Cum ma asteptam, n-a contat foarte mult daca erai "pe lista" ori ba. Nu cred c-a fost cineva care a vrut sa participe si n-a fost lasat sa intre!

Mai putin m-au incantat festivitatea de premiere in sine (prea scurta, prea "agitata" - nici prezentatorii, nici premiantii n-au stat locului o clipa, sa le fac si eu o poza ca lumea..., ca sa nu mai punem la socoteala ca scrisul de pe retroproiector era pe "mufele" lor) si (diz-)abilitatile DJ-ului...Daca muzica ar fi fost mai inspirat aleasa, jur ca m-ar fi dezlipit doar cu spaclul de pe ring, la 6 dimineata!

In rest, se stie deja care sunt castigatorii. Se pare ca s-a votat conform unei logici binare: ori A ori B. Bine ca n-au iesit Zoso & Visurat si la cel mai bun blog colectiv....
Anyway, dupa cum spuneam, mai putin a contat festivitatea in sine (chiar si organizatorii au parut ca trec in viteza mare peste "formalitati"), cat prilejul de a "socializa". Si am socializat, nu gluma! Iaca niste mostre:

Netboy, Visurat, Piticu & Adrian (s-au inghesuit toti la pozat cu marele castigator, poate-poate "se ia ceva" ...)

Dragos Novac & asistenta
Gramo's & aglomerari spontane (cei doi - pardon, trei-Gramos n-au vrut la poza decat...aglomerati)
M-am bucurat tareee sa ma revad cu Marie & Silvia

Am avut ocazia s-o vad (desi nu ne-am cunoscut personal) pe Andressa. Daca si blogul e la fel de frumusel, o sa devin fan!

Alt "grup statuar" cu continut celebru: Adrian, Nihasa, Bobby, Zoso (fanele stiu de ce...) si Netboy

Preferatii mei

2007-03-01T12:54:00.000+02:00

E vorba despre vestitori. Vestitorii primaverii. Florile mele preferate. Nu stiu ce nu mi-oi fi ales si eu o floare preferata care sa se gaseasca tot timpul anului....(tot asa si cu fructele - ma innebunesc dupa piersici; astept un an ca sa le mananc o luna- cele turcesti nu se pun!). Fara ghiocei, nu simt c-a trecut iarna.

Ieri n-am gasit si pace. Acum vreo doua saptamani, cand inca nu era momentul lor, erau. Am vazut un buchet mare de tot (nefiresc de mare pentru un buchet de ghiocei...) la o florarie la colt de strada. Eram in masina, ma grabeam spre...(putin important catre ce, mereu ne grabim spre....undeva). Dar nu i-am uitat. Ieri am regretat din suflet ca n-am oprit atunci sa-i iau...

Pana la urma am cumparat zambile. N-am nimic impotriva lor. Doar ca...imi par putin prea...stridente (poate e de la miros....) pentru niste flori de primavara. Si-n plus, nu-mi place sa recurg la "inlocuitori".

Azi am primit. Buchetele mici, firave, dar...adevarate.
A venit primavara.

Un martisor de 250 de lei si 6 puncte

2007-02-28T15:11:00.000+02:00

Ca tot e perioada martisoarelor, o sa va spun o poveste. In general, povestile incep cu "a fost odata". Dar eu nu va spun un basm, ci doar o poveste, asa ca o sa las putin la o parte poetica de inceput.
Se facea ca era o seara de sfarsit de iarna. O iarna mai calda decat in mod obisnuit. Si ploua. Suficient de marunt incat sa nu fie nevoie sa folosesti stergatoarele non-stop, dar suficient de tare incat sa-ti pateze constant oglinzile retrovizoare...

Eroina noastra (numele e putin important) se intorcea de la serviciu spre casa. Aglomeratie ca la balamuc, in ciuda orei tarzii. A luat-o pe scurtaturile bine-stiute. Pe care o mai luase de mii de ori. Trebuia sa faca stanga din bulevard pe-o straduta laturalnica. Din sens opus, o masina abia se taraia. Ce sa mai astepte?. I-a "taiat" fata.

Pe la jumatatea stradutei, claxon croncanit de politie: masina care abia se taraia era a lu' Rutiera. "Niciodata sa nu zici ca nu se poate mai rau, ca nu stii ce vorbesti", si-a zis eroina noastra, tragand pe dreapta.

Deschis geamul, pregatit actele: "Buna seara, sunt......(pe cuvant daca ma intereseaza, si-a zis ea), de la Politia Rutiera. Se uita la acte (n-am inteles nici eu niciodata de ce-o fac, ca oricum au scris pe tine "verdict: crima", de cand te-au oprit...): "Unde-ati facut dvs. stanga e marcaj continuu: 3.500.000 amenda la mine sau la CEC in 48 de ore si 6 puncte penalizare".

Adica n-ajung 3.500.000 amenda (fix inainte de salariu)? SI 6 PUNCTE PENALIZARE ("dintr-o lovitura")? You must be joking! (a gandit, n-a zis nimic).
A incercat timid un : "Era prima data cand o luam pe aici, n-am stiut, n-am vazut..."
Mai era o victima oprita. Din Satu-Mare. Ala macar avea o scuza mai buna....
"Ce sa va fac, si domnul tot asa, se grabea, da' asta e, ziceti mersi ca nu va iau carnetul...Scriu procesul verbal si ma-ntorc la dvs."

Prietenul cu sapca se duce si la al doilea prins in plasa (intre timp, mai facusera o gramada la stanga din bulevard, da' parca-i mai oprise cineva?). Eroina noastra, timida-timida, dar ....toate cu o limita. "Fie ce-o fi, asta nu se-ntoarce la masina sa-mi scrie mie procesul verbal", se gandi ea.
Nu prea stie cum se zic chestiile astea, sa nu fie acuzata ca "jigneste organul". Alege formularea ambigua: "Stiu ca am gresti, dar nu se poate face nimic? Ca nu-i vorba de bani, ci de punctele alea...." "Eu va cred, dar ce sa facem?" Deja nu mai e asa de categoric. "Macar jumate din amenda aveti la dvs?" Opaaaa, 1-0 pentru micuta contravenienta. "Doar 1 milion" (mai tarziu s-a gandit daca zicea doar 500.000? oare mergea? n-a vrut sa riste). "Bine, asteptati aici, ca ma intorc eu la dvs."

Au urmat vreo 5 minute de asteptare. Si emotii.
Organul revine. "Puneti in talon ce-ati zis si sa fiti mai atenta. V-am dat doar un avertisment de data asta".
Dintr-un foc s-au dus cumparaturile din seara respectiva si netul care trebuia platit a doua zi dimineata. Dar punctajul la permis a ramas zero. E si asta un martisor.
Ramasa singura in masina, desi ploua, desi era tarziu, desi...a bufnit-o rasul. In hohote.

Nota: Aceasta este o poveste. Toate povestile sunt izvorate din imaginatia autorului. Orice asemanare cu personaje sau situatii reale, este pur si foarte simplu intamplatoare.

Despre intorsul celuilalt obraz

2007-02-27T14:26:00.000+02:00

E prima data cand un gand se naste dintr-un comentariu primit la un altul. Nu pot sa spun ca respectiva parere mi-a dat de gandit, pentru ca nu era prima oara cand reflectam asupra problemei, ci mai degraba, am simtit deodata ghiontul gandurilor mai vechi prin curbura cotului...

"as long as your desires don't hurt other people, don't bring grief and sorrow, go for it. But if your endeavors leave a trail of sufferance, keep in mind that you’ll hurt a thousand times more than the ones you tramped on. because what you got you don’t truly deserve and faith will punish you with a thousand tears and a broken heart that will never mend. Keep this in mind and choose your battles carefully! It might look like you won, but in the long run, you’ll find the deadly wounds upon yourself."

Am raspuns anonimului si-am crezut c-o sa-mi treaca. Nu mi-a trecut.
A fost o vreme cand eram foarte convinsa de teoria asta: daca iti intemeiezi fericirea pe nefericirea altora, n-o sa dureze. Ba chiar m-am supus ei cu religiozitate: cand mi-a sangerat sufletul mai tare, am intors si celalalt obraz. Si-am luat o palma...de nu m-am vazut. Si sufletul nu s-a vindecat, si lacrimile au continuat sa curga mult timp. Prea mult.

Si n-as putea spune ca cei care au calcat in picioare sufletul meu s-au simtit rau. Sau ca le-a dat soarta mai mult decat au putut duce. Ori ca pe mine m-a tinut viata in puf si-n desfatari pentru renuntarea mea.

Pana la urma, e greu (daca nu imposibil) sa treci prin viata fara sa faci pe nimeni sa sufere. Cum bine spune vorba aia englezeasca: "one man's smile is another man's sorrow".
Prea rar se intalnesc in viata parteneri liberi, care sa nu lase-n urma un suflet trist. Intotdeauna job-ul pe care-l ravnesti, mai e vanat de alti jde candidati. Promovarea pentru care-ai desfacut o sticla de sampanie, poti fi sigur c-a umplut de invidie tot biroul de posibili "merituosi" ignorati. E foarte posibil ca unul din ei sa fi muncit mai mult si mai bine.

Deci, as intreba, unde se termina "ce ti se cuvine" si unde-ncepe "ceea ce nu meriti". Viata nu-i dreapta, desi am pierdut mult timp asteptand putina clementa pentru obrazul intors de bunavoie la palmuiala.

Spuneam acum ceva timp ca am preferat sa raman in amintirea unora si altora (c-au fost prieteni, c-au fost iubiti, c-au fost colegi ori sefi) ca o "doamna".
Dar am crescut. Si-am realizat ca viata e o cursa destul de scurta intre doua puncte fixe: nasterea si moartea. Cu ce umpli timpul dintre reperele astea, te priveste personal. Si-am ajuns sa ma intreb daca atitudinea presupus "demna", n-a fost, de fapt, lasitate pura. Nu sunt sigura care-i raspunsul la intrebarea asta, dar stiu bine ca eu, una, n-o sa mai intorc niciodata si celalalt obraz.

Fabulos, fabulatii, fabule...

2007-02-26T12:28:00.000+02:00

Ca romanu' s-a nascut poet, stim. Ca, desi om de treaba, a avut nenorocul sa se nasca in tara asta frumoasa, dar...locuita, iarasi stim. Ca a trecut vremea si-am ajuns si noi la masa "bogatei" UE (chiar daca ultimii, pe ultimul scaun ramas liber la masa...sa nu te-ntrebi oare cat a contat meritul nostru si cat a contat aspectul inestetic al mesei fara de un ocupant?), deja it's yesterday's news.

Iata ca s-a trezit si MAE-ul sa faca o rochita de sarbatoare proaspetei integrate Romania. Ca zdrentele cele vechi nu mai cadreaza. Nimic rau pana aici. Numai ca nu-i vorba nici de sarmale, nici de tuica, nici de mici, nici de Dracula....
Ei zic c-au facut studii (eu deja am crampe intelectuale cand aud cuvantul asta, care, de cele mai multe ori, e gol - da' gol de tot!) si niciunul din conceptele astea nu ne caracterizeaza, ca popor. Nu, nu, nici ospitalitatea. Nici spatiul ondulat , cum am invatat eu prin liceu. Pe noi ne defineste "FABULOUS -SPIRIT".

Dupa ce-a emis gaselnita asta de concept, MAE-ul s-a grabit s-o arunce in ochii presei. Fiindca suna bine. Nu c-ar avea ceva acoperire. Intrebata pe ici, pe colo prin ziare, pe la radio, purtatoarea de cuvant a MAE, a dat cu raspunsul din colt in colt. Ca abia s-a gasit conceptul, ca abia de-acuma se construieste in jurul lui....ca, s-avem putintica rabdare, stimabililor!

Pe principiul "improvizatiei" merg prea multe in tara asta, zic eu. Sigur ca nu-i imposibil sa dai ceva consistenta unei idei atat de vagi (desi poetice, recunosc) cum e "fabulous-spirit". Dar ma gandeam ca, macar de data asta, am putea fi sinceri. Si sa facem lucrurile in ordinea lor fireasca.

Sincer, nu cred ca-i vreun studiu pe lume care sa masoare "marimea" spiritualitatii unui popor. Si, oricat, i-as iubi "pe ai nostri", nu am impresia ca am fi un neam mai spiritual ca altele....cat despre fabulos...depinde cum intelegi termenul. Ca dac-ai sa te joci un pic cu familia de cuvinte, ai sa descoperi ca da, fabulam. La greu. Si mai si asteptam sa cada cascavalul din gura corbului de pe creanga. In frunte cu alesii nostri. Da' cumva-cumva nu cred ca asta-i sensul pe care l-au intentionat "studiosii" de la MAE.

Am recunoscut deja ca sintagma suna bine. Dar atat. Sper din suflet ca tocmai spiritualitatea (elementara, nu aia fabuloasa!) noastra n-o sa ne lase sa inghitim pe nemestecate alta forma fara fond. Nu de alta, dar e goala. Si-o sa ne muscam singuri limba.

It's a million to one chance...it might just work!

2007-02-23T11:27:00.000+02:00

Imi plac provocarile. Lucrurile care nu-s la indemana tuturor. Nu stiu daca tine de orgoliu sau de dorinta de a-mi demonstra o data-n plus ceea ce cu totii credem in adancul sufletului: ca suntem altfel decat cei din jur. Ca picatura de divinitate din noi e alta pentru fiecare.

Sunt o fire emotiva, ma framant mult, am abilitati tehnice deosebite (despic firul in 444444...), dar atunci cand aud: "Nooo, nu se poate" , "N-ai cum sa faci aia sau ailalta", "E prea tarziu", atunci cand ceasul ticaie spre un termen strans, atunci cand multi au abandonat lupta, nu ma pierd. Dimpotriva.

Cred sincer ca norocul e de partea celor curajosi, ca e usor sa te resemnezi si infinit mai greu sa rastorni o lume si s-o construiesti pe-a ta. Si tocmai de-aia e frumos. Fiindca riscul in viata se poate doar aproxima si niciodata prevedea cu exactitate, fiindca nu stii ce-o sa aduca ziua de maine si fiindca intr-o clipa, dupa cum au cazut zarurile, poti sa pierzi sau sa castigi toata miza de pe masa de joc a vietii.

Nu vreau luna de pe cer. Nici macar o stea. Nu cred ca mi se cuvine totul. Prea putini primesc de la viata totul pe tava, doar sa intinda mana si sa ia. Pentru cele mai multe lucruri trebuie sa lupti si sa crezi in sansa ta.

Cand ma trezesc ca visez prea mult, prea sus, prea arzator, ca-i putin probabil (desi intre "putin probabil" si "imposibil" e o diferenta de....999.999 de posibilitati) sa-mi implinesc plasmuirile mintii, ma gandesc cati artisti, cati presedinti, cati milionari, cati inovatori au crezut in sansa lor de a cuceri publicul, de a conduce popoare, de a stapani imperii financiare, de a inventa...o lume mai functionala. Si cati i-au aratat cu degetul pentru nebunia de a indrazni sa mearga cu mintea, si-apoi cu fapta, dincolo de limitele general acceptate.

Au avut o sansa la un milion. Poate de-asta le-a iesit.

Candidatul nostru "colectiv"

2007-02-22T15:40:00.000+02:00

La final de 2006, unii din noi au facut putin mai mult decat bilanturi, au visat un pic mai mult decat rezolutii pentru 2007 , si-au pus umarul la mai mult decat la desfacerea unei sticle de sampanie la miezul noptii dintre ani.
Unii din noi au facut posibil un proiect. Frumos. Care n-a durat decat o luna, dar a cucerit pe multi. E vorba de Capsula Timpului. Poate ati contribuit si voi, poate doar l-ati admirat.

Acum e momentul sa dovediti cat de mult v-a placut. Blogul se afla nominalizat la RoBlogFest 2007, la categoria "Cel mai bun blog colectiv", la pozitia 16.

Initial, am fost patru visatori: eu, Carmen, Adrian si Cristi. Ulterior, blogul a depasit 100 de co-autori. Pentru entuziasmul nostru, dar si pentru rezultatul final, cred cu adevarat ca-i si "cel mai colectiv" , dar si "cel mai bun"!

De primavara

2007-02-20T23:02:00.000+02:00

Eram prin Dorobanti saptamana trecuta. Mergeam grabita de ora diminetii si de intepaturile matinale ale iernii asteia ciudate: fara zapada, dar rece.

Adesea trecem pe langa lucruri frumoase, dar asa marunte, ca-n goana noastra dupa...viata, nu le mai bagam in seama.

Eu ma duceam sa platesc o rata la banca. Dar m-au oprit din drum. Si nu era unul, ratacit intr-un boschet. Tot gardul viu era inmugurit.

Frunzulite mici, abia iscate, dar atat de...verzi. O nuanta care, pur si simplu (desi la semafor e altfel...)nu te lasa sa treci mai departe. As fi vrut sa am un aparat de fotografiat cu o diafragma mare-mare, care sa-i cuprinda pe toti. Toata explozia aia de nou.

Am chicotit in gand cand mi-am dat seama ca nu sunt singura nerabdatoare. Ca si pe natura au luat-o mugurii pe dinainte. Cateva zile caldute si-au zis ca-i primavara.

Cumva sunt sigura ca n-o sa-i inghete ultimele racoreli ale iernii. Erau prea multi, prea frumosi, prea adevarati...

E drept, poate primavara mai intarzie un pic. Poate si ei o sa tremure putin in noptile inca reci, dar vor fi tot acolo, la fel de verzi, cand soarele o sa faca uitat frigul.

Au mai patit-o si anul trecut si iata-i...vii si nevatamati. Nu cred ca mugurii se schimba de la an la an. Nici primavara. Sunt aceeasi.

Ai putintica rabdare, stimabile....

2007-02-15T12:31:00.000+02:00

Eu n-am. Nu ca "putintica", n-am deloc. Cand imi doresc ceva, vreau sa se intample, ca prin magie, ACUM.
Cand eram mai mica si-mi doream o jucarie sau o carte, tropaiam de nerabdare pana o aveam in mainile mele. Si simteam ca lumea mea de copil se sfarseste atunci si acolo, in cazul in care gaseam libraria inchisa....

Am crescut, dar nerabdarea nu s-a maturizat. Cand am ceva de spus cuiva, de impartasit o bucurie sau de dat o veste proasta, simt nevoia s-o fac imediat ce ideea m-a lovit. 'Geaba mi s-a intamplat de multe ori sa-mi dau seama ca tocmai graba asta m-a facut sa nu am rezultatul dorit, 'geaba mi-au spus ai mei si mi-au confirmat si prietenii ca toate lucrurile se intampla la timpul lor....Eu le doresc in continuare la "timpul meu".

Ei, si cum viata e un bun profesor, desi, cateodata cam aspru, atunci cand, orice-ar face, nu pari a pricepe mesajul, lectia mea de capatai e cea a rabdarii. Altele le-am mai deprins, la unele am luat chiar note mari, la altele...am rupt de-un cinci, dar am ramas mereu corigenta la studiul materiei care spune ca atunci cand ai impresia ca mori daca nu faci/spui/capeti un lucru, e mai bine sa te dai un pas inapoi, sa tragi aer in piept si sa mai vezi odata "the big picture".

Asa incat, stiu inca de la inceput atunci cand imi doresc cu ardoare ceva, ca va dura. Ca, cel mai probabil, vor fi si piedici. Dar asta nu ma impiedica sa simt aceeasi ameteala si tremur interior atunci cand dau de-un obstacol. Pentru ca n-am niciodata certitudinea ca voi putea sa-l dau la o parte, ca-i doar un alt capitol din lectia neinvatata. Cateodata, nici macar nu depinde doar de mine.

Eu si viata aveam, insa, semnul nostru. Daca atunci cand am impresia ca ma indrept cu toata viteza spre un zid de care ma voi zdrobi, exact in ultima clipa ( aia in care-ti trece intreaga viata prin fata ochilor...) , portile aparute de nicaieri se deschid larg in fata mea, inseamna ca am mai trecut un test al rabdarii. Sper de fiecare data sa fie ultimul.

Dreptul meu la replica

2007-02-13T12:17:00.000+02:00

Sunt o persoana pasnica. Nu-mi plac disputele, nu incerc sa ma bag cu disperare "in seama". Si, mai cu seama, nu mi-am facut acest blog ca sa am un loc unde sa ma cert.

Dar sunt lucruri pe care nu le suport. Cum ar fi acuzatiile fara acoperire si, mai cu seama, anonime. M-am gandit mult daca o asemenea acuzatie cum am primit eu intr-un comment la postul asta, merita demontata cu argumente sau ignorata.

Am ales prima varianta. Drept urmare, m-am hotarat sa nu pastrez diploma de sef de promotie pentru eventuala (dar putin probabila) intalnire fata in fata cu persoana care m-a acuzat ca mint (si-acum simt cum imi fierbe sangele), ci s-o arat tuturor. Nu-mi dau seama daca niste scuze publice din partea acelei persoane ar ajuta la ceva. Probabil nu.

Clanta

2007-02-11T19:22:00.000+02:00

Ieri am fost in vizita la ai mei. De cand m-am mutat singura, mai apuc sa-i vad, pe fuga, si in timpul saptamanii, dar week-endul ramane "de baza" pentru flecareli cu mama, rasfat si indopat cu toate bunatatile.

Ei bine, ieri, de cum am intrat pe usa, mi-am dat seama ca ceva nu e cum trebuie. Am stat 25 de ani (dintre care macar 20 constienti) in casa aia, stiu unde se depune fiecare fir de praf si cati franjuri are covorul din sufragerie.

Ceva se schimbase si nu-mi dadeam seama ce.

Am stat, am povestit, am mancat, m-am alintat...mai-mai ca uitasem de senzatia incercata la intrare.

Eram in hol, gata sa ies pe usa, am pus mana pe clanta si.....probabil ca am realizat in acelasi moment in care mama a zis, cu vadita mandrie in glas: "A schimbat taica-tu clanta asta, ca demult trebuia".

Usa de la intrare a avut aceeasi clanta de cand m-am nascut: era santarlie, jumate scoasa din lacasul ei, un model care acum nu se mai face, dar, elementul care o definea, nu opunea niciodata rezistenta la apasare. Era....(suna aiurea pentru o clanta, dar...) docila.

M-am uitat la "intrusa". Nou-nouta, bine montata si plina de tafna....abia se lasa apasata. Am avut un sentiment ciudat. Mi-era greu sa cred ca preferam clanta...defecta.

Si mi-am adus aminte de bancul celebru: doi tineri, proaspat casatoriti; ea, gospodina la inceput de cariera, se dadea mereu peste cap sa gateasca cele mai mancaruri dintre tocanite, cele mai supe dintre ciorbe, cele mai prajituri dintre deserturi; el, mereu stramba din nas la masa si ofta; ea nu mai stia cum sa faca bucatele mai apetisante. Pana intr-o zi, cand, o clipa de neatentie , si s-a ars mancarea. Sa mai faca alta, exclus, sotul tocmai suna la usa. Toata numai lacrimi, sotia prezinta mancarea consortului si asteapta, moarta de spaima, verdictul. El ia o lingura, gusta, si deodata se lumineaza la fata: "In sfarsit, ai invatat sa gatesti ca mama!"

Sufar de perfectionism cu complicatii. Mai scap?

2007-02-09T12:31:00.000+02:00

Despre perfectiune am mai scris. Si am stabilit ca patratele sunt cu siguranta mai interesante decat cercurile....(prietenii stiu de ce). M-am gandit ca daca am ajuns la concluzia asta, poate ma si vindec.

Ca, odata ce mi-e clar ca un patrat nu poate ajunge cerc, n-are rost sa ma mai straduiesc. Rationamentul aparent corect si logic s-a lovit insa de o reduta "redutabila": sunt femeie, ergo logica nu are decat raaaaar (da' rar de tot!) ultimul cuvant.

In rest, despicam fire, avem o existenta interioara palpitanta, 1+1 nu fac niciodata 2 si, de parca astea nu erau de ajuns, colac peste pupaza (niciodata n-am inteles radacinile acestei expresii; care colac? de ce peste pupaza?) o saptamana pe luna ne razboim cu tot universul (si avem grija ca el sa afle asta!)

Perfectionismul face parte din categoria "viata interioara bogata". Nu stiu cum si nici cand m-am pricopsit cu el.
Nu, nu am traume din copilarie. Parintii nu m-au amenintat ca daca nu sunt "cea mai cea" la scoala, ma duc inapoi la orfelinat. Nici ca n-o sa ma mai iubeasca (bine, cateodata, cand nu mancam tot si de pe strada se auzea: " ' fiareeeee vechiii......cu-paaaaar" - "m-ul nu se auzea niciodata- ziceau ca ma dau la tigani; o fi de la asta?) sau ca n-o sa-mi mai cumpere jucarii...Pe scurt, nu si-au conditionat niciodata dragostea oferita.

Cu toate astea, sunt perfectionista si asta-mi ocupa tot timpul.
Sufar intens pentru o unghie cu lacul ciobit (nimeni nu vede, dar eu stiu ca-i acolo!), pentru lenjerie neasortata (as avea o zi incredibil de proasta daca as purta chiloti bej si sutien negru - desi, iarasi, n-ar sti nimeni), pentru parul care nu sta "cum trebuie", pentru toate micile esecuri cotidiene , pentru toate proiectele care , in ciuda laudelor, mie mi se parea ca se puteau face muuult mai bine (mai grav e ca mereu am impresia asta!)....pentru firmiturile de pe mocheta si praful din rafturi....desi stau singura si nu-i nimeni care sa mi le reproseze...Ma ingrozeste ideea de a plange in fata cuiva (oricat de apropiat), de a tipa, daca am nervi...

Asta-i "tabloul clinic", in mare. Multi ar spune sa ma relaxez si sa accept ca astea-s slabiciunile genului feminin.
Ei, de-aici apar complicatiile "bolii' - de la refuzul meu de a accepta ca, pana la urma nu-s decat... un patrat, lumea ma priveste ca atare, si, implicit, imi tolereaza "colturile".

Culmea e ca eu, la randul meu, iau ca firesti limitarile celor din jur, incerc sa inteleg si nu judec. Dar sunt bantuita de teama ca ceilalti nu m-ar intelege si tolera pe mine in situatii similare.

Cred ca perfectionismul asta, de fapt, nu-i o boala in sine, ci un simptom. Al altei maladii sufletesti mai serioase, ce se cheama neincredere in sine.

Tine de constiinta propriei valori sa intelegi ca poti iesi pe strada si cu unghiile nefacute si nefardata, fara sa 'pierzi puncte" in ochii celor din jur. Pentru ca "tu" reprezinti mai mult decat o imagine.
Tine de maturitate sa accepti omenescul din tine, chiar daca asta inseamna sa ai toane intr-o zi sau sa gresesti ceva intr-o alta.

Trebuie sa mai cresc.

Leapsa pe secrete, si anume 5!

2007-01-31T18:31:00.000+02:00

N-am fost niciodata prea buna la leapsa. Poate de-asta m-a si "prins" Andreea si-acu', vreau - nu vreau, trebuie sa zic "din casa". Asadar:

1. Am intrat ultima la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (sub mine s-a "tras linie"). Fusesem vreo 400 si ceva de candidati pe 80 de locuri. Cand s-au afisat rezultatele, ochii imi alergau haotic peste liste (admisi si respinsi de-a valma) si nu ma vedeam...Am strans convulsiv mana mamei si i-am zis: "N-am intrat, sa vezi ca n-am intrat". Mama (nu vreau sa ma gandesc ce-o fi fost si-n sufletul ei...), s-a lasat usor pe vine (ca listele erau pana-n podea...) si n-a zis decat atat: "Alina..." Inflexiunea vocii ei n-am s-o uit niciodata. Am stiut inainte sa vad: eram studenta.
Peste 4 ani, am terminat sefa de promotie.

2. Mi-am luat permisul de conducere "pe pile". La sala, nu-mi faceam probleme, dar la traseu...mi-era groaza. Initial, ai mei n-au vrut. Mai ales tata zicea: "Cum sa-ti pun pila ca sa te sinucizi?" Noroc cu instructorul, care i-a lamurit ca mai bine de atat n-am sa invat sa conduc nici daca pic de 3 ori examenul (oricine stie ca nu scoala te face sofer, ci practica). Ori riscul era mare, fiindca eram fata, iar examinatorii - in mare parte misogini. Faptul ca stiam ca "sunt bazata" nu m-a scutit de "tremurici", dimpotriva. Dupa ce politistul mi-a zis cand sa ma duc sa ridic permisul, de emotie, era sa ma dau jos din masina cu tot cu scaun. Uitasem sa-mi scot centura.

3. Pe la 16 ani am urmat Scoala de Moda Venus. Mama Zina ne-a invatat niste lucruri importante: cum sa mergi cu spatele drept (cate cozi de matura am tinut intre umeri...) si cum sa mergi pe tocuri (cui, de 12 cm). Foarte important pentru o femeie.
In plus, faceam exercitii fizice " la sange". Si, cine intarzia la antrenamente - 200 de genoflexiuni....cu pantofii cu toc in picioare, in vazul nostru, ca sa luam aminte! Nostime vremuri. In urma experientei asteia m-am ales si cu o prietena foarte buna, Ana.

4. In facultate, cursul meu preferat a fost cel de Initiere TV. Un profesor...bestial. In ambele sensuri. Afurisit de-l umilea si pe Uciga-l Toaca, dar din cauza lui m-am indragostit de televiziune (eu care intrasem in facultate decisa sa fac presa scrisa), el ne-a invatat a-b-c-ul filmarii, al montajului si-al povestirii in imagini.
Ne puneam sa facem ceva ce nu se mai practica in realitate, din lipsa de timp: montam imaginile si-apoi textul trebuia sa completeze doar ceea ce filmul nu spunea. Nu invers. Iar daca atunci cand oprea sunetul, nu intelegea povestea numai din imagini, te pica. A fost ambitia mea cea mare sa fiu foarte buna la cursul asta. Imi spunea "Dusmanul". Dar mi-a dat 10. Nu cred ca am fost la fel de mandra de vreo alta nota in toata viata mea scolara....

5. Desi am fost scutita de sport inca din clasa a -V-a (deh! Mama medic, era floare la ureche! Aveam o spasmofilie cu crize manifeste, ceva de speriat!), schiez de la 3 ani jumate si sunt dependenta. Daca nu prind macar doua zile de schi intr-un an, intru-n sevraj...
Schiul iti curata mintea si sufletul de griji si face stresul uitat intr-o...coborare! In plus, viteza pompeaza adrenalina in tot corpul (da, da, sunt o micutza vitezomana) si te simti...the king of the world (sau queen, dupa caz).
Ii sunt recunoscatoare tatalui meu care mi-a inoculat microbul si a fost surd la plansetele mele de copil temator.

Acum, ca ma uit, am scris enorm....dar ma consoleaza gandul ca cei interesati vor citi pe nerasuflate, iar ceilalti...o sa treaca, oricum, mai departe!
Se pregatesc: Adrian, Catalina si Vero

Eu si Ea

2007-01-30T12:48:00.000+02:00

Ea....adica mintea mea. E o entitate aparte, cu propriile idei, vise, temeri si mai rau, dorinte! De multe ori, ne intelegem bine. Cateodata, o admir.

De si mai multe ori suntem " la cutite". Ba mai mult, ajung s-o detest fiindca imi complica viata cu fiecare nazbatie care i se nazare. Si, har Domnului, pare ca n-are alta treaba decat sa nascoceasca. Tot felul de lucruri. Dintre care cele mai periculoase sunt...gandurile. De-asta m-am si apucat sa le impartasesc. Am sperat sa fie un fel de...terapie. Ca deja se calcau in picioare pe-acolo pe la...etaj.

Dar, nimic! Am zis-o eu de mai multe ori si, credeti-ma, nu-i o lauda: gandesc prea mult. Una la mana, ca in lumea in care traim asta-i o carte necastigatoare. Doi la mana, sunt femeie. Cu atat mai putin recomandabil sa faci parada cu nelinistea neuronilor tai.

Parca niciodata nu-s mai inversunata impotriva ei decat atunci cand "naste" o idee si o despica in mii de fire pentru ca mai apoi sa se-apuce sa croiasca o realitate paralela, impletind miile de fire dupa modele de ea imaginate, cu indemanarea unui lucrator la razboiul de tesut. Modele in care, daca nu-s atenta, ma pierd, le confund, ajung sa le cred...reale.

Si-atunci, un timp, stau prinsa in capcana asta a propriei mele minti. Dupa care ma dezmeticesc. Si rup dintr-o data toata urzeala asta mestesugit facuta si jur ca n-o sa ma mai las prinsa si ma dezic de mintea mea....

Nu pot, pe de alta parte, sa o reneg...de tot. M-a ajutat de multe ori, m-a scos cu bine din examene la care nu invatasem cine stie ce, m-a facut preferata unor profesori, mi-a adus prieteni (si nu numai), m-a facut....cam tot ce sunt. Mi-a fost iubita mintea si-am fost iubita pentru mintea mea. Si m-am si mandrit cu ea de multe ori (n-as putea spune daca-i reciproc).

In perioadele noastre bune, stam de vorba "ca fetele" (daca te gandesti bine: o minte-doua minti - e la feminin, indiferent daca iei pluralul ca substantiv ori ca verb...). Ea zice, eu zic, ne dam cu parerea, si contrar cutumei la palavrageala feminina, mai tragem si concluzii.

In perioadele rele, eu sunt bosumflata, ea e in "silentio stampa", , cu efecte cel putin neplacute pentru mine si pentru cei din jur. Mama imi mai zice: Ce Dumnezeu, parca nu gandesti!" Eu ce sa raspund? "Pai nu eu...ea"?

Si, dupa o vreme, intr-o zi, vorbim din nou. Ea promite ca nu mai face (deh, femeie!), eu stiu ca minte, dar ma fac c-o cred. Pentru ca, una peste alta, am impresia ca ne iubim. Cu nabadai.

Credibilitate vs. orice altceva

2007-01-29T13:16:00.000+02:00

La Netoo #5 s-a vorbit despre adoptarea unui cod de "bune practici" pe blog. Despre ce ar insemna codul asta, cat ar ingradi libertatea de exprimare si cam ce-ar trebui sa contina el.

Destul de "Bau-bau" pentru multi, neatenti ca una din ideile sustinute de cei care au initiat discutia a fost faptul ca NU (oare trebuie scris mai mare?) este un cod obligatoriu pentru toata lumea, ci DOAR pentru cei care fac jurnalism pe blog si, mai mult , pentru cei care-si asuma acest statut.

Dar romanul are inca o problema legata de cuvantul asta: "asumare". Altfel nu-mi explic reactiile cateodata violente pe care le-a produs discutia asta pe unele bloguri. Punctul culminant a fost o afirmatie (teatrala, daca vreti parerea mea, cu trei puncte de suspensie pentru efect) din finalul unui post de-al lui blegoo: "Nu vrem decat sa fim lasati in pace..." (via piticu - via arhi).

Dar revenind... personal (si-am mai spus asta) consider oportuna adoptarea unui astfel de cod. Asta desigur, in cazul in care obiectivul tau este credibilitatea (si nu, dragul meu Bobby Voicu, credibilitatea NU vine din numarul cititorilor avuti!).

Daca ti-ai facut blog ca sa-njuri, sa scrii ce visezi noaptea, sa faci schimb de retete de bucatarie sau sa-nveti sa fotografiezi, n-ai nicio treaba cu codul asta, e evident ca obiectivele tale sunt altele (ca si ale mele, dealtfel).

Bref, daca iti asumi statutul de blogger-jurnalist, iata care sunt cele 6 principii propuse de Iulian si sustinute de Adrian:

1. Informaţia publicată pe acest blog se conformează legilor şi uzanţelor generale ale comunicării publice. Informaţia va fi pe cât posibil verificată. Fiindcă blogerii sunt persoane şi nu redacţii, verificarea este mai dificilă, dar, atunci când ea nu este posibilă, informaţia va fi marcată explicit ca neverificată/incertă/zvon, în funcţie de caracterul ei şi forma proprie a fiecărui blog.

2. Acuzaţiile formulate pe acest blog vor fi susţinute factual. Poziţia persoanei sau entităţii incriminate va fi solicitată şi preluată atunci când este obţinută. Dacă entitatea incriminată nu formulează un răspuns, acest lucru va fi menţionat.

3. Acest blog descurajează atacurile la persoană. Vor fi criticate idei, stări de lucruri, acţiuni şi nu persoanele de la care toate acestea emană.

4. Acest blog descurajează violenţa de limbaj, obscenitatea, certurile din subsolul posturilor, ura personală, de rasă, confesională, discriminările de orice tip. Acest blog nu va promova astfel de modalităţi de creştere a traficului.

5. Acest blog precizează, în măsura posibilului, sursa primară a conţinuturilor text, foto, audio şi video preluate. Acest blog îşi protejează sursele (datele personale autorilor de postări care folosesc pseudonime), atunci când sursele respective formulează opinii critice sau difuzează informaţii care le-ar atrage represalii în organizaţiile din care fac parte sau altundeva.

6. Acest blog îşi rezervă dreptul de a opri reacţiile despre care consideră că alterează logica discuţiei din subsolul postului, ca şi cele care i se par formulate numai pentru sporirea numarului de linkuri ale celui care le postează.

Aceste principii nu se vor altceva decat un punct de pornire pentru dezbatere, pe doua fronturi: e cazul sa adoptam un astfel de cod (ca noi, la netoo # 5 n-am tras inca o concluzie) si daca da, ce-ar trebui el sa contina.

Daca ideea vi se pare provocatoare, lansati si voi dezbaterea pe blogul propriu. Ca cei interesati sa poata urmari discutia, puneti tag-ul Technorati BunePractici, iar daca aveti de-a dreptul idei despre ce ar trebui sa contina acest cod, trimite-ti-le la netoo@gmail.com, pana la sfarsitul lui februarie, cand vom trage linie, vom aduna si vom vedea ce-a decis blogosfera.

Tag Technorati: BunePractici

Netoo #5

2007-01-26T14:35:00.000+02:00

M-am dus aseara la Netoo, curioasa cum se vor desfasura discutiile despre codul deontologic, netiquette sau ghidul micului blogger incepator, ziceti-i cum vreti.
Personal, nu-mi propun sa fac jurnalism pe blog, ci sa-mi scrijelesc visele, gandurile, impresiile - pe scurt "emanatiile", intr-un spatiu in care sa fie accesibile si altora (macar ca sa-i convinga ca sunt altii mai zapaciti ca ei...) . Asadar, privesc codul asta din postura de observator. Dar daca as intentiona nu sa scriu opinie pura, ci sa prezint informatii de stricta actualitate, nu m-as teme deloc de codul asta.

Multi din cei prezenti aseara se temeau. Exista inca reminiscente triste in mintea unora si altora ca un set de reguli (de bun simt, de altfel), inseamna ca "li se baga pumnul in gura". Multi confunda libertatea de exprimare cu dreptul de a injura. Asta a fost o revelatie pentru mine: faptul ca o gramada par (cel putin din ce spuneau aseara) ca si-au facut blog ca sa poata sa se descarce de frustrarile acumulate in relatia cu institutii ale statului, cu furnizori de diverse servicii, cu terti care-i enerveaza. Ce-i drept, asta nu mi-a trecut prin cap cand mi-am facut blog. Si ma bucur ca nu mi-a trecut.

Lasand vorbaria la o parte, din punct de vedere organizatoric, intalnirea de aseara a fost destul de...slaba. E clar ca nu-i o solutie sa ne adunam intr-un spatiu in care sa nu ne putem privi toti in ochi si in care sa se poata forma "bisericute"(ca dovada, berea - sau limonada - de dupa, cand am stat toti in jurul unei mese, a fost o reusita).

Din punctul meu de vedere, cei prezenti aseara se imparteau in trei categorii: cei veniti sa sprijine o idee in care credeau, cei veniti sa fie "contra" (ca, deh, are si atitudinea asta de vesnic revoltat farmecul ei...) si cei veniti ca sa se vada, nicidecum interesati de tema in discutie. Si din punctul asta de vedere mai avem de crescut...

Ca o concluzie, ma asteptam ca acest cod "sa nu treaca" din prima. Si asta pentru ca blogosfera romaneasca se afla inca in faza de care amintea Kogalniceanu pe la inceputurile literaturii romane originale (nu mai stiu anul, dar profesoara de romana din liceu sigur nu-mi citeste blogul): "scrieti baieti, orice, numai scrieti". Pana la Maiorescu, cu principiile lui estetice si cu jaloanele OBLIGATORII in orice domeniu care pretinde ca evolueaza calitativ, mai e insa, cale lunga....

Ca sa aflati ce parere au altii, vizitati cu incredere:
Adrian, Florin, Christiansen , Ariel , Piticu , Netboy , Bobby , Ana
(de la ei, cu siguranta veti ajunge si la cei care au fost, au scris, dar la care eu inca nu am ajuns...)

When you wish upon a star....

2007-01-21T13:56:00.000+02:00

Aseara am avut bucuria unei imagini cum nu credeam ca poti vedea in realitate. Cel putin, nu in realitatea Bucurestiului.

Conduceam spre Plaza Romania, la inganarea zilei cu noaptea. Era cam 17.30. Si, printre blocuri, am zarit-o. Luna noua si Luceafarul deasupra. Coplesitor tablou. Clipeam des, sa ma asigur ca-i aievea, ca Luceafarul n-o fi vreo scama pe parbriz, ca firul sclipitor de planeta exista cu adevarat...

Se spune ca asa cum esti cand vezi Craiul nou, asa vei fi toata luna.
Luna. Un fir subtire, ca de panza de paianjen. De el mi-am aninat o dorinta: sa fiu ASA toata viata.

Iubire, bibelou de portelan

2007-01-19T14:31:00.000+02:00

Eram destul de mica atunci cand era in voga romanta asta. Mie romantele nu mi-au placut niciodata. Mi se par mult prea triste. Ori iubirea e un motiv de fericire. Nu vad de ce am "jeli-o" in felul asta.

Dar, desi forma de prezentare nu era, poate, cea mai nimerita, ideea mi-a ramas in minte. Mai intai, ca expresie memorata mecanic. Suna bine, pentru copilul de mine, care nu-i putea patrunde sensul.

Mai apoi, adolescenta care nu stia ca din dragoste se mai si plange, se gandea ca asemanarea dintre iubire si bibelou e frumusetea (deh, era perioada de glorie a mileurilor, a pestelui de pe televizor si a balerinei....)

De cand "m-am facut mare", stiu ca-i vorba despre fragilitate. Pare paradoxal. Cum o simtire atat de puternica, ce devasteaza-n urma inimi, linisti, nopti, respiratii, poate sa se faca tandari daca-n loc de mangaiere strecori o atingere pripita si neindemanatica....

Nu-s o fire pesimista de felul meu. Dar adesea ce vad, ce aud, ce simt, ma pune pe ganduri. In ultima vreme, in jurul meu, ca un facut, s-au tot spart bibelouri...unele din ele nici macar nu pareau de portelan...puteai sa juri ca-s din beton-armat. Ca nu le-ar darama nici o furtuna.

Motivatii din cele mai diverse: nu mai vorbim decat despre serviciu, a intervenit rutina, ma sufoca, nu mai am timp de mine....
Cineva imi spunea ca rutina vine doar daca vrei. N-as merge pana acolo. Vine doar dac-o lasi.

Asta-i o lectie importanta, pe care-adesea ne-o insusim tarziu. Multa vreme am crezut ca iubirea e suficienta ca o relatie sa dureze. Mi-au trebuit mai multe mici esecuri si unul "mai de proportii" ca sa ma trag putin deoparte, sa stau stramb si sa judec drept.

Si sa-mi dau seama ca nu-ajunge sa te uiti la o floare si sa te minunezi de frumusetea ei, ca ea sa infloreasca an dupa an. Mai e nevoie s-o uzi, s-o cureti de uscaturi, sa-i stergi frunzele de praf, sa fii atent cand creste, ca sa-i schimbi vasul cu unul mai mare...

Adesea nu observam cand celalalt "creste" si are nevoie de mai mult spatiu ori de...altceva. Tindem sa-l "inghesuim" in continuare cu acelasi fel de mangaieri, cu aceleasi pretentii si vesnica intalnire cu prietenii in week-end.

Si el incepe sa se fereasca, dandu-se in fiecare zi cate un pas inapoi. Pana cand bibeloul cade de pe masuta si se sparge. S-atunci te uiti lung la cioburi si te gandesti ca nici macar nu observasei ca si-a schimbat pozitia. Dar e tarziu. Bibelourile astea nu se lipesc cu super-glue.

Si la un caz....pac la Razboiu' !

2007-01-18T12:16:00.000+02:00

In general, sunt insensibila la chestiunile care se petrec in viata politica. Am impresia ca sunt multe alte lucruri pe lumea asta cu care merita sa-mi bat capul.

Nu ma uit la talk-show-uri, nu dau ochii peste cap in extaz la "Dan Diaconescu in direct" si nici nu sunt o fana infocata a lui Paler (desi omu' are un umor nebun).
Dar toata afacerea cu "biletelul" m-a zgandarit intr-un mod atat de acut, incat iaca si primul meu text...oarecum cu iz politic.

Ascultam de dimineata la un post de radio parerile diversilor ascultatori care intrau in direct ca sa "arbitreze" meciul dintre premier si presedinte. Inca mai sunt naivi (si multi) care cred sincer ca "gestul presedintelui e fara precedent", ca e o mostra de "onestitate". Ti se face....si mila si sila.
Si te scutura un fior cand ti-aduci aminte de "scrisorica" lui Caragiale si de spiritul sau vizionar....doar ca "urbea X" e Bucurestiul, iar pe Joitica o cheama Elena! In rest, suntem plini de Catavenci si Trahanachi si Dandana...chi/le?.

Intriga-i, dupa cum se vede, veche de cand lumea (cand isi mai baga si femeia coada....), iar replica lui "papa Dandanache", zdrobitoare: "Si la un caz, pac la Razboiul!". Asa si la noi! Am asteptat sa ne integram (ca cica de-aia era "nepotrivit" momentul 2005) si-acu'....liber la "ba pe-a ma-tii".

Asta ma face sa ma gandesc la cum devine cazul de cele mai multe ori intr-o relatie care se transforma-n casnicie. In perioada "dinainte", fiecare se poarta "cu manusi", mama soacra-i o scumpete, toanele celuilalt sunt dovezi de personalitate puternica, iar faptul ca nu te suna de sapte ori pe zi e semn ca-ti respecta independenta!
"Dupa"....lucrurile se vad dintr-o perspectiva diferita. Cu 180 de grade. Incepi sa-ti arati "piciorul de lemn" si "ochiul de sticla" (va mai amintiti bancul?), pe principiul ca "acu' m-a luat, sa-i fie de bine!"

Asa si Romania. Ne-am vazut cu "sacii in caruta" si-am si inceput sa ne scotocim prin buzunare dupa...biletele!

Replica

2007-01-17T13:47:00.000+02:00

Gandurile de azi sunt o replica. Adresata unei prietene care are blog, dar ezita sa si-l faca "public". Deocamdata.

Textul care m-a rascolit atat de tare incat, desi am comentat pe blogul ei, am simtit nevoia unei replici mai ample, se numeste "Multi si orfani". E despre noi, despre oameni. Si despre neputinte. Sau, mai degraba, despre limitarile noastre, despre toate conventiile, nevoile si obinuintele care ne tin prizonieri. Ca "ne facem" ca traim, ca ne zbatem si "transpiram" in lanturile conventiilor sociale si pretindem ca traim viata la maxim. Dar, de fapt, orbecaim intr-o "masa vascoasa".

Dar poate ceea ce m-a revoltat cel mai tare a fost ca ea, o fata tanara, cu toate calitatile necesare pentru a iubi, spera, visa, mai ales la varsta pe care o are, tragea doua concluzii cumplite: ca libertatea e un cuvant inventat pentru pasari, fiindca doar ele pot zbura. Iar iubirea e "obligatie, necesitate, tentatie, obisnuinta".

Ii mai spun odata si aici: e adevarat, se intampla intr-o viata sa aluneci in masa aia vascoasa...in care sa simti ca te sufoci si dincolo de care sa ai impresia ca nu mai e nimic.

Dar, de fapt, deasupra mocirlei asteia (formata din rutina, nemultumiri mai mici sau mai mari, singuratate - nu neaparat "fizica", cat "sufleteasca" si altele asemenea) e cerul albastru si soarele....Nu trebuie sa te resemnezi niciodata sa traiesti in "ape tulburi". Viata e una singura (re-incarnarea nu-i demonstrata inca), scurta (in ciuda aparentelor) si, dac-o lasi sa te duca unde vrea ea, destul de anosta.

Tine ochii larg deschisi, ca sa vezi mana care ti se-ntinde. N-ai voie s-o ratezi, fiindca nu se stie daca vor mai fi si altele.
Si eu am bantuit printr-o mocirla de-asta destul timp....cumva-cumva simteam ca "dincolo" poate fi altceva....dar ma complaceam in starea calduta si insipida. Poate-mi era si-un pic teama de nou....de un joc ale carui reguli nu le cunosteam.

Schimbarea a intrat cu o pirueta in viata mea si treptat am inteles ca iubirea n-are nimic de-a face cu obisnuinta, conventiile sau obligatia si ca, oricat ar suna de prozaic sau, si mai rau de..."comercial", iti desface aripile si-ti "da liber" la zbor!
Tot ce trebuie sa faci e sa ai curaj. Curajul sa dai obisnuinta din mana pe...inefabilul de pe gard!

3,2,1....Am inchis Capsula!

2007-01-13T23:05:00.000+02:00

Se zice ca toate lucrurile bune se termina la un moment dat. A venit si pentru Capsula Timpului clipa "sigilarii".

Tare drag mi-a fost si-mi este proiectul asta. Poate si fiindca a fost primul meu contact cu blogosfera romaneasca (si exista o fascinatie pentru "primele" initiative in orice domeniu, cum va spuneam eu mai demult...).
Datorita lui am avut ocazia sa vad o data-n plus ca o idee frumoasa poate sa coalizeze indivizi intr-un efort comun.

Mi-aduc aminte cu usoara nostalgie de inceptul oarecum ezitant al proiectului, de propriile mele temeri ca in afara de noi, cei patru entuziasti, n-o sa gasim rezonanta in prea multi, de lacrimile care mi-au impaienjenit ochii dupa doua sau trei zile de la lansare, cand am vazut primele contributii...Si nu erau putine!

Apoi, prima mentiune intr-un cotidian, aparitia pe fluxul de stiri al unei agentii de presa....si celelalte ziare, toate m-au facut sa inteleg ca ce indrageam noi, placea mult si altora!

Si de-atunci s-au adunat si s-au tot adunat...vreo suta de participanti. Carora le multumesc din suflet ca ne-au fost alaturi si, prin contributiile lor, au facut ca ideea noastra sa se materializeze atat de frumos.
Le multumesc si lui Adrian si lui Carmen, care, pe langa numeroasele idei avute, au fost neobositi in a urmari toate postarile cu tag-ul Capsula Timpului si in a le pune pe blogul central, si lui Cristi care, desi nu a avut timpul sa se implice poate atat cat ar fi vrut, a oferit proiectului din vizibilitatea lui in blogosfera.

Ce urmeaza? Sa sigilam Capsula si s-o punem la loc sigur, unde sa ne astepte peste 5 ani...
Si fiindca nu-mi plac finalurile, vreau sa cred si eu ca: "In my end is my beginning..."

Tag Technorati:capsulaTimpului

Pe unde-ajunge mandria integrarii....

2007-01-12T19:39:00.000+02:00

Sunt un om normal. Ma duc sa fac cumparaturi si la Mall, dar si de pe tarabele din Obor. Si trebuie sa marturisesc ca ipostaza a doua nu-mi displace. Are, asa cum citeam eu printr-o carte (mai fac si de-astea, chiar daca ma duc la shopping in Mall!), "patina autentica"!

Ei bine, eram la cumparaturi inainte de Sarbatori si forfoteam pe "aleile" "Mall-ului" din Obor, in cautare de ceva ce vazusem la o prima trecere, dar cand am revenit parca intrase in pamant!

Si cand am dat ochii peste cap de exasperare (parcurgeam a treia oara aleea, eram sigura ca pe aia trebuie sa fie si totusi...nimic!), am dat de ELE!

Steagurile "infratite" deja ale Romaniei si Uniunii Europene. In motul bazarului!

Oare inocentii care le arborasera, cu atata mandrie "integrata", au idee ca, cel mai probabil, Uniunea Europeana va pune capat rapid, prin reglementarile ei, acestui timp de comert ?

Tag Technorati:capsulaTimpului

"Incapsularea" Presedintelui Traian Basescu

2007-01-11T12:18:00.000+02:00

Capsula Timpului va pastra pentru posteritate imaginea Romaniei la 1 ianuarie 2007, adica tocmai zestrea cu care intra in Comunitatea Europeana.

Pana acum franturile de realitate depuse in ea au reprezentat viziunea si punctul de vedere al oamenilor obisnuiti. Pentru echidistanta si, mai ales, pentru completarea perspectivei, se simte si nevoia unor participanti din zona VIP, factori de decizie importanti din Romania de astazi.

Adrian a avut o idee demna de "Capsula Timpului". Sa-l "incapsulam" pe presedintele Traian Basescu. Cu o prognoza, o parere, o amintire sau orice altceva considera Domnia Sa ca merita pastrat din Romania de azi pentru Romania de...peste 5 ani.

In consecinta, la adresa http://petitiononline.com/1ian2007/petition.html se gaseste o Invitatie catre presedintele Romaniei, Domnul Traian Basescu, de a contribui la proiectul "Zestre pentru Europa - Capsula Timpului".

Daca sunteti de acord cu ea, semnati-o.
Daca sunteti de acord cu ea, publicati acest anunt pe blogul personal.

Cu cat mai multe semnaturi, cu atat mai multa greutate va capata aceasta invitatie.
Vreti sa il avem alaturi pe Presedintele Romaniei din acest moment istoric? Semnati invitatia.

Tag Technorati:capsulaTimpului

Tendinte din Romania

2007-01-10T22:41:00.000+02:00

E titlul unui pictorial aparut in editia din luna decembrie a revistei "The One". Si e vorba de exact ceea ce ne lipsea din "zestrea" Romaniei: o "defilare" de costume traditionale romanesti, din diverse zone ale tarii.

Totul re-interpretat in viziunea proprie unei reviste pentru femei: rolul "tarancutei" e detinut de un fotomodel. Blonda, cu bujori in obrajori, exact prototipul frumusetii de prin basmele si baladele populare!
Fotografiile au fost realizate de Adi Dinu, pentru revista "The One". Multumiri pentru acest frumos pictorial!

Costumul de mireasa din Oas.

Costum din Sibiu.

Mireasa din Muscel.

Costum de mireasa din Banat.

Costum din Vlasca.

Mireasa aromanca.

Tag Technorati:

capsulaTimpului

Ce faceati in timp ce ne integram?

2007-01-07T23:49:00.000+02:00

....adica in noaptea dintre ani? Mancati, beati sampanie, va uitati la artificii, incercati s-ajungeti in Piata Universitatii si v-a prins "integrarea" pe drum? Nu-i asa c-ati vrea sa v-aduceti aminte peste ani cum v-ati petrecut aderarea?

Pai atunci scuturati lenea din degetele si descarcati odata pozele alea pe care le-ati facut de Revelion, scrieti doua cuvinte explicative (pentru noi cei ce n-am fost de fata), adaugati tag-ul Technorati (daca nu stiti cum, va spune Adrian) si sigilati-le in Capsula Timpului, care se inchide cu sapte lacate la sfarsitul saptamanii (pe 12 ianuarie).

Ganditi-va mai ales ce-ati facut intre ora 0.00 si 01.00, cand, din cauza diferentei de fus orar dintre noi si restul Europei (chiar, oare acum, ca ne-am integrat, ne-om alinia si...fusul?), noi ne bucuram ca suntem "de-ai lor" si ei nu stiau inca!

Ca-s fotografii "de grup", ca-s instantanee haioase cu voi sau cu pisica vecinului, speriata de artificii, o sa va bucurati cu siguranta sa le revedeti peste 5 ani, cand desigilam Capsula!

In plus, asa cum zic statisticile (ne-oficiale, inca!) proiectul asta care-a inceput cu 4 entuziasti, a ajuns la 95 de participanti! Ajutati-ne sa "batem suta"!

Eu (desi, statistic, nu mai pot contribui la rotunjirea numarului de contribuabili), faceam conversatie - la doua telefoane simultan (deh, deformatie profesionala!).

Tag Technorati: capsulaTimpului

Ultima strigare

2007-01-06T13:38:00.000+02:00

Dragi prieteni,
Este seara de 5 ianuarie 2007, ziua cand, in mod normal, ar fi trebuit sa inchidem Capsula Timpului. Contributiile insa continua sa soseasca. Trebuie sa ne reamintim ca la mijloc au fost si Sarbatorile de Iarna si ca inca oamenii isi mai sorteaza amintirile. In consecinta, mai prelungim termenul limita cu inca o saptamana (pana pe 12 ianuarie), dar intarziatii sunt atentionati sa se grabeasca.
Una peste alta, cat timp noi trecem la capitolul “Evaluarea proiectului”, nu uitati ca pe net, la adresa http://capsulatimpului.wordpres.com se gaseste o adevarata expozitie.O expozitie virtuala in care fiecare dintre noi am pus ca exponate cate o farama din vietile, sperantele, amintirile sau gandurile noastre. Poate ca acum ar fi momentul sa le mai privim o data, pe indelete, sa le intelegem pe deplin resorturile pentru care au fost puse acolo. Vizitati deci, comentati unde credeti de cuviinta si, mai ales, reamintiti si cititorilor vostrii ca Expozitia “Zestre pentru Europa - Capsula Timpului” este inca deschisa.Va mai fi deschisa abia peste 5 ani!
In rest, fiecare participant va fi recompensat cu o diploma pe care o va primi personalizata prin mail.

Suntem din toata Romania si, privind harta, vedem ca nu numai. Impresionant! Pentru final, chiar si fara o evaluare amanuntita, va impartasesc un gand:
Cu proiectul asta, am reusit! Am reusit sa facem din idei realitate.

Tag Technorati: capsulaTimpului

Ne apropiem de happy-end!

2007-01-05T11:56:00.000+02:00

Dragi prieteni,

Ne apropiem de finalul fazei de strangere de marturii in proiectul Zestre pentru Europa - Capsula Timpului.

S-au primit atatea ganduri sincere, amintiri, sperante, prognoze, imagini, clipuri, dovezi legate de obiceiurile, istoria noastra.

Doar cateva dintre contributiile recente:

Ruxx a facut gestul atat de emotionant de a incredinta file din jurnalul de razboi al bunicului,
Andreea a pregatit imagini cu mandrul Maramu’,
Eu am strans imagini cu un brand romanesc de top, Dacia,
Simona a venit cu clipuri cu talentatii copii din Fratautii Noi si cu frumoasa Bucovina.

Sunt participanti din multe colturi din tara, dar si din afara ei - a se vedea cele 130 de marturii de pana acum in statistici si pe Google Maps.

Multumiri sincere tuturor!

Rezervati-va putin timp sa rasfoiti cele stranse, sa lasati comentarii, sa vizitati blogurile participantilor.

Poate veti mai gasi in blogul propriu ceva ce ar putea completa Capsula.

Insemnarile stranse sunt desigur doar farame din bogatia noastra spirituala, culturala, sunt doar crampeie din viata sociala, economica, din invatamant, sperantele, prognozele reusesc sa atinga doar cateva laturi.

Reprezinta insa un esantion purtand pulsul acestor zile din preajma aderarii Romaniei la UE, un punct de plecare ce ne va permite sa continuam proiectul, prin rememorari, evaluari anuale ce vor avea loc in diferite localitati, de unde sunt participantii.

Toti cei care au contribuit la proiect vor primi o diploma.

Dar despre ce va urma, mai discutam zilele urmatoare.

Pana atunci, se va gasi un loc in Capsula Timpului pentru fiecare din cei care vreti sa va alaturati.

Va asteptam,

Carmen, Alina, Adrian & Cristi

Tag Technorati: capsulaTimpului

Masina nationala

2007-01-04T15:00:00.000+02:00

Stiu si eu replica aia rautacioasa: "Ai masina sau Dacie?". Dar, dincolo de glume, ca ne convine sau nu, e a noastra.

Indiferent daca aderarea va aduce dupa ea un "face-lift" total al masinii noastre nationale, ma gandesc ca n-ar trebui sa uitam prin ce "faze" a trecut ea de-a lungul vremii.

Faze, care, dupa cum puteti vedea, inca mai exista pe drumurile (ca "soselele" e mult spus!) Romaniei...

Asa a inceput totul....

A urmat 1300 (pe modelul asta a invatat mama sa conduca; a noastra era alba, cu "motor frantuzesc").

Si mult-imbunatatita varianta 1310 (a avut bunicul - rosie- cand a venit cu ea acasa, nu mai incapea in...garaj de mandrie!).

Avem si "combi" (prima masina "de dupa '89 " a tatalui meu; zdranganea portbagajul ceva de groaza....)

Hibridul cu Citroen.....(ce le-a mai iubit mama...a avut doua!)

Ne-am modernizat: Super Nova!

Dupa fuziunea cu Renault.

Tag Technorati: capsulaTimpului

Zapada de azi

2007-01-03T20:17:00.001+02:00

Cand m-am trezit azi dimineata, era liniste. Mult prea liniste. Linistea aia aparte a zapezii. Asa ca am stiut, am simtit ca ninge inca dinainte sa dau jaluzelele la o parte si sa ma uit pe geam.

Cernea des si alb si m-am bucurat de zapada asta ca de-un cadou mult-asteptat care soseste atunci cand nu te mai gandesti la el.

Nu m-am gandit la nebunia din trafic sau la baltile uriase din oras.

Fulgii mari mi-au umplut sufletul de...sarbatoare. Fiindca am invatat de curand ca nu conteaza data din calendar sau ora pe care-o arata ceasul, ci ca e Craciun sau Anul Nou atunci cand inima ta le simte.

Un obicei care mi-e drag: "plantatia"

2007-01-02T16:33:00.000+02:00

De cativa ani, in familia mea s-a "adoptat" un obicei pe care nu vreau sa-l las uitat prin vreun colt de suflet . De Sfantul Andrei, pe 30 noiembrie, plantam grau (asa cum plantam cu totii fasole prin clasele primare pentru laboratorul de botanica) pentru fiecare membru al familiei (de cand avem motan, are si el recipientul dedicat).

Pe fiecare castronas cu grau pus pe vata udata zilnic din belsug punem o eticheta cu numele "proprietarului". Eu ii spun "plantatia". Avem grija de "cultura de grau", o tundem periodic si de Anul Nou se evalueaza "productia".

Se spune din mosi-stramosi ca asa cum creste graul, asa va fi anul urmator pentru "proprietar". Mai exista o explicatie conform careia vigoarea graului si frumusetea lui ar fi "dupa sufletul celui care l-a plantat". Mie imi convin ambele interpretari!

Tag Technorati:capsulaTimpului

Bine ne-am gasit intr-un an mai....UE!

2007-01-02T14:46:00.000+02:00

A batut si ceasul integrarii, am lasat un 2006 romanesc in spate si am baut sampanie in 2007 european.
N-au aparut cainii cu covrigi in coada pe strazi, nici nu curg euro la robinet in loc de apa calda. Politicienii de varf s-au batut in discursuri "integrate" in noaptea dintre ani, programele TV au fost la fel de slabe ca intotdeauna.

Probabil cele mai "rasarite" transmisiuni au fost cele din "Pietele" Bucurestiului...desi, personal, nu traiesc nicio bucurie sa-i vad pe altii cum se distreaza (singura activitate pe care-mi plaaaaace s-o urmaresc de la distanta fiind...munca...altora).

In rest, dupa "credit doar cu buletinul", acuma avem plimbare prin familia comunitara doar cu actul de identitate. S-au inghesuit si romanii sa "iasa" in voie din tara in prima zi a lui 2007, ca asta-i printre singurele efecte vizibile rapid ale aderarii. Au avut, n-au avut treaba, "ai nostri" s-au inghesuit la vama (deh! avem slabiciune ancestrala pentru cozi!). De ce? Nu stiau nici ei....A, ba da! D-aia!

Din punctul meu de vedere, treaba cu integrarea are doua fete. Depinde de perspectiva din care o privesti: daca te uiti la avantaje, e....de aur (cum se vede-n fotografia de mai sus). Daca ne uitam pe partea cealalta, la cat o sa ne coste toata distractia asta....situatia e...albastra, cel putin inca o vreme.

Netoo # 4 sau "It was party time"!

2006-12-24T11:44:00.000+02:00

Prima intalnire de sfarsit de an a bloggerilor bucuresteni s-a produs aseara, intr - carciuma cu atmosfera numa' buna pentru perioada in care ne aflam - Bugatti, pe numele ei. Separeu la etaj, personal atent la momentul in care ti se golea paharul si la aparitia cate unui nou invitat care trebuia prompt servit. Si ceva ce nu prea mai gasesti in multe locuri: fresh-ul de portocale era "adevarat"!

Ne-am adunat vreo 20 (n-am fotografiat traditionala lista de prezenta - my mistake!), am mancat "porcarii" (foaaaaarteee buneeee!), am ras, n-am avut nicio tema prestabilita de discutie, ne-am "tras in poza", am primit diplome de participanti la aceasta prima petrecere marca "Netoo", am "facut frumos" la camera de filmat, povestind despre cum a fost anul asta pentru noi, lasandu-ne un mesaj pentru noi, cei de peste 10 ani....intr-un cuvant, ne-am simtit tare bine!

Si, ca orice club de blogging care se respecta, ne putem lauda ca n-am stat nici la petrecerea de sfarsit de an departe de net, fapt pentru care multumim Piticului, cu ajutorul caruia am fost "online" in Bugatti! Iaca poze, pentru conformitate:

Ce ti-e si cu tag-urile astea....

2006-12-17T23:05:00.000+02:00

Tagged: one book

Faceam si eu in liniste "revista blogurilor" mele preferate si, deodata, m-am trezit "tagged" de Adrian. N-a durut, a fost chiar o surpriza placuta.
Cu alte cuvinte, la o "leapsa pe carti", am "primit-o" si-acuma trebuie "s-o dau" mai departe.

Ei, aici e aici....Daca citeam si eu ca "Briliantul" o singura carte, puneam degetul si aia era. Dar cum sa ma hotarasc? Asupra careia sa ma opresc? M-as fi repezit la Lumea Disc, a lui Pratchett, dar m-a scapat Adrian de grija ei! (MI-NU-NA-TA serie!).

Mi-am adus aminte de cartea de capatai a copilariei mele: "Cei trei muschetari" (cu toate continuarile tip telenovela: "Dupa douazeci de ani" - 2 volume si "Vicontele de Bragellone" - 6 (SASE!) volume)...deh, ale tineretii valuri....frumos, romantic, dar contraindicat dupa 16 ani!

Cu greu (tipic feminin), am extras din rafturile mintii, "Amantul doamnei Chatterley", ca fiind recomandarea mea. Ani de-a randul, in jurul acestei carti se construise un mit: ca-i un roman (cel putin) erotic. Acum ceva timp, l-am cumparat, curioasa sa vad daca D.H. Lawrence (autorul) o bate la puncte pe Sandra Brown. Si....m-am indragostit iremediabil. O poveste simpla, atat de simpla ca te cucereste definitiv .

Mesajul (ca "morala " prea suna a fabula!) e ca egoismul are multe fete, ca inteligenta poate lesne degenera in rautate, ca tortura psihologica secatuieste sufletul si, mai presus de toate, ca, indiferent de conditia sociala, visul de capatai al femeii este sa se trezeasca dimineata in bratele barbatului iubit. Simplu, cald, uman. Cat despre pasajele erotice....nu mi le aduc aminte.

Dupa ce-am citit aceasta carte, am 'devorat" toate creatiile lui Lawrence. Merita.

Si-acuma, "leapsa" goes to....Elenita (ca mi-a placut cum scrie si mor de curioasa sa vad ce citeste), Catalina (un sufletzel sensibil, maaaare iubitoare de pisici) si Carmen (ca intre blog, copii, afacere, scoala, sigur are timp si de-o carte buna! Sa ne-o recomande si noua!)

Blocul meu

2006-12-14T17:57:00.000+02:00

M-am mutat singura de cateva luni. La bloc. A fost prima data cand am schimbat locuinta, de cand m-am nascut. Am avut "la mama acasa" spatiu berechet, de ma plimbam cu tricicleta si cu rolele prin hol si prin sufragerie. Aveam camera mea, ba chiar si sufragerie proprie.

Dar, asa cum toti ne dorim ceea ce nu avem, voiam cu disperare o casuta mica-mica. Acum stau intr-o garsoniera, in care mi-am ales singura covorul, perdelele si cuverturile. Sunt, cu alte cuvinte, "la mine acasa".

Aventura vietii mele la bloc a trecut prin diverse faze: lupta zilnica pentru un loc de parcare, vecinele care suna la usa dupa ce te-au urmarit cand ai dus gunoiul la ghena, ca sa te intrebe de ce ai lasat punga pe jos si n-ai aruncat-o pe tobogan (evident, fiindca era plin!), nesfarsitele scandaluri publice dintre administratorul care-i la Putere, si Opozitia (invinsii de la ultimele alegeri "locale"), afisarea intretinerii, cititul apometrelor si a repartitoarelor.

La repartitoare a mai fost cum a mai fost (ca-i afisaj electronic si cat scrie, atat "raportezi"!), dar la apometre....era sa mi se-nfunde! Am pierdut pe drum o cifra (din alea "importante", care "fac diferenta" la factura) si imi iesea un consum de vreo 4 metri cubi intr-o luna. Mie asta nu-mi spune nimic. Noroc ca-i administratorul baiat de treaba (il votez data viitoare) si s-a sesizat! A venit sa le verifice personal, ocazie cu care m-a invatat sa le citesc corect ("dupa cifrele cu negru se pune virgula, iar zecimalele rosii se "rotunjesc" - Curat constitutional!)

N-am ratat nici din bucuriile unei profesii liberale, in media, care te tine mai mult plecat decat acasa, una din aceste bucurii fiind faptul ca niciodata nu-l prindeam pe omul care venea sa citeasca "lumina" si asa am ajuns sa nu primesc factura 2 luni. Inca una, si as fi avut seara de seara (de fapt, noapte de noapte) atmosfera romantica cu bezna si lumanarele. Fara cina, insa, ca nu stiu sa gatesc!

Ultima bucurie e de data recenta. Nimic nu-i mai placut decat sa te trezesti la 6.30 dimineata, indundat de vecinul de deasupra! Scoate tot din baie, sterge, usuca....din-astea, traditionale, cum iti face bine la prima ora. Plus ca, fiind vorba probabil de vreo teava "pocnita", au oprit si apa calda in tot blocul!

Dar as minti sa spun ca nu-mi place! Blocul meu e unul linistit, rar mai scapa vinerea sau sambata seara cate-o petrecere cu "strigaturi", nu-s restantieri (ca am aflat ca si asta poate fi o problema serioasa!) si, la lumina lunii, arata chiar bine....

Si ca sa nu mai am scuza timpului putin de tot, peste drum se construieste de zor un "complex sportiv". Muncitorii sunt plini de avant (ba chiar prea plini, ca avantul asta-i impinge la munca si sambata la 8 dimineata!) si ma gandesc ca nu mai e mult si o sa fie gata. Ma-ntreb, sincer, dac-o reusi sa se "alinieze" la standardele UE si daca, peste 5 sau 10 ani, cladirea asta care inca nu e, va mai fi?

Tag Technorati:capsulaTimpului

Am implinit o saptamana!

2006-12-14T12:49:00.000+02:00

Incapsulam deja de-o saptamana tot felul de ganduri (destule) , povesti (cateva), amintiri (cele mai multe) si prognoze (doua, de samanta!) si....merge.

Sigur ca au fost zile mai "pline" si zile mai...aerisite, dar, in ansamblu, am "crescut" constant. Poate si de-asta, fiindca erau multe de citit si de "raportat", am ajuns iar sa fac bilantul foarte-foarte tarziu. Ceea ce, paradoxal, e de bine!

O mare (si dubla!) bucurie am avut ieri, cand cotidianul "7 plus" a scris despre proiect (asta a fost primul motiv de bucurie) si a si publicat trei texte de-ale participantilor (printre care si al meu - asta a fost al doilea motiv...)

De cand n-am mai "dat raportul", ni s-au mai alaturat:

13 decembrie

1. Reverberatii 
2. Leonties 
3. Boardingmedia.net 
4. Despre lumea in care traim
5. In cutare loc

12 decembrie:

11 decembrie:

10 decembrie -

EU in UE

2006-12-10T19:59:00.000+02:00

Nu ma consider buricul pamantului. Dar nu vreau sa uit de mine, cea care am fost si cea care sunt acum, in favoarea celei care voi fi. De-asta, vreau sa ma "inghet" (desi am avut de mica probleme cu frigul - mereu aveam mainile si picioarele inghetate, spre spaima parintilor si -mai ales- a bunicilor mei) in Capsula Timpului, ca sa-mi pot da seama ce efecte a avut integrarea asupra mea.

Prima mea vizita la mare a insemnat "dragoste la prima vedere", dar oarecum duplicitara: nu ma hotaram in ruptul capului daca-mi place mai mult apa (mi s-a povestit ce mai tragea mama de mine sa ma scoata "pe uscat", iar eu "nu si nu", desi imi tremurau buzele de frig) sau nisipul (tot din povesti am aflat ca, odata revenita acasa, ma intindeam pe covorul din sufragerie si ma jucam - virtual- cu nisipul amintirii mele).

Si astazi, la mai bine de 20 de ani, am ramas fidela iubirii mele. Concediul din vara nu-i concediu daca nu ajung macar cateva zile la mare. Ma relaxeaza, uit de cele 300-si-aproape - 50 de zile petrecute la serviciu, cu ochii in monitor, cu-o mana pe tastaura, cu alta pe telefon, gata in orice moment sa ma ridic, daca-i cazul de intrat in vreo sedinta sau de intervenit in rezolvarea vreunei probleme.

Ochii se odihnesc cu imaginea nesfarsita a albastrului marin, iar mintea, coplesita de caldura molateca a nisipului, isi regaseste energia pierduta prin proiecte, trafic infernal, discutii cu seful si sambete si duminici petrecute "pe baricade".

As minti sa spun ca nu-mi place genul asta de viata; agitata, cu raspunderi, cu stres, cu esecuri, dar si cu lectii invatate din ele. Ma-ntreb ce-o sa-mi aduca UE si cam ce schimbari o sa faca asupra acestui EU care sunt.

Ce-mi doresc eu? Putin mai mult timp pentru mine si pentru cei dragi, evolutie profesionala, mai mult respect pentru ceea ce fac bine in meseria mea si critici justificate, care sa ma ajute sa "cresc"si, nu in ultimul rand, ba poate chiar in primul - sa nu ma pierd in nebunia profesiei si sa ma trezesc mult prea tarziu ca sa-mi mai intemeiez o familie.
Cum o sa fiu peste 5-10 ani de la aderare? Greu de spus. De-asta, urmeaza sa pun aceasta ultima poza abia atunci cand vom desigila Capsula Timpului.

Tag Technorati: capsulaTimpului

Au trecut deja 4 zile....

2006-12-10T19:30:00.000+02:00

....de la lansarea Capsulei. Recunosc ca am fost codasa la postarea rapoartelor, astfel incat iata-ma nevoita sa cumulez azi ziua 3 si ziua 4.
Dar am o scuza: am folosit timpul liber (ceva mai mult in acest week-end), ca sa fotografiez franturi de oras, de viata, de realitate romaneasca care n-as vrea cu nici un chip sa se piarda.
Acum, fotografiile asteapta cuminti sa le vina randul la postare....imi propun sa le "execut" pe toate saptamana asta, doar sa fiu acceptabil de ocupata la serviciu....
Astfel, ieri ni s-au alaturat:
-Cristian Roman , care isi pune in “lada de zestre” adolescenta, si

-Cybergolemul vine cu o marturie in imagini despre satul bunicilor, o minunatie de contributie (cum visam noi ca o sa primim pe vremea cand proiectul era doar o idee)

Am "spart si eu gheata", ca aproape mi-am dorit mai tare sa particip la proiect, decat sa-l initiez, asa ca m-am pus pe treaba cu o prima postare: "Amintiri de zestre".

Carmen are o idee foarte buna, la care va rog sa va ganditi: sa cautam prin arhivele propriului blog. E foarte posibil sa gasim "vechituri" care sa se potriveasca de minune cu lada de zestre....

Azi am avut iar o bucurie asemanatoare cu cea din prima zi: Claudiu a postat un filmuletz despre Iasiul vechi. E primul format video din proiect. Si acum sunt sigura ca nu e ultimul.

Madalin trimite si el mai departe invitatia de participare, iar Dan zice de bine despre proiect si ne promite ca va contribui si el la "zestre". Abia asteptam.

Amintiri de zestre

2006-12-09T20:57:00.000+02:00

Eu am crezut pana tarziu in Mosi. Si Nicolae, si Craciun. Ai mei s-au chinuit cumplit ani de-a randul sa-mi insele "vigilenta" de copil curios nevoie mare sa-l vada pe Mosu' cand vine. Fapt pentru care le sunt recunoscatoare. Au intretinut magia cu grija unor artizani preocupati ca lumea copilului lor sa fie fara cusur.

E drept, si eu am vrut sa cred. Din tot sufletul. La scoala, in clasele primare, misterul era deja demult spulberat pentru mai toti colegii mei. Care-ncercau sa ma convinga si pe mine ca "Mosul sunt parintii".
Dar mintea mea disperata - nu care cumva sa-mi scape din mana mirajul si odata cu el, copilaria- a gasit o explicatie pe masura. Mi-am zis asa: probabil ca ei (adica prietenii si colegii) nu sunt cuminti, Mosul cel adevarat nu vine, iar parintii, ca sa-i crute de suferinta, le cumpara ei cadouri.

Asa m-am tinut tare pana pe la vreo 11-12 ani.
Si-mi aduc aminte cu mare drag de vremurile in care impodobeam bradul cu mama, si tata punea varful - ca era mai inalt, sau de ziua in care venea Mosul (ce-i drept, Gerila- dar pentru un copil conta mai putin cum il chema...) la serviciu la mama.
Dupa teroarea poeziei pe care trebuia s-o spun (ca de cantat, nici vorba - aveam de mica simtul ridicolului), primeam rasplata de la Mosul. Dulciuri (mi-a ramas in minte un buzdugan din plastic roz, inauntrul caruia era ciocolata) si, ascunsa bine la fundul sacului (sa n-o dibuiasca "activistii"), o portocala parfumata...a Craciun. Ma bucur ca am pastrat pozele.

Tag Technorati: capsulaTimpului

In ziua a treia despre ziua a doua

2006-12-09T20:34:00.000+02:00

Deja nu-mi mai pun problema "daca" ni s-a mai alaturat cineva in proiectul pe care l-am demarat, ci"cati" adepti am mai facut....Ei bine, dupa ziua a doua, mai trecem la catastif 6 entuziasti. Iata-i, in ordine complet...dezordonata:

1-Razvan Cranganu
2-Anisimi
3-Cybergolem cu contributia ”Hai integrare”
4- toluen
5-Adrian Monoranu
6-Hrisant

M-a incantat si faptul ca, pe langa numarul celor care preiau invitatiile si le "dau mai departe", creste si numarul postarilor tematice pe blogul central Capsula Timpului.
La mai mare!

Zestre – zestre, dar pana unde?

2006-12-08T19:32:00.000+02:00

Cu alte cuvinte, cam ce putem „incapsula” in lada de zestre? Ca pe mine m-au intrebat multi, altfel interesati de idee, dar tematori sa nu fie prea „ingusta” nisa de posibile abordari.

Si-atunci am zis sa le iau o piatra de pe inima: nu asteptam doar postari despre traditii, oale si ulcele romanesti sau frumosul port traditional! Le admiram, le dorim si pe ele, dar noi, astia, de ne zicem initiatori, vrem mai mult.

Vrem sa inchidem in capsula raspunsul la intrebarile „ce e Romania, cine suntem noi romanii si ce aducem noi specific in UE”. Un raspuns format din „bucatele de realitate”, fiecare contributie la proiect fiind o astfel de „bucatica”

Mai concis, contributiile sau marturiile noastre s-ar putea indrepata catre urmatoarele directii:

-EU, ROMANUL: cine sunt eu acum, la momentul aderarii, la ce visez, unde lucrez, ce prieteni am, pe cine iubesc, unde ma distrez, cine-mi sunt colegii, unde locuiesc, cum arata acum cartierul meu, scoala mea, orasul meu, cainele meu, pe scurt: care este lumea in care ma invart eu.
-DE LA NOI DIN BATATURA: ceea ce poate fi specific romanesc, se poate spune despre el “baaai, e atat de romaneste!”(si bune si rele), e de-al nostru (de la mici la costume populare, dragobete, olimpici la matematica, manele, mitocanie, o afacere IT de succes, vreo poza nestiuta cu Titulescu, un autograf al lui Marcel Iures etc.
-NU UITA: ceea ce credeti ca a inceput deja sa se uite, ceea ce credeti ca se poate uita cu timpul si trebuie pus aici pentru conservare: incondeierea oualor, taierea porcului in batatura, colinde, meserii pe cale de disparitie sau disparute, reteta bunicii, amintiri care risca sa se piarda repede, poza tatei cand era tanar, serialele de cand eram mici... eheee lista e infinita.
-DE-AI NOSTRI, DIN POPOR: contributii ale persoanelor publice ale zilei de azi, pagini de istorie de maine.
-MESAJ CATRE MINE: o scrisoare catre tine, cel de maine, in care sa-ti spui ce planuri ai, cum te vezi pe tine peste 5/10/20 de ani, cum va arata Romania peste 5/10/20 de ani, previziuni asupra realitatii de peste ani.

Directiile acestea nu-s menite sa limiteze in vreun fel creativitatea si imaginatia zburdalnica a participantilor la proiect, ci doar sa arate ca lada de zestre e incapatoare....si poate cuprinde toate traznaile pe care le dam Europei la ceas de uniune!

Trebuie doar sa scrieti, fotografiati sau filmati si sa mai treceti pe aici din cand in cand pentru alte raspunsuri la intrebari.

________________________________
PS. Nu mai puneti intrebarile la comentarii ci trimiteti-le, va rog, pe mail, la adresa: alina_hodovanu@yahoo.com

Tag Technorati: capsulaTimpului

Prima zi, primul bilant

2006-12-08T11:32:00.000+02:00

Toate expresiile care contin "primul", "prima" au un aer desuet. Pentru altii. Pentru cei carora li se intampla, aduc lacrimi in ochi. De emotie.

Asta am simtit eu in dimineata asta, cand, dupa o scurta trecere in revista a blogurilor care au preluat si chiar dat mai departe invitatia la contributii pentru "zestre", am vazut ca....ne miscam (cu destul de mult talent, as zice, daca ne gandim ca abia a trecut o zi. Prima).

Cei care au preluat invitatia sunt, in ordine alfabetica:

In afara de ei, feedback-ul pe care l-am primit de la prieteni, colegi si cunostinte care mi-au vazut status-ul pe YM si care au vrut sa stie mai multe despre proiect, e mai mult decat incurajator (despre proiect cititi mai multe aici)

Recunosc acum ca am avut indoieli. Care pareau sa creasca pe masura ce ne apropiam de ziua lansarii.
Acum am inteles insa, ca entuziasmul se poate transmite si...."online", nu doar intr-o discutie fata in fata si ca ideile frumoase cuceresc "la prima vedere", indiferent de suportul pe care se afla!

Spor s-avem si inspiratie!

Tag Technorati:capsulaTimpului

Invitatie de participare la proiectul Zestre pentru Europa - Capsula timpului

2006-12-06T21:25:00.000+02:00

Dragi prieteni,

Va invitam cu drag sa participati la proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului .

Proiectul are ca scopuri:

sa retina momente / marturii actuale si asteptari / prognoze personale si / sau la nivel macro pentru 1, 5, 10 ani de la aderarea la UE - speram sa fim tot noi cei care sa rememoreze proiectul la aceste intervale
sa atraga in proiect personalitati ce vor fi intervievate de bloggeri
sa convinga noi persoane sa isi creeze bloguri
sa dea o vizibilitate mai mare blogosferei.

Pe durata proiectului - 6 decembrie 2006 - 5 ianuarie 2007, la sfarsitul fiecarei zile, pe blogurile initiatorilor vor fi listate blogurile ce au intrat in proiect.

Blogul central Capsula Timpului - in pregatire - va colecta linkurile spre insemnarile din bloguri, sortate pe categorii. La sfarsitul proiectului, marturiile stranse vor fi stocate pe un suport si depozitate - va fi un eveniment pe care il vom anunta din timp.

Modalitatea de participare apare in invitatia de mai jos, pe care va rugam sa o publicati pe bloguri:

Invitatie de participare la proiectul

“Zestre pentru Europa – Capsula Timpului”

Proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului se deruleaza intre 6 decembrie 2006 - 5 ianuarie 2007.

Pentru a participa, va rugam sa urmati acesti pasi:

Publicati aceasta invitatie pe blog, impreuna cu linkul spre blogul unde ati citit-o: Am gasit invitatia pe blogul: ———–
Scrieti una sau mai multe insemnari surprinzand momente trecute, dar si asteptari - sub forma de text, imagini, clipuri audio / video.
Incercati sa culegeti marturii similare de la alte persoane din jur, care nu au bloguri - scriind cate o insemnare pentru fiecare.
Convingeti cat mai multi cunoscuti sa-si deschida blog, pornind chiar cu acest proiect - scrieti o insemnare cu linkurile spre blogurile deschise.
Adaugati tag-ul Technorati capsulaTimpului, la fiecare insemnare legata de proiect: capsulaTimpului
Urmariti aparitia insemnarilor in statisticile publicate pe blogurile initiatorilor si pe blogul central Capsula Timpului .

Va multumim si succes!

Initiatori:

Carmen Holotescu, Alina Hodovanu, Adrian Cristea & Cristi Manafu

Tag Technorati: capsulaTimpului

Lada de zestre romaneasca

2006-12-05T11:15:00.000+02:00

De la primele basme citite in copilarie, fetitele viseaza la Ilene Cosanzene si Feti frumosi (nu stiu de ce, probabil dintr-o eroare de soft, mie mi s-a parut mereu mai interesant Zmeul Zmeilor - pacat ca murea repede....). Si la nunta cu rochie de printesa, trasura trasa de cai albi si valsul miresei.

Parintii, mai cu picioarele pe pamant si mai eliberati de iluziile lui " si au trait fericiti pana la adanci batraneti", se gandesc la zestre. Ca (in cele mai fericite cazuri) "o data se marita fata".

Ei bine, avem si noi, romanii, "fata de maritat". N-o mai fi ea la prima tinerete, dar lasa ca nici mirele nu mai e flacau. Data nuntii? 1 ianuarie 2007. Textul invitatiei?Famiile romanesti si marea familie europeana sunt bucuroase sa anunte lumii intregi casatoria "copiilor" lor: Romania si UE.

Si iata-ne in ipostaza oarecum paradoxala de "parinti" ai propriei noastre tari! Si, grijulii, ca orice genitori cu viitorul odraslei noastre, vrem sa facem un fel de...."contract prenuptial". Noi, initiatorii (Carmen Holotescu, subsemnata, Adrian Cristea si Cristian Manafu), i-am zis "Zestre pentru Europa - Capsula timpului"

Proiectul Capsula Timpului” incearca sa “inghete” pentru viitor zestrea cu care Romania intra in Europa, cu toate lucrurile ei specifice, dintre care unele vor disparea rapid si ireversibil.

Campania va dura aproximativ o luna si va consta in postarea “contributiilor” primite de la public sub forma digitala (foto, video, audio)

Cadrul tehnic este reprezentat de un domeniu web capabil de a fi uploadat cu usurinta de catre paticipanti. Postarea va avea nevoie de validare din partea administratorilor.

Asteptam si contributii despre mici, dragobete, oua incondeiate, taierea porcului in batatura, colinde, olimpici la matematica, o afacere IT de succes, vreo poza nestiuta cu Titulescu, un autograf al lui Marcel Iures, o poza de-a ta, o poezie scrisa de prietena ta, o veche melodie din Cenaclu, un text despre colegii tai de munca, fotografia bunicii, o scrisoare catre tine cel de peste 5-10-15 ani, clubul in care te duci in fiecare seara, cartierul tau care se schimba, prietenul tau care si-a lasat mustata… si alte zece mii de alte idei.
Pe scurt?
“Zestrea pe care o aducem noi Europei”

Asa cum bine zice unul din "tatii" proiectului (ca fata asta, Romania, are doua mame si doi tati, ca orice "Ileana Cosanzeana"respectabila...), Adrian:

"De ce sa participi? Pentru ca:

Fat Frumos este inlocuit de Superman, micii de hamburgers, Dragobetele de Valentine’s Te implici intr-un proiect la scara nationala, irepetabil - mai avem mai putin de o luna pana la data aderarii Nu poti ramane singurul care nu are ce transmite viitorului.Timp de o luna logo-ul care va fi lansat va fi semnul distinctiv al celor care participa la un proiect la scara nationala, un proiect in care utilizatorii creeaza contentul"

Lansarea oficiala a adresei unde asteptam cu drag toate postarile celor interesati sa faca zestrea noastra cat mai "consistenta" , are loc in ajun de Mos Nicolae (adica in seara asta).

Reusita la scara "macro", asa cum am gandit-o noi, depinde de entuziasmul tuturor celor carora le vor sclipi ochisorii la auzul ideei pe care o lansam. Nu va cer sa va dea patriotismul afara din casa (nici eu nu sunt vreo nationalista inversunata!), ci doar sa intelegeti ca unele lucruri e bine sa ramana mereu, daca nu in practica de zi cu zi (ca n-o sa ne mai dea voie 'sotul" UE), macar in sufletele si-n mintile noastre!

Cine sunt eu?

2006-11-21T18:26:00.000+02:00

"Ce vrei tu sa te faci cand o sa fii mare?". E acea intrebare care umple parintii de mandrie cand odrasla raspunde "Doctor"si de groaza impletita cu rusine cand cel mic ingaima plin de importanta: "Taxator" (noroc c-a disparut profesia!).
E acea intrebare care iti bantuie noptile adolescentei cand mai mult iti arde sa visezi decat sa te "faci" ceva. Simti ca ai puterea sa inversezi formele de relief, numai o parghie sa ti se dea...

Eu visam sa ma fac scriitoare. Ai mei mi-au spus ca imaginatia, in orice cantitati, nu se accepta la alimentara ca moneda de schimb. Si-am deviat gratios de la traseul iluziei la cel al realitatii. Ce-i drept, am ricosat tot in vecinatate...Dar n-au toti bafta mea.

De cele mai multe ori, soarta amesteca tacticoasa zarurile, tie ti se pare ca alegi, 6-5, si te-ai facut...mare. Incui cu grija unui lacatus iscusit cufarul in care-ai inghesuit de-a valma vise, sperante, iluzii de adolescent sturlubatic... termini facultatea, muncesti (adesea in cu totul alt domeniu), te casatoresti, faci copii, platesti rate, te muti intr-un apartament mai mare, iti schimbi masina,...si timpul trece. Vorba aceea: viata e acel lucru care ni se intampla, in timp ce noi suntem ocupati sa facem planuri!

E adevarat: viata are vocatie de carusel! Te prinde-n iuresul ei nebun, te-ameteste mai abitir ca un agent de vanzari bine-instruit, de nu mai stii de unde-ai plecat si unde-ai fi vrut s-ajungi. Si cand ii vine ei bine, te-arunca afara, cazi gramada, si inainte sa apuci sa te feresti din calea leaganelor ce continua sa danseze bezmetic, te loveste necrutatoarea intrebare, deghizata sub forma de bancuta: "Cine sunt eu?".

Nu li se intampla tuturor. Ci doar celor care, la un moment dat in existenta lor, au facut un compromis. Care-a parut mic. Precum achizitionarea unui obiect in rate: dai putin la inceput, dar pe masura ce timpul trece, platesti de trei ori cat ar fi meritat.
Nu-i vorba aici de compromisurile care fac parte din traiul de zi cu zi (cine sa duca gunoiul, unde mergem in concediu, un proiect nesuferit pe care ti l-a trantit seful in brate si tu n-ai avut curajul sa-l refuzi...). Ci de cele care-ti schimba, intr-un fel sau altul, cursul existentei. E precum la testele de tipul: ai raspuns "amic", mergi la intrebarea 4; ai raspuns "bmic", intoarce-te la intrebarea 2! Unele alegeri, pur si simplu se razbuna!

Din punctul asta de vedere, viata e un camatar cu care-i bine sa n-ai de-a face: daca-i lasi gaj visele tale in schimbul unui trai comod dar searbad, care neaga multe din adevaratul "tu", o sa-ti ceara socoteala exact atunci cand ti-o fi lumea mai draga! Iar 'dobanda" perceputa o sa-ti zguduie din temelii toti anii (aparent) tihniti pe care i-ai petrecut fiind vietii dator cu...propria fericire.

Nu sunati! Iesim noi din cand in cand!

2006-11-14T16:24:00.000+02:00

La poarta sufletului celui drag, nu se bate cu pumnii, nu se suna insistent. Ciocanesti discret, cel mult iti dregi vocea...si-astepti. Sigur te-a auzit. Si, daca vrea, o sa deschida. N-are rost sa insisti, sa plangi, sa te zbati, sa implori. Daca iti doresti dragoste, n-ai ce sa faci cu mila.

Lumea zice ca in dragoste orgoliul nu-si are locul. Discutabil. Daca orgoliul asta te impiedica sa devii un scaiete pentru cel iubit, e foarte bun!
N-am stiut niciodata sa alung mandria ca pe-o musca insistenta si sa ma tavalesc de durere, de dor si de prea multa dragoste la picioarele celui iubit. Decat sa plang, sa implor, sa cer...mai bine nopti nedormite, ochi incercanati fardati migalos si un zambet adunat cu truda, evident fals, dar care nu lasa loc de intrebari si de compatimire.

Odata ce-am avut mult, nu ma mai pot multumi cu putin. Cred ca, de fapt, sfidez legea aia a fizicii cu actiunea si reactiunea. Daca ma impingi, plec. Si adesea mult mai departe decat ti-ai fi dorit. Poti doar sa te foiesti un pic pe locul tau si mie sa mi se para ca n-ai destul spatiu.
Decat sa-mi fie mie bine, prefer sa-i fie celui de langa mine. Si asta nu din vreun altruism demn de toata stima, ci din orgoliu...si poate-un dram de neincredere in mine.

Recunosc ca am obsesia reciprocitatii. Daca nu sun mereu, nu inseamna ca n-as face-o. Daca nu propun mereu intalniri, nu inseamna ca nu vreau. Daca nu spun zilnic "mi-e dor", nu inseamna ca nu simt. Doar ca am obiceiul sa fac un pas si sa-l las si pe cel de-alaturi sa m-ajunga. Nu ca sa-mi mangai orgoliul, ci ca sa fiu sigura ca dansam in continuare pe acelasi ritm, aceeasi melodie.

As minti sa spun ca n-am primit, adesea, fara sa cer. Poate de-aia m-am obisnuit asa. Am ramas in amintirea unuia si altuia ca "o doamna" (care s-a retras "in plina glorie"). N-am sa stiu niciodata cum ar fi fost dac-as fi lasat "domnia" la o parte si-as fi cerut sa fiu fericita. Poate ca "unii si altii" asta asteptau. Asta asteptam si eu...dar de la ei.

Pana la urma, am inteles ca de la asta ni se trage. De la asteptari diferite. Pentru ca o relatie sa functioneze, partenerii trebuie sa ajunga la cel mai mic numitor comun. Adica nevoile relatiei sa devina cele ale partenerului cu....nevoi mai mici (licenta poetica a conceptului matematic!). Din simplul motiv ca valvataia mare poate fi domolita, dar flacara mica se sufoca de la prea multe lemne!

Baietii rai

2006-11-06T18:44:00.000+02:00

Despre fetele rele stim cu totii ca ajung unde vor ele...Fetele bune ajung, de regula, unde vor...baietii rai! Cat despre acestia din urma...ei bine....e tare greu sa-ti dai seama unde vor ajunge din clipa in care au iesit pe usa!

Baiatul rau: portret-robot

E frumusel. Stie. Il duce capul. La mascari. Stie si asta. Habar n-ai cu ce se ocupa. Cu multe. Nu suna niciodata dupa o intalnire. Nici atunci cand promite. Daca-l suni tu, are telefonul inchis. Sau nu raspunde. Nu aduce flori. Nu vrea sa-ti cunoasca parintii. Nici pe tine nu te prezinta alor lui. Si cu toate astea....are o lista de fete (bune) care nu asteapta decat un semn ca sa se prezinte la intalnire, sa-i gateasca, sa-i spele, sa-i...tot ce-o mai vrea el (si ele, ce-i drept). Si dup-aia sa dispara, fericite nevoie mare ca "Maria Sa Hahalera" le-a binecuvantat cu...prezenta.

Baiatul rau + fata rea = NEVER!

N-ai sa vezi o astfel de combinatie niciodata. Aceste doua categorii au instinctul de conservare foarte bine dezvoltat, isi respecta unul altuia calitatile si abilitatile de "pradatori", se saluta de la distanta, dar...atat. Cum nici unii, nici altii n-au potential de victima, lasa locul liber pentru cei mai slabi de inger. Care nu intarzie sa apara, precum musculitele in jurul becului, si sa se arda.

Baiatul rau + fata buna = LOVE

Tocilara clasei e intotdeauna indragostita "perdidamente" de chiulangiul de frunte al liceului. Cea mai sefa dintre sefe (intelectuala rasata!) viseaza in taina sa ramana in pana in cel mai pustiu camp, cu soferul institutiei pe care-o conduce. Si exemple...sa tot fie.
Aerul rebel (fara cauza), de..."vagabond" (spus in sensul..."bun") taie respiratii, provoaca stari paroxistice si intuneca pana si ratiunea celei mai severe duduci. Ori somnul ratiunii naste...pasiuni naucitoare!

Baietii buni vs. baietii rai

De ce oare n-au succes baietii buni? Aia care trimit un mesaj prin care-ti multumesc pentru minunata intalnire (chiar daca i-ai tarat prin parc la -10 grade sau chiar daca ai vrut musai la filmul ala siropos, fara pic de actiune, dar cu multe pupaturi si cu nunta la final), care suna de doua- trei ori pe zi, care sunt mereu la dispozitia ta (chiar si pentru cumparaturi nesfarsite in sezonul reducerilor), care lasa in plata Domnului meciul ca sa stea cu tine-n varful patului si nu intarzie niciodata la "o bere cu baietii".

In schimb, coada e intotdeauna apreciabila la usa (dormitorului, ca la aia a inimii lor n-ai sanse s-ajungi) "railor".
De ce? Ei bine, fiindca FIECARE femeie (chiar si cele mai destepte, de la care te-ai astepta sa fi coborat de ceva timp cu picioarele pe pamant) crede ca ea o sa fie mai cu mot si ca va reusi ceea ce n-au reusit cele "jde" (consemnate cu poza si autograf pe lista de pe usa dormitorului Hahalerei) dinaintea lor: sa-i schimbe, sa-i aduca pe calea cea buna (eventual, aia a altarului sau macar a Primariei), sa-i transforme, pana la urma intr-un soi de...baiat bun , care, evident, sa nu le mai placa! Daca aveti dubii, iata marturia unui..."convertit"!

Dragostea, piedestalu' si pretentiile

2006-10-27T13:11:00.000+03:00

La inceput este "indragosteala". Cu totii am trecut pe-acolo, macar o data (desi se zice ca mai sunt si nefericiti de-astia, care n-au parte....). Unii s-au mai intors, ca le-a placut. Altii, dupa ce s-a risipit fumul "parjolului", si-au facut cruce de "Doamne fereste" si au fugit ca dracu' de tamaie.

Eu sunt o recidivista. Am zburatacit de cateva ori pe langa flacara asta ( m-am si ars "de cateva ori-1") si am tras concluzii. Despre ce se-ntampla atunci cand locul organelor interne e luat de roiuri de fluturasi multicolori si atat de agitati...Si despre felul in care, de cele mai multe ori fara sa ne dam seama, alungam nebunia asta de culori si senzatii...Si dup-aia aratam cu degetul in curtea "vecinului".

Am citit odata, demult, ca atunci cand "eu" devine "noi", fiecare trebuie sa aiba grija de "capatul sau de relatie". Pe vremea aia, n-am inteles mare lucru (eram incepatoare...si credeam ca orice lucru are un singur capat...intre timp am aflat ca exista si exceptii, cea mai notabila fiind crenwurstul!). Si, in multe randuri, nu mi-am ingrijit cum se cuvine "capatul" meu... fiindca mama mi-a dat de toate acasa (inclusiv sfaturi), dar n-a stiut sa-mi puna in mana un tom de referinta: "Cum sa-ti ingrijesti capatul de relatie - a user's guide"

S-o luam cu inceputul. Inceputul lui "noi". E momentul in care fiecare crede ca si-a gasit jumatatea. Celalalt este investit cu toate calitatile din lume, defecte ioc, iar idealizarea merge pana acolo incat partenerul este urcat aproape cu forta pe un piedestal (cand el s-ar fi multumit cu un loc cald la tine-n suflet....), pentru a fi venerat in voie.

Si timpul trece....si de unde nu stiai cum sa dai mai mult (chiar daca nu ti s-a cerut) , sa faci mai mult, sa oferi si luna de pe cer (macar in poza...), CEVA se schimba. De unde pana mai ieri considerai un privilegiu faptul ca cel de langa tine te lasa sa-l iubesti, ajungi sa crezi ca cel privilegiat e el ca ti-ai coborat privirea asupra crestetului sau.

De unde iubeai "matzaielile" lui si-i faceai cu drag ceai cand era racit, ajungi sa te-ntrebi "adica cum e bolnav? Acu' cand aveam si eu chef sa merg in parc.... sa ia un paracetamol si sa lase vaicareala..." Cu alte cuvinte, incep pretentiile. Si-un soi de lupta muta pentru..."piedestal"!

Pentru majoritatea e inceputul sfarsitului. Putini se intreaba "de ce". Raspunsul e acolo, doar sa lasi orgoliul la o parte si sa-l vezi: atunci cand ti se pare ca nu esti pretuit "la justa valoare", atunci cand ai impresia ca n-ai mai primit demult o floare, o vorba frumoasa, o surpriza, incepe prin a te-ntreba cand a fost ultima oara cand le-ai daruit, la randul tau.

Dar nu automat, fiindca stii ca "trebuie" si ca celalalt "asteapta" (impostura in dragoste se simte!), ci fiindca sufletul ti-a dat branci. Iar daca nu ti-a mai dat demult, inainte sa dai vina pe celalalt, arunca o privire si vezi daca n-au crescut balariile cat casa in "ograda" propriului suflet.

Si daca da, aduna-le pe toate si da-le foc fara prea multe ezitari. Relatiile adevarate renasc din propria cenusa!

Nunta la Palat

2006-10-24T14:33:00.000+03:00

Slava Domnului, cu un ultim efort de asortare a gentii cu pantofii, cu rujul si cu buna-dipozitie (o ai, n-o ai, tre' sa fie!), si cu o ultima zvacnire agonizanta a portofelului (iarta-ma buget, promit ca nu mai fac!), am incheiat si sezonul de nunti de anul asta. Da' nu oricum, ci apoteotic. La Palatul Snagov.

*****

Sambata seara, impaiere maxima, rochie little si black, bijuteriile "alea de duminica" , haina de luat ochii si plic auriu (ca si accesoriile, ca si sandalele...ce sa mai, fitza de fitza). Ma lustruisem inclusiv pe bombeu si mergeam...atent sa nu ma sparg (Colibri sa traiasca, sa le platesc copyrightu').
Tata spalase autoturismul de familie (aiurea, ala de sucit gatul la gagici - cine-a mai vazut A4 negru "de familie"?). Mama se rujase (ce nu face ea decat rar...da' rar de tot!). Ne-am "incarcat" si...directia Otopeni-Tancabesti-Ciolpani-dreapta la benzinaria Petrom.

*****

Din sosea, mergi pe un drum luuung-luuung, prin bezna, fara indicatoare. De fapt, sunt si de-alea: "Atentie, sar caprioare!" Si-a lungit tata gatul degeaba: n-a sarit nici una !
In fine, aleea spre Palat, cu faclii pe dreapta si pe stanga, bariera unde 'fala noastra si mandria, cu onor - jandarmeria" te cauta pe lista invitatilor. Tata se da la glume cu individul: "Ne dati voie inauntru? Ca daca nu, ne-ntoarcem acasa!" Surpinzator pentru prejudecatile mele, individul marseaza: "Ne dati noua darul, daca tot ati batut drumul pana aici, si nu-i nici o problema!". Bugetul familiei a inlemnit de groaza si tata a calcat acceleratia.

*****

Am parcat in capatul aleei, cam in "balarii", departe de cladirea luminata ca pomul de Craciun. Mama a intrat cu tocurile in pamant si l-a boscorodit pe tata in surdina, cu scurte accente sonore, pana la intrarea in Palat. Dupa care l-a trimis sa mute masina mai aproape.
La intrare, fericitii miri, sampanie, pupaturi cu necunoscuti, "sa va traiasca", un sandvis cu...fitze pe care-l indesi in gura de rusine, ca n-are nici un gust si verdictul "hostess-elor': "Masa X".

*****

Ar fi nedrept sa nu recunosc meritele nuntii la Palat: muzica buna, din toate timpurile (fara sarbe, perinitze, grecesti, arabesti, manelesti...), salon separat pentru copii unde vreo 3 clovni distrau pustimea (recunosc ca m-am strecurat printre baloane de cateva ori in noaptea respectiva, in amintirea unor vremuri de mirare si fericire deplina), lume eleganta, conversatie pe masura.
Si totusi....

*****

Carcotasa, cum m-a facut mama, era imposibil sa nu gasesc subiect de "tocat"...si inca unul...gras: meniul.
Ca la marile restaurante, era tiparit, pe masa, legat cu fundita.
Bine ca nu l-am frunzarit inainte de aperitiv, ca nu mai mancam nimic! Terina de iepure cu coacaze si..., galantina de fazan cu nuci de padure (sau invers), barcuta cu spuma de avocado si creveti marinati...pana si ruloul de sunca cu salata de cruditati era cu varza murata, ergo, necomestibil!
Cat despre 'profiterol cu foie gras si cognac"...mi-a scos inghetata din cap pentru o buna perioada de timp!
Iar bombonica pe tortul de "odihneasca-se-n pace" a fost "sorbet-ul de mere cu Calvados". Am facut eu o ancheta discreta printre comeseni (lume cu staif, in majoritate medici)....ce natie de animal o fi Calvados asta? Cu pene, cu puf? Cu sorici? Si-n ce limba? Au aparut ramasaguri: ca-i vita, ca-i capra, ca-i....
Era lichior!

*****

La final, la tort, alta surpriza: au adus "agregatul", mare, frumos, decorat de se-nvartea dupa soare....mirii au apucat cutitul intr-un glas (DJ-ul a botezat-o "Marinella" pe mireasa "Manuela", tot de emotia momentului cu glazura lucioasa si trandafirasi), am pozat si-am aplaudat....dupa care frumosul etajat a disparut si noua ni s-a servit o prajiturica model - jofra, impopotonata si-aia cu capsuni si topping asortat (ce-i drept, delicioasa, as fi luat-o la pachet - ca toata nu se mai putea manca la ora 4 dimineata!), dar care n-avea nimic de-a face cu tortul!
Mama, sfatoasa si trecuta prin viata...mai vazuse. Si mi-a zis ca "se practica" si ca nu intotdeauna "what you see is what you get..." (indiferent de pretentiile ambiantei...)

*****

Dupa ce mirii s-au plimbat pe la toate mesele cu fotograful dupa ei (faceti poze cu maimutaaaa...), a sosit momentul plicului, al pupatului si-al plecatului.
Am capatat unul din aranjamentele florale de pe masa (ca tot n-aruncase buchetu'!), iar mireasa mi-a soptit discret, dar practic: "Dupa ce se ofilesc florile, poti sa faci salata in castron!"

** ZĂ END**

Firu' care nu te lasa-n pace

2006-10-18T19:29:00.000+03:00

Cum, care fir? Ala pe care-l despicam. In 4, in 8, in 16 si-n alti multipli.Care, cat e el de fir, si prin urmare subtire, capata adesea proportii impresionante si se transforma intr-o umbrela. Care nu te protejeaza de "ploaia" de suspine, ci impiedica razele "zambetului" s-ajunga la tine.

Despicarea firului e boala grea. Nu toata lumea are vocatie. Aia de stau bine cu productia de ganduri sunt, de obicei, primii predispusi sa se contamineze. Dintr-un motiv sau altul (ei, uite, ca sa aflu care-s motivele astea as da si regatu', si calu' si colectia de surprize de la guma Turbo), adesea si in ciuda oricarei evidente care spune ca 1 + 1 =2, mintea o ia razna: da' de ce? da' daca 2 ala e pus la misto acolo? da' daca, de fapt, avem de-a face cu 1 - 1 si vreun zarghit care trecea intamplator prin preajma a pus "cruce" operatiei matematice?

Simti ca te ia cu calduri, stomacul se fac mic-mic (si lui ii e rusine cu tine!), de la microprocesor vin tot felul de comenzi care scurtcircuiteaza sistemul de operare (oare cine le-o da?) si adio zambet, adio bucurie!

Nu stiu cum se face (minunile tehnologiei!), dar odata ce te-ai apucat de despicat, e ca la testul cu margareta ("ma iubeste", "nu ma iubeste"). Numai ca, fir-ar sa fie de viata fara noroc, margareta asta are intotdeauna un numar par de petale! Nu stiu cum au hibridizat-o astia si cum au incrucisat soiurile, ca mereu da cu virgula! N-ai cum sa despici si sa te bucuri de ce-ai gasit!

Cu toate astea, continuam sa practicam sportul (mintii?). Femeile mai des decat barbatii. Ce-i drept, intre serviciu, meciul Farului cu FC National (ca derby-urile deja sunt demodate...) si o zbenguiala in dormitor, cand sa mai ai timp sa intorci problema pe toate partile (mai ales pe alea pe care nu le are!)?

In schimb, consoartele vad telenovele si le-apuca meditatia. Si rastalmacirea. Si nemultumirea. Si florile alea pe care le-au primit poate ca nu-nseamna "te-iubesc-si-cand-ai-bigudiuri-si-masca-verde-pe-fata", ci"iarta-ma-ca-iar-am-inghesuit-o-pe-Mimi-de-la-4-prin-lift-si-nu-numai". Si de ce i le-a adus albe? Ca la mort? Ce, adica iubirea lor a dat coltul?

Si fie se-mbufneaza si pana la cearta conjugala nu mai e decat un pas (consortul oricum nu pricepe ce naiba a mai facut, ca doar i-a adus si flori, si-o iubeste si cu bigudiuri, si cu...), fie....tace, dar necazul se cuibareste-n suflet si dospeste acolo nefericire.

Recunosc: despic firul in 4 cu un talent nemaivazut (ce-i drept, l-am si cultivat cu rabdare ani de-a randul...) si tare m-as lasa de sportul asta. In afara de crampe sufletesti, de carcei psihici si zambete luxate nu mi-a adus nimic bun. Numai ca, precum tutunul, face rau, dar da dependenta.
Am incercat diverse "leacuri", dar un lucru-i sigur: firele despicate de care vorbesc eu nu se trateaza cu balsam, nici macar c-o masca de buna calitate!

Si m-ntreb care-i metoda prin care sa elimin toate firele cu potential despicabil din viata mea. Nu de alta, dar prea des ma-ncurc in reteaua fina (dar parsiva!) de firisoare, ite si ate. Si sufletul, desi dornic sa zboare sus, in urma viselor, nu mai gaseste calea.

Despre imperfectiune (sau "Of squares and circles")

2006-10-09T17:55:00.000+03:00

Perfectiunea e un termen relativ, precum frumusetea. Mai exact, cum zicea amicu' Shakespeare, "is in the eye of the beholder". Ca idee absoluta, e un fel de fata Morgana - toata lumea alearga dupa ea, dar nimeni n-o atinge.

Ne-o dorim, insa. Avem impresia ca, daca am fi perfecti (adica nu stiu cum, exact, ca parca am stabilit ca perfectul meu nu-i totuna cu perfectul altora), viata noastra ar fi mai frumoasa, am descoperi putul cu petrol in fundu' curtii, ar alerga "secsii opusi" dupa noi cu limba scoasa de-un cot, administratorul ne-ar sari sistematic de la plata intretinerii si am gasi mereu loc de parcare in fata blocului, indiferent de ora de sosire.

Poate ne-ar ajuta daca ne-am gandi serios la intrebarea: "ce-i mai atragator: cercul sau patratul?"Suna simplist, dar genereaza concluzii.

Cercul e forma perfecta, simetria simetriilor, forma fara cusur. Si totusi, pentru cat timp iti poate mentine atentia treaza? Dintr-o ochire, fie ea si superficiala, l-ai...citit. Si poti trece mai departe.

Pe cand patratul (ca sa nu mai vorbim de fratii si surorile mai mari...multidimensionale), are profunzimi si cotloane care merita sondate. Mergi cat mergi pe-o latura si, brusc, da coltul...viata-i plina de surprize alaturi de-un patrat! Cercul se rostogoleste de unul singur, dar iti trebuie o reala maiestrie sa dai de-a dura un patrat: se mai opinteste, se mai impotmoleste, dar tocmai asta-i marea provocare!

Ei bine, cam asa sta treaba si cu oamenii.
"Perfectiunea e plictisitoare" nu-i o scuza de tipul "cine n-ajunge la struguri...", ci purul adevar. In plus, fiecare din noi a fost, macar o data-n viata, perfect: in ochii celui indragostit. Bine ca ne trece dupa un timp ( cand indragosteala da cu capul de traiul cotidian si-o vezi pe Alba-ca-Zapada spaland rufe si pe Fat-Frumos ducand gunoiul) , ca altfel ne-am plictisi grozav pe lumea asta.

Daca cel de langa noi ar avea mereu reactii perfecte, nu ne-am mai certa...si n-am avea prilej de impacari.
Totul e ca "imperfectiunile" ei sa se potriveasca cu ale lui. Sa fie complementare. O regula matematica simpla (stiu, stiu, in viata 1 + 1 mai fac si 3, dar asta-i alta poveste) ne spune ca " - " + " - " = " +". In traducere (foarte) libera o suma de imperfectiuni pot da...un cerc, la o adica!

Cand celalalt te conduce

2006-10-05T13:18:00.000+03:00

Relatiile in care ambii parteneri au depturi si puteri egale sunt rare. Atat de rare incat, statistic, nu prea exista. (99% sunt "inegale", in timp ce 1 % e eroarea de esantionare). Lucru care nu-i de mirare.

Cand se-ntalnesc proverbialele jumatati, rezulta un intreg. Problema apare cand ne dam seama cu uimire ca avem...un cap in plus. Ca din frumoasa poveste sa nu rezulte un...monstru, unul din capete trebuie redus la tacere.

Ca-n orice stat, puterea se poate lua treptat sau printr-o revolutie, urmata de ghilotinare, ceea ce e dureros pentru "decapitat" si mai cu seama pentru relatie. Si fiindca am stabilit de la inceput ca democratia "nesistematizata" nu-i o optiune, relatia poate avea doua tipuri de conducere: republica prezidentiala si republica parlamentara.

In republica prezidentiala, "prezidentul" (adica ala al carui cap a fost mai tare!) are puteri discretionare: el hotaraste ce , cum, unde, de cate ori, si mai ales DACA! El nu conduce numai viata comuna, ci si viata celuilalt. Dreptul de "veto" este anulat din start.

In multe cazuri, acesta e barbatul. In la fel de multe cazuri, femeia nu comenteaza. Fie ca asa i se pare normal ("mostenire de familie"), fie ca e atat de bine "dresata" (a se citi "terorizata" - barbatii sunt capabili sa instaureze cu mare succers teroarea psihologica!), ca nu mai gaseste putere sa se opuna. Unele pot s-o duca asa o viata. Si sa aiba impresia ca sunt mai fericite, cu fiecare palma (nu neaparat fizica) primita. Si astea-si merita soarta.

In republica parlamentara, presedintele propune, dar pentru ca propunerea sa devina norma, Parlamentul trebuie s-o aprobe. Unde mai pui ca pot exista si "initiative parlamentare", se poate face lobby pentru destinatia de concediu, pentru biletele la meci sau pentru achizitionarea unei noi perechi de pantofi, ce sa mai, e aproape democratie in toata regula!

Personal, am condus si-am fost condusa. Cu riscul de a le umple de groaza pe feministele emancipate (alea "egale" despre care am scris zilele trecute), recunosc ca atunci cand glasu-mi cristalin de gainusa s-a auzit mai tare decat vocea consortului cu creasta, m-am plictisit. Repede. Vesnicele "cum vrei tu" si "da" mi se par mai degraba lipsa de personalitate decat dragoste netarmurita. Da, imi place sa particip la luarea deciziilor....dar nu singura!

Cand am fost condusa...abuziv si absurd, m-am revoltat mai devreme sau mai tarziu, chiar daca asta a-nsemnat sfarsitul relatiei. N-am putut sa ma neg pe mine la nesfarsit. Pretul mi s-a parut prea mare.
La domniile...discrete, dar "rightful", am facut elegant un pas in spate si o reverenta gratioasa...din care am fost ridicata in brate . Si-atunci mi-a fost drag sa ma las condusa- de mana, la dans, prin viata (de data asta feministele cred ca si-au facut cruce-n cerul gurii cu varful limbii).

Concluzia? Nu-i de ajuns sa porti pantaloni si 44 la picior ca sa stii cum se conduce (o masina, o relatie...) Dar daca demonstrezi ca stii cum sa faci ca greul sa devina floare, lacrima, zambet si relatia o poveste ale carei file ai vrea sa nu se termine niciodata, atunci poti sa...treci la volan. O sa-mi placa sa stau "in dreapta", fiindca stiu ca, indiferent daca port sau nu centura, voi fi in siguranta.

Plictis, rutina, singuratate... (si alti "monstri" cu care convietuim)

2006-09-30T22:52:00.000+03:00

Singuratea nu inseamna sa locuiesti singur. Ci sa ai sufletul pustiu.

Nu te plictisesti atunci cand n-ai ce face, ci atunci cand nu poti face ceea ce-ti doresti.

Granita dintre rutina si "obiceiuri" e fragila. "Obiceiurile" iti sunt dragi si-ti ancoreaza existenta. Cand obiceiul nu-ti mai face placere, a ajuns rutina.

Invidia nu-i o dovada de rautate, ci de neputina. Neputinta de a fi ca cel invidiat.

Saracia n-are a face cu lipsa banilor, ci cu lipsa ideilor.

Prostia e o boala incurabila. Din fericire, nu e contagioasa.

Gelozia e termometrul unei relatii. Dincolo de "40 de grade" se termina iubirea si-ncepe neincrederea in sine.

Orgoliul e ca usturoiul: in doze mari, ii indeparteaza pe toti din jurul tau.

Nepasarea nu-ti asigura o viata mai linistita, ci doar mai goala.

Minciunile proaste au picioarele scurte. Minciunile bune poarta fuste lungi.

Egoismul este propria sa pedeapsa: egoistul pretinde mult si nu da nimic. N-ar trebui sa fie uimit ca nu capata: viata are prostul obicei de a cere "plata" in avans.

Neincrederea nu-i un efect al maturizarii, ci al dezamagirii.

Ura e o povara grea pentru suflet. E ca si cand ai umple o caseta de bijuterii cu moloz.

Cumpatarea nesupravegheata poate degenera in zgarcenie. Zgarcenia, in mod paradoxal, te saraceste: de prieteni, de bucurie, de...omenesc.

De ce vorbesc femeile mult?

2006-09-28T18:35:00.000+03:00

N-am un raspuns, dar caut. Cele mai multe femei vorbesc (prea) mult: la telefon, pe mess, la 12 noaptea cand consortul vrea sa doarma, iar ele vor sa aiba o discutie "despre relatie", cu ele insele, in general. Nu tine de nivelul IQ-ului. Ci doar de structura cromozomiala: esti XX, esti vorbareata.

Unii autori/ganditori/cercetatori sau 'ce-or-fi-ei" (probabil femei), incearca sa explice faptul ca sexul frumos, cu suflet sensibil, simte nevoia sa se exteriorizeze mai mult, sa-si exprime sentimentele, etc, etc (ne-necam intr-o baie de sirop...).
Altii (probabil barbati) zic ca e o treaba legata de dezvoltarea emisferelor (mai mult sau mai putin) cerebrale. Si ca, in timp ce barbatii parcurg procesele mentale "in gand", femeile "gandesc" in gura mare.
O a treia categorie (cine ne-a mai ramas? Aha, misoginii!) sunt de parere ca femeile vorbesc mult fiindca...n-au altceva mai bun de facut.
Precum rabinul chemat sa imparta dreptatea, mi-e greu sa-mpac...toate caprele si toate verzele!
Nici eu nu aplic stravechiul precept care zice ca "tacerea e de aur" (ci poate doar intr-o varianta...adaugita: "da' nici logoreea n-a omorat pe nimeni!"). Desi stiu ca, cu cat numarul de cuvinte debitate intr-o conversatie creste, cu atat "sansa" sa se strecoare si prostii printre ele e mai mare (din propria-mi experienta, creste exponential). Cu toate astea, refuz sa "stick to the point".
Imi place sa dau detalii, sa fac paranteze, mi-amintesc de alte chestii (mai mult sau mai putin relevante). De fapt...nici macar nu-mi place, dar...imi iese!
De-asta, m-am gandit sa fac un exercitiu: sa-ncerc sa aplic regula "piramidei inversate" (defecte profesionale, ce sa-i faci!) in discutiile de fiecare zi. Sa incep cu "lead-ul" foarte concentrat (doar "cine" si "ce"), urmat de un prim paragraf cu restul intrebarilor "W" (unde, cum, de ce). Ei, si, desigur, daca mi se cer si informatii de "background", va fi placerea mea...(si ce placere!)
Incep de maine! Sau...de luni? Sau...mai bine de la 1 octombrie?

A fi sau a nu fi...prieten

2006-09-28T13:41:00.000+03:00

Zice vorba aia batraneasca: Fereste-ma, Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur! Si nu zice rau deloc.
Prietenii sunt rari. Cunostinte avem cu gramada. Adesea, incurcam categoriile si ne repezim sa trantim "reportul" de la categoria a doua, la prima. Si, culmea, in loc sa castigam, pierdem.
Nu oricine are stofa de bun prieten. Baloturile din stofa asta sunt marfa de contrabanda, iar "blocada"micimii sufletesti (un fel de panza ordinara din care sunt croiti multi..) e greu de spart...
Pe de alta parte, nu oricine stie sa-si faca prieteni. Si, de prea multe ori, in loc sa cautam solutia nefericirilor din viata (printre care si tristetea de a nu avea prieteni) in interiorul nostru, o cautam acolo unde nu-i: in altii. Vedem paiul, dar barna ni se pare un fleac...asteptam intelegere, dragoste, acceptare, rasfat, dar uitam ca orice relatie "is a game of give and take"...Si ne minunam cand "celalalt" (ca-i prieten, ca-i iubit, ca-i partener de afaceri) pleaca sau, mai rau, nici macar nu se opreste pe strada noastra...
Daca ti-ai facut un prieten e ca si cand ai cumparat o floare: e a ta, iti infrumuseteaza casa si viata dar cere in schimb atentie, dragoste si..putin timp. O prietenie trebuie ingrijita ca sa rodeasca. Neglijeaz-o si ea se va "usca".
Viata te invata ca niciodata nu-i prea tarziu sa pierzi sau sa castigi un prieten. Trebuie doar sa-nveti sa recunosti "la pipait" stofa cea buna de panza cu aspect comercial, dar putreda in interior.
Personal, inca ma mai chinui sa invat diferentele. Si, cu toate ca atunci cand o prietenie imi parea ca a trecut demult probele necesare, chiar si pe cea a timpului, ea s-a dovedit a fi un...ciulin, in loc de trandafirul pe care-l vazusem - doar eu, se pare, atata timp-, inca mai visez la prietenia adevarata.
Am multe cunostinte, pentru care, cel mai probabil, figurez in categoria "prieteni": imi plang pe umar, imi destainuie cele mai adanci framantari, stiu ca la mine gasesc "o usa deschisa si o mana intinsa"....dar cand le merge bine, fiecare isi vede de viata lui. Si ma-ndoiesc ca ar intelege ceva din framantarile mele, daca le-as povesti....sau daca m-ar asculta macar (se zice ca toata lumea aude ce spui, dar numai un prieten adevarat ASCULTA).
Nu, nu sunt dezamagita de oameni. Suntem asa cum suntem, iar eu nu-s mai buna decat majoritatea.
Dar visez la acea legatura pe care cineva a definit-o frumos si adevarat: prietenia e o minte in doua trupuri.

Despre fericire....in toate felurile

2006-09-24T20:50:00.000+03:00

Fericirea e un lucru foarte mare. Asa de mare, ca nu incape in sufletele..."mici".
Si mai cu seama are un comportament...atipic : vine cand nu te astepti, sta putin si, de cele mai multe ori iti dai seama nu ca "e", ci ca "a fost".
M-am gandit de multe ori ca celebra expresia "fericirea e in lucrurile mici" e o gogoasa coapta de cei care n-au suficient curaj sa aspire cat mai sus si varata pe gatul celor mult prea preocupati de visele de marire ca sa observe cand au inflorit teii, cand au cazut primii fulgi de zapada si cand primul ghiocel ti-a zambit umed din cosuletele (kitchoase, dar asteptate-o iarna intreaga) florareselor.
Ei bine, de-atatea ori mi s-a servit si mie 'gogoasa" asta, incat, pana la urma, am mancat-o. Si dupa ce-am vazut ca-i buna si dulce, am stat putin stramb si-am judecat drept. Si mi-am dat seama ca refuzasem atata timp sa inghit...adevarul.
Majoritatea oamenilor isi petrec jumatate din viata muncind si cealalta jumatate, plangandu-se ca sunt obositi. Muncesc, nadajduind ca ajungand mai sus, mai bine, mai bogati, vor dobandi fericirea. Si, cand ajung in varf, se mira ca acolo, sus, nu-i asteapta nimic. Si ca nu mai au nimic, fiindca s-au "lepadat" pe anevoiosul drum al mariririi de tot ce-i...incurca: familie, prieteni, dragoste.
Asa-mi marturisea cineva acum cateva zile. Si tot atunci am fost intrebata: "la ce ai putea sa renunti, ca sa-ti implinesti ambitiile?". Si stiu sigur la ce nu as renunta niciodata: la fericire.
Dar ce-o fi fericirea asta, de-i tot dau in sus si-n jos cu ea? E o stare de gratie. Precum spun copiii, "fericirea e atunci cand..."
- nici macar ploaia insistenta si rece nu-ti poate sterge soarele din priviri,
- suna telefonul si la capatul celalalt e...insasi fericirea,
- primesti o floare fara motiv
- in albastrul cerului vezi nuanta unei priviri
- te trezesti dimineata cu o raza de soare ce-ti mangaie chipul
- te atinge pe nas primul fulg de nea
- printre e-mailurile oficiale gasesti un gand ce-astepta, cuminte, sa te bucure
- zaresti marea prima data intr-un an
- "miau-ul" tau iti toarce-n brate, cu ochii-n ochii tai
- asculti melodia preferata
- bei o ciocolata calda, cand afara sunt -15 grade
- picotesti in cada plina de spuma
- iubesti
Lista e deschisa...Doar ca multi uita s-o completeze. O viata-ntreaga.

Dreptul femeii (~ 38) egal cu dreptul barbatului (~44) ?

2006-09-23T22:54:00.000+03:00

De cand doamnele voteaza si Florence Nightingale, secondata de mai neaosa Ecaterina Teodoroiu au dovedit ca femeile pot face mai mult decat mancare si copii, a trecut ceva vreme.
Expresia "emanciparea sexului frumos" (ma tem ca si expresia asta-i i discriminare...), cu varianta sa extrema - feminismul- mai umple, insa si azi damele de mandrie proletara si barbatii de spume ca "lor cine le mai calca pantalonii-spala sosetele-raceste berea"?, acu' ca pe consoarta au apucat-o fumurile egalitatii?
Numai ca, pe principiul misogin la origine, dar cumplit de realist in fapt, ca femeia una zice si-alta face, ajunge sa radiografiem putin, chiar si superficial, mediul inconjurator.
Ei da, femeia vrea egalitate, dar in conditiile impuse de ea, ca un invingator (desi in razboiul sexelor, avocatii sunt singurii castigatori). Treburile casnice e musai sa fie impartite. Da' sa te puna sfantu' sa nu-i platesti consumatia la restaurant sau sa nu-i dechizi usa/tii haina/tragi scaunul, ca esti trecut la categoria "pierderi" fara drept de apel. Ea e egala, dar tu esti un mitocan!
Dar cel mai mult imi plac revistele "pentru femei". Daca au o medie de 100 de pagini, in 20 te-nvata cum sa ajungi o "biznisuaman" de succes, independenta, "mama lor", (ba chiar si tatal lor), in timp ce-n alte 60 de pagini iti descriu cu lux de amanunte (cu poze si scheme explicite) cum sa te spoiesti pe fata, cum sa te parfumezi, epilezi, impaiezi, ca sa-L dai gata, sa-L furi alteia, sa-L duci independent de vointa lui in fata altarului. Cum pe cine? Pe el, "- L", ala de se presupunea ca e egalul ei sau ea, al lui...
In replica, am avut curiozitatea sa rasfoiesc o revista "pentru barbati". Muream sa stiu daca si ei sunt chinuiti de grija ultimelor aparitii in materie de spuma de ras, daca si pe ei ii invata cineva cum sa prepare o cina romantica, o baie cu spuma, sa cumpere un buchet de flori sau macar cum sa asorteze sosetele cu cravata ca sa-i placa "egalei". Nici pomeneala. Revistele "lor" sunt cu capul pe umeri, cu mainile-n buzunare, fluierand golaneste dupa vreo "bucatica buna"(de-aia... egala).
Asa ca bine le mai zicea La Fontaine, saracul, (nu, nu-i portarul de la Paris Saint Germain, cel mult rezerva la F.C. Fabula!). Egalitatea nu-i pentru toata lumea...
Toti (si mai ales TOATE) vrem drepturi egale...dar nu si "stanguri"!

Nuntas de serviciu

2006-09-11T13:48:00.000+03:00

N-am mai fost la o nunta de vreo 5 ani...pana vara asta. Cand am bagat "foc continuu'!Una asa, de deschidere de sezon (de nunti) si inchidere de sezon (la mare), dup-aia "2 dintr-o lovitura" (una sambata, una duminica, intr-un singur week-end, fara pauza de respiratie) si mai urmeaza una, cand "rugineste frunza-n vii", mai prin octombrie.
Pe de-o parte, e de bine...lumea se mai ia, inca, deci institutia casatoriei n-a devenit o forma golita de orice continut. Desi traim in secolul care a patentat "uniunea consensuala".
Pe de alta parte, poate-s eu carcotasa, dar am privit nuntile astea si cu "ochiul soacrei". Si nu mi-a placut intotdeauna ce-am vazut!
Poate ca traiesc intr-o lume paralela cu realitatea. Dar chiar cred cu tarie ca, desi dragostea nu-i suficienta ca o casnicie sa reziste, e musai-musai necesara! Si sa fie reciproca!
Am vazut trei nunti cu trei "modele" diferite: la una parea ca "ingredientul-minune" nu mai e deloc (sau poate, foarte putin , pe fundul paharului...), la alta era balanta clar inclinata in partea...ei, doar la una singura se sorbeau din priviri, le stralucea fata si au umplut sufletele tuturor cu fericirea lor curata, neprefacuta si...multa! (si mai erau si de 5 ani impreuna, ca sa n-aud glasuri mai experimentate cum ca "totu-i trecator in lume...").
Incepusem sa scriu despre nunti cu un cu totul alt scop....ca sa spun lumii intregi ca NU MAI SUPORT baloanele, cocul miresei, scaunele de la restaurant imbracate in matase, cu funda la spate, si cu atat mai putin "gustarea-pestele-sarmalele-cafeaua-friptura" (la tort n-am ajuns la nici una!).
Recunosc, am oroare de retetele prefabricate, textele gata digerate (stiu, am mai spus!), drumurile din greu batatorite...sunt convinsa ca lucrurile se pot face si altfel...cu o singura conditie: sa nu-ncerci sa ascunzi cu baloane (oricat de multe) si funde de matase (oricat de lucioase) LIPSA!

Scoala de Fetite (extended version)

2006-09-06T15:37:00.000+03:00

Baietii poarta bleu si fetitele, roz. Baieteii se joaca cu masinute, iar fetitele cu papusi. Fetitele pot sa planga (e chiar indicat, uneori), dar un barbat...niciodata.
Personal nu cred ca barbatii-s de pe Marte si femeile de pe Venus. Practic, toti venim din acelasi loc, "tranzitam" o "gazda" cu parametri asemanatori si venim pe lume printr-un procedeu- din maxim doua posibile.
Ce se intampla "dupa", face diferenta. Eu nu stiu ce invata baietii la scoala lor (sau ma rog, banuiesc, si de-aia prefer sa fac pe niznaiul), dar stiu cam ce materii se predau la "scoala de fetite" (o institutie virtuala, la care prezenta nu-i obligatorie, dar, la care, paradoxal, urmam cursuri toata viata!).
Profesori sunt multi: mama, sora, revistele, o prietena mai "emancipata", un barbat care te-a ranit, viata insasi (da' mai bine sa n-ajungi la aceasta ultima "profesoara"; zice-se ca nu iarta...). Iar materiile sunt diverse: "Cumsalfacisateinviteinoras" (asta e o "serie", care culmineaza cu "Cumsalfacisatecearadenevasta"), "Cumsafacipemisterioasa", "Cumsazicinusisaparada".
Oricum, "seria" e de baza! Restul, mizilicuri adiacente, care sunt tot in scopul propasirii...
Barbatii stiu. Iar alea care cred ca au descoperit apa calda cand dau raspunsuri monosilabice la telefon si-si trimit singure flori, ca sa vada El ca ele-s solicitate, tata, nu gluma si mai stau si altii la coada la felia de tort, sunt tute! Nu-i vorba, ca si aia care "pun botul" la vraji din astea (ca orice sac isi are petecul), sunt tuti!
Dincolo de exceptiile astea, scoala asta de fetite te pregateste pentru un joc social. In limite "decente" (acu' trebuie sa definesc decenta?), nu face rau nimanui. E ca la dans. Pasii se completeaza si asta-i farmecul lui "noi".
Problema intervine cand din dans o dam in bal mascat. Una e sa nu-ti prezinti pe tapet toate "gaurile", dar nici s-ajungi sa le deghizezi in modele cusute cu fir de aur, cand ele-s gauri in toata regula, si-nca multe, si-nca mari! Ca n-ai sa poti tine masca toata viata pe fata. Si nici nu-i bine: tine cald, nu te lasa sa respiri si strange pe la urechi.
Eu am ramas corigenta la scoala asta. Si nu fiindca n-am invatat tot ce s-a predat (am avut profesori buni!). Ci fiindca, la "examen" am oroare sa reproduc chestii gata digerate. Si las, de cele mai multe ori, foaia goala.
Urasc in special faza cu "misterul". Ei bine, misterul adevarat (si putine il au) e sa spui tot, cu maxima sinceritate, dar sa ramana mereu "ceva"...inefabil. Restul, sunt "falsuri".
Cat despre materia de baza "Cumsafacisatecearadenevasta", o stiu pe de rost. Dar n-am nevoie de barbatul pe care sa-l obtin prin metodele astea....Si cred ca nici el de mine!

De ce vreau sa stau singura

2006-08-31T11:08:00.000+03:00

Fiindca e incomod. Pentru ca rastoarna tot ce am trait pana acum. 20 si...de ani de huzur, de "lasa, mama, ca fac eu, ca tu o sa ai timp cand oi fi la tine acasa".
Ei bine, vreau sa-mi stric unghiile cu detergent, vreau sa fac basici cand m-oi chinui cu prima ciorbita/tocanita sau orice alta tentativa culinara mai elaborata decat...cafeaua.
Parinti ca ai mei, mai rar. Sau poate ca asa zicem toti. Nimic n-a fost prea mult, cand era vorba de mine. N-am miscat un deget, decat daca am tinut mortis. Asta a fost si bine si rau.
A fost bine fiindca timpul pe care l-as fi petrecut stergand parchetul (vreo 150 mp !), spaland vasele (multe, ca la noi se gateste ca pentru o cantina) sau dand cu aspiratorul (6 covoare mari, plus o turma de carpetele mici si prafoase), l-am petrecut citind, plimbandu-ma, gandind, visand. Cei care ajung sa-si imparta cele 24 ore ale unei zile intre nebunia serviciului si smotrul de acasa nu mai au timp sa vada dincolo de "munte", unde se-ntinde oaza de procupari pentru propriul suflet.
A fost rau fiindca m-am invatat sa ma sprijin prea mult, prea "intruna", pe mainile lor protectoare si am ajuns sa ezit in fata unei decizii, sa n-am incredere ca mintea mea, aia care-a citit si-a visat, poate sa emita idei de una singura. Am ajuns sa am nevoie de un "raissoneur" de-a dreapta mea.
Si-atunci m-am decis sa "tai cordonul ombilical". Sa ma mut din mainile lor, pe picioarele mele. Mi-am socat prietenii si cunostintele, cu decizia brusca, luata acum doua zile, pe la 1 noaptea. Dar marile si adevaratele schimbari se fac fara "balbaieli".
"Cum o sa stai tu singura, nu-i deprimant?", "Vine iarna, se face repede intuneric, o sa stai singura la televizor...", "De ce nu astepti sa apara CINEVA, sa va mutati impreuna?". Din astea mi-au ajuns la urechi in astea doua zile.
Ei, aici mi se pare marea provocare. Ca sa poti sta cu CINEVA , trebuie sa inveti sa stai cu TINE, mai intai. Sa-ti ajungi tu, tie. Pentru ca atunci cand devii o parte din "noi", sa nu-ti imparti, pur si simplu, singuratatea, la doi, ci sa-l imbogatesti pe celalalt, cu tine.

Scoala de Fetite (short version)

2006-08-30T10:57:00.000+03:00

Femeia spune "nu" si barbatul intelege ca ea a acceptat,

Femeia zambeste si barbatul stie ca vrea sa fie sarutata,

Femeia se supara si barbatul stinge lacrima cu o mangaiere,

Intreaga viata in doi e un dans
Oare cine isi va arunca primul masca?

Unde se duc gandurile nerostite?

2006-08-28T18:41:00.000+03:00

Gandurile (cine are, sa-i traiasca, cine nu....) nu-s de capul lor. Corect, ar zice unii, sunt de capul celui care le-a produs! Aici incepe dezbaterea...
Gandul ia nastere in urma unor procese complexe, prea complexe pentru ca o multime din semenii nostri sa le duca pana la capat. Trebuie sa vrei, sa speri, sa crezi. Si-atunci vibratia atator simtiri puternice se transforma-n gand. Cateodata, propriile noastre ganduri ne iau prin surprindere, ne rusineaza chiar, suntem tentati sa le renegam (cum adica? eu, licentiata, cu intretinerea la bloc la zi, cu abonament pe fiecare stagiune la Opera si ma uit cu priviri...licentioase...dupa unul si altul pe strada?).
Si asta pentru ca, dupa cate se pare, gandurile astea au o viata a lor, se conduc dupa reguli interne proprii, independente de mintea-n care au luat nastere (si bine fac, ca altfel ne-am plictisi groaznic pe lumea asta!). Asa ca poti sa fii si presedintele tarii, ca tot poti sa te-apuci de fluierat femei pe strada, cu doua conditii:
1. sa te fi lovit gandul
2.SPP-ul sa n-aiba nimic impotriva
Ei bine, adevarata distractie cu gandurile astea nu-i pana se nasc, ci dupa!(intocmai ca la aia mici: sa-i concepi e o placere, sa-i "gazduiesti" 9 luni e o joaca, dar ce te faci DUPA?)
Din pacate, gandurile nu vin la pachet cu "Manualul de utilizare si intretinere a productiilor mintale", asa ca fiecare se descurca cum poate. In principiu, sunt doua posibilitati de actiune: faci gandul public sau ii dai "reject".
Sa "spui ce gandesti" e anevoios si cei care stau bine cu productia de ganduri la hectar stiu acest lucru. Ai nevoie de curaj (mult!), dar si de cineva, tip "AA" (capabil sa te "asculte & accepte"). Altfel, e ca si cand n-ai impartasi nimic.
Si asa ajungem la a doua optiune, mult mai la-ndemana, mult mai folosita, dar pervers de periculoasa pentru minte si suflet. Un gand se naste ca sa fie spus si spune, la randul lui, ceva despre tine, cel care, constient sau nu, l-ai creat. Desigur ca pe lumea asta sunt ganduri si...ganduri. Ca vecina si-a vopsit parul rosu-"tranta" (cum, nu stiti nuanta?), ca prietenul si-a luat o camasa fistichie, ca sefului i-a ramas un bob de mac intre dinti....sunt mostre ale faptului ca puterea noastra de observatie functioneaza si procesele cognitive sunt pe drumul cel bun...dar rezultatul lor e mai bine sa fie trecut sub tacere (mai ales in ultimul exemplu!). Nu face rau nimanui. Si (pe verificate!) pe cat de repede ni s-au itit in minte, pe-atat de repede vor disparea, fara urma, intr-un soi de "masina de spalat" a mintii. Igienic si nepericulos.
Dar mai e un alt tip de ganduri....gandurile ADEVARATE. Care se nasc din vise, din dorinte, din sperante. Ingredientele astea se amesteca in malaxorul mintii si "produsul" isi face aparitia, alnecand voios pe circumvolutiuni. De multe ori, fie fiindca e prea intim, fie fiindca n-am gasit persoana tip "AA" (sunt rare), oprim gandul undeva prin gat, inainte sa se izbeasca de coardele vocale. Adica il lasam nerostit.
Si-ncepem o fugarire pe cinste, doar-doar l-om prinde, sa-l azvarlim, cu putin dero si-un pic de balsam, la "masina de spalat", sa-i piara izul care ne-a speriat fie si pentru o clipa. Dar gandul e parsiv. Isi gaseste ascunzis prin cotloanele cele mai ascunse ale mintii, ale sufletului, in varful nasului, sub unghie sau in scobitura cotului. Impanzesti corpul cu afise de genul "WANTED", propui recompense substantiale....dar tu nu te poti trada pe tine...
La un moment, obosit de atata cautare, te potolesti si-ti zici ca poate ti s-a parut, ca poate nici n-a fost acolo...Si timpul trece...si nu mai auzi nimic de gandul cu pricina ani intregi...doar te mai doare, din cand in cand, aparent fara motiv, in capul pieptului, in dreptul inimii, in scobitura cotului...Si, dupa un timp, cand aproape uitasei de vechea nalucire, revine. In forta. Cu toata puterea adunata in timpul hibernarii prin cotloanele tale. Iti taie respiratia si nu-ti mai lasa alternativa: il spui sau te sufoci. Alegi sa traiesti. Si, de cele mai multe ori, o faci mult mai bine, mai implinit, mai fericit. Dar, smecher mare, un alt gand incearca sa te atraga in cursa nebuna pe circuitul Marelui Premiu al Mintii: "De ce-am tacut atata timp?"

Aici e pentru tine

2006-08-25T15:29:00.000+03:00

Orice călătorie începe cu un pas
Pe calea asta, primul l-am făcut eu.
Vei avea tu timp să-l faci pe următorul?

Rămâne de văzut!